Arhiva
Editorial.
Vineri, 10 februarie 2012
SHOP

Cei mai deştepţi copii de partid

7 aprilie 2010 – 13:58
După alegerile din 2008, care au consacrat triumful afirmării publice a unor "nimeni pe stradă" împinşi în Parlament de negocierea transpartinică a colegiilor în numele aşa-zisului uninominal, PD-L a omorât deliberat orice tentativă de dezbatere publică. În numele unei echidistanţe pe care a mimat-o ipocrit întreaga piaţă tv, au devenit personaje de mic ecran tot soiul de aproximativi semidocţi cu gura mare. N-au idei proprii, au foiţa cu mesajul de transmis scris din Modrogan, strigă ca muşcaţi de şarpe, repetă ca drogaţii texte memorate, deturnează orice subiect. Singurul lor scop e ca discuţia din platoul unde sunt invitaţi să nu se poată desfăşura în cursul ei firesc.

Prima a erupt, în mandatul trecut, Sulfina Barbu, un soi de cyborg în fustă pe care bănuiesc că au experimentat păpuşarii comunicării din Modrogan. Odată reuşită reţeta de spălare a creierelor, le-au dat drumul şi celorlalţi lătrăi din curte. Faceţi un simplu exerciţiu şi veţi constata că îi aveţi pe toţi setaţi, fără voia voastră, în memorie: Marius Spânu, Gelu Vişan, Marcel Hoară, Alin Popoviciu, Oana Badea. Ce-i uneşte? Trecutul profesional aproape alb, dorinţa de parvenire peste limite, agresivitatea ieşită din comun, slugărnicia faţă de stăpân dusă la extrem, incapacitatea de a roşi când mint de îngheaţă apele. Uitaţi-vă la ei cum fac zid în jurul beizadelelor trimise, cu lotul de partid şi de stat, la misiunile diplomatice ale României în străinătate. Ginerele de dată recentă al lu' Băsescu e atât de capabil, încât se modifică toate regulamentele de funcţionare ale Ministerului Economiei pentru el şi pentru fericirea întru împreunare pe Champs Elysees a viitorului cuplu princiar de Bamboo. Nu mai contează că ministrul de profil e asociat în firmă cu maică-sa şi joacă table cu taică-său pe Croazetă. Fata din prima căsnicie a Pârcălăbeascăi, cu un solid CV  (secretară a maică-sii la cusătoria de haine portocalii) în spate, are un gagiu la Montevideo. Loc unde se desfiinţase, pe motive cumulate de economii şi lipsă de justificare a locului în structura diplomatică, postul de ceva economic. Nu-i nimic, pentru că nu se face să strici armonia cvasiconjugală a tinerei perechi, l-a reînfiinţat, "cu toată sincecitatea", acelaşi ministru rozaliu şi l-a câştigat fata seceretarei de stat. Capabilu' de Pogea, cel mai finanţist dintre toţi inginerii partidului oranj, angajat cu carte de muncă la pietrăria aceluiaşi Videanu şi plasat prin toate Consiliile de Administraţie bănoase ca să-i treacă ruşinea de a fi rămas dără portofoliu, a avut şi el un flăcău de rezolvat. Jap cu el la Bruxelles, pe partea energetică, să-i scoată la lumină pe băieţii deştepţi!

Toate-s coincidenţe, vor declama solemn recitatorii de Modrogan. Copiii partidului sunt cei mai deştepţi copii din lume, au câştigat concursuri transparente de partid şi merită să reprezinte partidul, ţara şi, nu în ultimul rând, poporul suveran pe meridiane. Noi suntem proşti, că-i suportăm de la distanţă şi nu intrăm dracului toţi în partid, să câştigăm alegerile cu un meritat şi confortabil 99,99% şi să ne treacă dorul de Zoia, Nicuşor şi Valentin.
Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Cei mai deştepţi copii de partid
41 comentarii
BASTI
DUTE MAI TTZZZIIIGHHHHAANNN IMPUTIT LA RUDELE TALE DIN INDIA SI LASANE BORATTTURRRAA SLUGA LA SECURIST...TOATA GASCA DE LA ANTENE SI DE LA ACEST JURNAL AL PSD FACETI PARTE DIN ,,,LAND OF MONKIES ,, A LUI PONTA LOOSERUL
08/04/2010 19:49:40 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
marcus
esti mai mult decat penibil, chit ca te dai saf de galerie? stai tu acasa, ba, bucura-te de binefacerile guvernului de marionete hoate, pe noi scuteste-ne de filozofii ratate de agitator comunist
08/04/2010 17:50:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
popescu aurel
Am încercat să trec dincolo de disconfortul pe care îl pot trezi înjurăturile anonime de pe net. Te obișnuiești și cu asta, pînă la urmă. Acum am ajuns în faza în care îi compătimesc, puțin, pe autorii măscărilor și mesajelor pline de ură . Îi compătimesc pentru că am încercat să-i înțeleg. Dincolo de respingerea normală, de senzația că trebuie să ne ferim de murdărie, pînă la urmă și ... Citeşte întreg comentariul
08/04/2010 16:56:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dinu
Sa inteleg ca tu te-ai sters la gura dupa ce te-a vizitat armata chineza?
08/04/2010 16:05:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
popescu aurel
Multi maidanezi (latrai) la Jurnalul!
Nu au fost facute injectiile aferente?
Nu au fost capsate urechile? INCA?
08/04/2010 14:45:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Facultatea de Corupţie. Rector Traian Băsescu. Vezi toate cadrele şi cursurile. Manifest Piaţa Universităţii
Facultatea de Corupţie. Rector Traian Băsescu. Vezi toate cadrele şi cursurile. Manifest Piaţa Universităţii Resursele de umor de calitate ale Pieţei Universităţii par inepuizabile. Un manifest studenţesc ... Citește articolul
Papa va fi asasinat în decurs de un an, susţine un document calificat drept "delirant şi necorespunzător realităţii" de Vatican
Papa va fi asasinat în decurs de un an, susţine un document calificat drept "delirant şi necorespunzător realităţii" de Vatican Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat ... Citește articolul
Ion Ariton, perlă de despărţire: "Sunt mândru că plec! Colegii de la presă poate să zâmbească"
Ion Ariton, perlă de despărţire: "Sunt mândru că plec! Colegii de la presă poate să zâmbească" Ion Ariton, de acum fostul ministru al Economiei, si-a inceput mandatul cu o serie de gafe, nu a ... Citește articolul
Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)
Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO) Fotografiile făcute cu ajutorul unor camere foto performante aflate la bordul Staţiei Spaţiale ... Citește articolul
Ford explică sistemul "Easy Access Doors" de pe B-Max
Ford a prezentat pentru prima oară sistemul unic de deschidere al portierelor noului B-Max, botezat ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Apartament in Magheru

4 camere

Suprafata utila: 127 mp

850 EU/luna

Apartament in Vitan

3 camere

Suprafata utila: 137 mp

216.000 EU 1.400,00 EU/mp

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE