Cele trei pedeleuri

Acum, când România a reuşit să devină, cu serioase eforturi, modelul negativ de politică anticriză pentru întreaga Uniune Europeană, partidul aflat la conducere s-a întors cu spatele la popor şi a intrat în gâlceavă. O gâlceavă adevărată înseamnă mai multe voci, iar PDL ţine la pluralism, aşa că s-a împărţit în trei. Dar nu e vorba despre trei părţi ale aceluiaşi întreg. Sunt trei entităţi distincte, cu interese divergente, care vin din direcţii diferite şi speră în destinaţii diferite.

Mai întâi avem de-a face cu partea de PDL care stă încă la guvernare. E PDL-ul martirizat ici şi colo cu ouă, roşii şi huiduieli. Sunt oamenii aceia care au cheltuit toţi banii pe un an în patru luni şi acum îşi flutură, ca pe un drapel, căptuşeala buzunarelor pe la toate posturile de televiziune. Sunt cei care fac acum "economii" şi au la dispoziţie două luni ca să ascundă clientela politică dintr-un minister în altul, de la o agenţie la alta. E un experiment eşuat al trecutului, generat nu se ştie de cine, nu se ştie cum. Se va face cândva o comisie prezidenţială şi lucrurile vor fi lămurite.

Apoi auzim tot mai des vocea PDL-ului voiajor reprezentat de Monica Macovei, Cristian Preda sau Sever Voinescu. Acesta e un grup paşoptist care doreşte dreptate, anticorupţie şi frăţie şi care s-a născut ieri. Valorile partidului sunt la ei şi numai la ei aşa cum bogăţiile ţării sunt la grupul de la guvernare şi numai la el. Grupul voiajor e viitorul, pentru că România are nevoie de pedelism proaspăt pentru încă vreo trei decenii. Pentru nepoţii noştri şi nepoţii lor.

În fine, al treilea PDL e la Cotroceni. Traian Băsescu este PDL-tatăl. Acum rupe bastoane pe spinarea fiului risipitor şi îl mângâie pe creştet pe fiul cel harnic, care n-a făcut nimic rău. Şi nimic în general. După ce îi învinge zi de zi pe ruşi la Marea Neagră, preşedintele aruncă cât colo bărcuţele de hârtie şi face pedeleuri. De stânga. De dreapta. Bune. Rele. Trecute. Viitoare. Marea calitate a unui pedeleu adevărat e lipsa totală de trecut şi de răspundere. Tatăl a transmis această calitate tuturor fiilor săi.

Iată cum clasa guvernantă nu se chinuieşte zilele astea să răspundă la întrebarea vulgară "cum supravieţuieşte România?", ci la chestiunea filosofică "cum supravieţuieşte PDL?". Pentru că prima întrebare nici nu are sens în sine. Românii supravieţuiesc dacă supravieţuieşte PDL. De aceea, alegerile interimare de la Bucureşti sunt pentru PDL mai importante decât ajutoarele pentru sinistraţi.

Ceea ce am descris mai sus e un spectacol degradant. Pentru că el seamănă cu povestea clasică a elevului prins cu mâna în dejunul colegilor şi care încearcă să scape spunând că nu a fost acolo, că nu era el, ci fratele lui, că în timp ce se petrecea grozăvia el ajuta o bătrânică să treacă strada. Când e vorba despre elevi, poate fi subiect de comedie. Când e vorba despre oameni politici, e o dramă. Şi, la nivelul unei naţiuni, asistăm la o tragedie.