Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ce nu intră şi sindicatele în sfera de monitorizare a Consiliului Concurenţei, mai ales că unele nici măcar nu se sfiesc să se intituleze “cartel”? Fiindcă legiuitorul a fixat, în 1996, regula că piaţa muncii este exceptată de la aplicarea Legii concurenţei. E drept că timp de un sfert de secol (1890-1914), prima legislaţie antitrust din lume, respectiv din Statele Unite, a prevăzut implicit printre faptele anticoncurenţiale şi pe cele din sfera activităţilor sindicale; ulterior, printr-o reglementare din 14 octombrie 1914 şi anume The Clayton Antitrust Act, Congresul SUA a exceptat piaţa muncii de la aplicarea legislaţiei privind sancţionarea cartelurilor, motivaţia fiind că “munca unei fiinţe umane nu este o marfă şi nici un obiect de comerţ”.
Aşadar pentru că munca nu e o marfă precum cimentul sau benzina în jurul cărora se creează carteluri, Consiliul Concurenţei “nu are mandat” să acţioneze nici măcar atunci când vede clar cum contractele colective de muncă restrâng concurenţa cu şomerii. În schimb, Consiliul penalizează “breslele” – scheletul pe care s-a format mişcarea sindicală - pentru că restrâng accesul noilor intraţi pe piaţă şi impun tarife minime pentru prestaţii. Aproape că nu există profesie liberală care să nu fie reglementată şi reprezentată de o organizaţie sau o asociaţie profesională de la avocaţi, notari, arhitecţi, contabili autorizaţi şi experţi contabili, medici veterinari, farmacişti, la profesii mai noi precum cea de evaluator, mediator etc - restricţionări în domeniu criticate la nivel european pentru efectele lor anticoncurenţiale.
Dar, reiterez, deşi sindicatele fac acelaşi lucru precum breslele, adică impun preţuri minime pentru forţa de muncă din sistem şi ridică bariere pentru noii intraţi proveniţi din rândul şomerilor, ele nu sunt acuzate de practici anticoncurenţiale, precum notarii. De ce prestaţia avocatului e considerată un serviciu, iar cea a lucrătorului sindicalizat - muncă, care nu-i marfă? Şi de ce la negocieri la nivelul companiilor participă doar patronatele şi sindicatele? N-ar fi normal ca pe o piaţă concurenţială în afară de patronate şi sindicate să se aşeze la masa discuţiilor şi reprezentanţii şomerilor?
Până când se vor limpezi aceste lucruri e bine de ştiut că salariile mai mari nu au legătură cu forţa instituţiilor care fac “justiţia socială”, sindicatele. Dacă salariile depăşesc productivitatea, rezultă falimente şi şomaj, iar dacă productivitatea depăşeşte salariile, vor veni alţi patroni să atragă muncitorii cu salarii mai mari şi să scoată profit. Prin îmbunătăţirea continuă a ofertei salariale, nivelul salariului ajunge să-l egaleze pe cel al productivităţii. În orice manual de economie scrie că salariile depind de productivitatea muncii, nu de puterea sindicatelor.
