Cine poate conduce un serviciu secret: portret de director al CIA

În România, nominalizarea unui şef de serviciu secret ţine, pentru politi­ci­eni, în primul rând de apartenenţa la grupul-matcă de interese. Există încă mentalitatea că serviciul secret, ori­cum s-ar numi el, este bun pentru ur­mă­rit adversarii politici şi econo­mici şi pentru asigurarea protecţiei în afa­cerile politico-economice proprii. Ast­fel că directorii serviciilor de in­for­ma­ţii sunt tot timpul apelaţi în dis­cu­ţiile aprinse care se revarsă chiar şi pu­­blic ca fiind "omul lui...". În istoria noas­tră post-decembristă, pornindu-se de la principiul amintit, au ajuns şefi de servicii secrete oameni ale căror calităţi erau cuantificate ex­pli­cit de către politicienii – oameni de afa­ceri care i-au numit. Din păcate, ast­­fel de personaje s-au calificat la fa­­ţa locului, devenind interesaţi de pro­­iectarea viziunilor pentru care fu­se­­seră numiţi. Mai departe, aceştia au promovat ofiţeri după chipul şi ase­­mă­narea lor, buni la toate pentru in­­te­­re­sele partidului, găştii, şlehtei etc.

Zilele acestea, Statele Unite ale Americii se pregătesc să îşi schimbe directorul CIA, iar favorit este pentru această poziţie, potrivit presei ameri­cane, generalul David Petraeus. Numele acestui general a început să fie cunoscut pe tot mapamondul după ce a preluat comanda ope­ra­ţi­u­ni­lor din Irak, în contextul situaţiei dra­matice, de atentate şi cu aspect de război civil ce părea că a scăpat din mâi­nile SUA. Odată cu venirea la co­man­dă a generalului Petraeus lu­crurile în Irak s-au stabilizat, iar mili­tarul a fost promovat drept comandant al Comandamentului Central al SUA. Cum situaţia din Afganistan se deteriora, generalul a fost trimis în această zonă de război, acceptând, practic, o funcţie inferioară. Ca stra­teg pe cele două fronturi ale SUA şi ca artizan al luptei con­tr­a­in­sur­gen­ţi­lor, generalul Petraeus a fost un con­su­mator de primă mână de in­for­maţii, venite atât de la serviciile Pentagonului, cât şi de la CIA. Strategii­le sale au fost fundamentate pe infor­ma­ţiile comunităţii de profil a SUA mai ales pentru că generalul Petraeus a ştiut ce să le ceară agenţilor din teren şi analiştilor structurilor amintite.

Dar până să ajungă să hotărască folosirea sistematică a dronelor în Af­ga­nistan pentru a-i vâna pe tali­bani şi teroriştii Al-Qaida, generalul David Petraeus a avut o carieră croită cu greu şi treaptă cu treaptă, în­ce­pând cu absolvirea Academiei Mi­li­tare West Point. Militarul Petraeus a ajuns general la 48 de ani şi după 26 de ani de carieră militară, nu cum se în­tâmplă prin România, unde, unii ofi­ţeri cu proptele sar foarte uşor pes­te etape. Pe lângă viaţa cazonă, gene­ra­lul Petraeus a fost preocupat de aprofundarea academică a cu­noş­tin­ţe­lor sale şi a obţinut un doctorat în re­laţii internaţionale la prestigioasa Uni­versitate Princeton. În România, unii generali – este valabil pentru în­treg spectrul securităţii naţionale: Ar­mată, Interne, servicii de informaţii – îşi iau doctoratul la pachet, ca ur­ma­re a funcţiilor cu care sunt ca­do­risiţi, fiindcă e de "bon ton" să fii şi "doftor".

Numirea unui astfel de om în fruntea CIA arată cum se pune pro­blema gestionării intereselor sale de către o mare putere ca SUA. Aşadar, primează interesele naţionale, abia apoi vin celelalte, iar pentru aceasta este nevoie de factori de echilibru precum este Petraeus. Dacă tot preluăm modele, să le preluăm pe cele valoroase!