Cine și de ce trebuie să fie, cu adevărat, siderat?

Oameni de bună credință fiind, ne-am fi așteptat ca ,după ce a păstrat o adâncă tăcere asupra subiectului zilei, acea Lege a izolării și carantinării persoanelor, domnul Klaus Iohannis, președinte al tuturor românilor și garantul suprem al respectării Constituției, să vină în fața noastră și să își spună cuvântul în mod clar și argumentat. Ne gândeam că, date fiind numeroasele și atât de gravele lacune pe care specialiști imbatabili în știința dreptului le-au detectat în însăilarea pe care guWERNanții au transmis-o Parlamentului, domnia sa a folosit acest răgaz pentru a cumpăni cu maximă atenție opiniile exprimate, după care va solicita eliminarea prevederilor incorecte și punerea în acord a acestei ,,legi foarte importante’’( cum pe bună dreptate a și numit-o ) cu normele și valorile statului de drept. Sincer vorbind, nu m-aș fi așteptat, din motive asupra cărora nu are rost să insist acum, ca președintele nostru să îi admonesteze în public pe cei care au încropit această jalnică făcătură, dar nici să ne transmită mesajul de azi nu aș fi crezut că s-ar putea întâmpla! Și totuși, iată că s-a întâmplat…  

 Scriu toate acestea la ceva vreme după ce domnul președinte a ieșit în fața nației și nu a făcut decât să acuze PSD-ul pentru felul în care a reacționat față de actul normativ de care, într-adevăr, avem foarte mare nevoie în momentul de față. Mai direct spus, domnia sa fiind ,,siderat’’(acesta este termenul!) că unii senatori PSD, adică Titus Corlățean și Robert Cazanciuc, au cutezat să pună pe masa Senatului, camera decizională, atât foarte multe observații pertinente, cât și un set de soluții, în loc să adopte pe repede înainte ceea ce a fost livrat de la Palatul Victoria și anexele sale. Demersuri perfect îndreptățite pe care președintele Klaus Iohannis le taxează ca fiind ,,tărăgănare’’ a adoptării sus menționatei legi.

 Ne-am mai fi așteptat, de asemenea, ca, în intervenția sa, președintele Klaus Iohannis să facă referiri directe la opiniile critice pe care le-au declarat senatorii Titus Corlățean și Robert Cazanciuc și asta cu atât mai mult cu cât aceștia nu sunt singurii redutabili juriști care au luat distanță față de respectivul proiect de lege. Mă refer,în primul rând, la profesorul universitar Gheorghe Iancu și la fostul judecător la Curtea Constituțională, Petre Lăzăroiu, care au amendat în termeni extrem de severi și foarte convingători însăilarea cu pretenție de lege.Să nu fi luat cunoștință domnul președinte sau sfetnicii săi de aceste puncte de vedere? Sau au luat dar refuză să le considere demne de interes? Îmi este greu să dau un răspuns, deși, la drept vorbind, nici nu este prea greu de ghicit care ar fi acesta. Fapt este și rămâne că azi, domnul Klaus Iohannis s-a făcut pur și simplu că, pentru domnia sa, toate obiecțiile și sugestiile specialiștilor în materie pur și simplu nu există. Mai mult, dorind să ofere un exemplu concret care să ateste netemeinicia obiecțiilor aduse de către juriștii PSD, președintele Klaus Iohannis a făcut referire doar la obiecția că proiectul legii a venit cu mare întârziere la Parlament. Obiecție ea însăși îndreptățită, care domnia sa a expediat-o, rapid și categoric,la pachet cu alte observații de substanță, sub acuzația de „cinism exagerat”.

În aceste împrejurări, mi se pare absolut de prisos să mai așteptăm, de la domnul președinte, să ne răspundă la o simplă și directă întrebare: ce este mai dăunător pentru români în momentul de față, faptul că Parlamentului i-a fost trimisă o lege făcută pe genunchi și la cârpeală sau faptul că această aberație cu pretenție de act normativ a fost analizată în Senat cu seriozitate și profesionalism, fiind regândită și corectată pe ici pe acolo prin punctele sale esențiale? Intervenția publică a președintelui Klaus Iohannis dând, în fapt, și răspuns la întrebare. Și atunci, nu cumva ar trebui să fim noi, cetățenii, siderați (ca să nu spune mai direct: revoltați), atunci când vedem că tocmai președintele României refuză să ia act de o realitate și preferă să mai fie, încă o dată, pledantul cauzei unei guWERNări amatoriste, dacă nu chiar pur și simplu rău intenționate?