Arhiva
SHOP

Cineva care te ţine de mână

Autor: MARIA TIMUC
16 noiembrie 2011
I-am găsit în salonul de la spital ţinându-se de mână. El tocmai fusese supus unui transplant de ficat. Era vremea de început a transplantului de ficat în România, el era cel de-al doilea transplantat, a cărui operaţie avea să fie una reuşită. I-am luat interviu la vremea aceea, mai precis în anul 2000, şi lucrul care m-a impresionat teribil nu a fost bărbatul în sine, ci iubirea dintre el şi soţia sa.

"Am să trăiesc pentru ea, o iubesc atât de mult", mi-a spus bărbatul. L-am vizitat în câteva rânduri după transplant şi întotdeauna i-am găsit pe amândoi ţinându-se de mână. În anii care au urmat, i-am revăzut – aproape întotdeauna de la distanţă, dar cu bucurie – la întâlnirile anuale ale transplantaţilor. Se ţineau de mână. Iubirea lor a părut că a învins provocarea venită prin boală. Iubirea a învins nopţile de chin, frica, în­do­iala, tristeţea şi spaimele inerente unei stări de criză, a unei stări care aşază viaţa lângă moarte şi pune totul, absolut totul, sub semnul incertitudinii şi al nesiguranţei. Dacă în cel mai critic moment din viaţa ta iubeşti pe cineva şi cineva te iubeşte, dacă cineva te ţine de mână cu dragoste, ai în mâna ta căldura care-ţi dă puterea să mergi mai departe. Iubirea devine fereastra care se deschide către viitor. Dacă pe fereastra ta se vede chiar şi un biet firicel de lumină, dacă prin acest geam al existenţei simţi că cineva contează pentru tine atât de mult, încât vrei să trăieşti, dacă tu contezi pentru cineva atât de mult, încât merită să parcurgi greutăţile, oricât de înspăimântătoare ar părea ele, înseamnă că ai motivaţie pentru viaţă. Mâna care te încălzeşte cu dragostea ei devine şi mâna care-ţi transferă putere, încredere şi speranţă. Să ai pe cineva care te ţine de mână într-un moment critic de viaţă, să ai pe cineva care te ţine de mână când ţi-e greu, când pare că stai pe marginea unei prăpăstii şi nu ştii sigur dacă te vei putea îndepărta de ea sau vei plonja în gol... Iată una dintre marile taine ale vieţii. Iată una dintre marile taine ale celor care reuşesc să cadă de pe valuri fără să se simtă cu totul zdrobiţi. Căci viaţa omenească e ca mersul pe valuri; acolo, pe marea vieţii, niciodată, nimeni nu-i doar pe creastă. Nimeni nu poate sta numai cocoţat pe fericire, într-un succes absolut, într-o stare de siguranţă infinită. Cu toţii mergem pe valuri şi o facem după posibilităţi; pentru unii, valurile sunt mai mari şi căderile mai distrugătoare, încercările mai us­turătoare şi mult împinse până la limită. Cei care reuşesc să calce peste limite, să treacă peste imposibil cu picioarele goale, cei care ies vii din confruntări precum confruntarea cu boala, cu pierderea unui om drag, cu pierderea slujbei, a prestigiului, cu falimentul sau cu toate acestea la un loc (există şi asemenea cazuri), sunt cei cărora li se întinde la timp mâna unui prieten sau a unei fiinţe pentru care ei contează.

Mi-am amintit de un miliardar german care s-a sinucis pentru că pierduse şase din cele 11 miliarde ale sale la începutul crizei. Poate că lui i-a lipsit mâna aceea iubitoare. Şi, dacă ne întrebăm: ce-i mai bun pentru un om într-o viaţă, vedem că nu întotdeauna ne ajung doar banii, nu întotdeauna ne ajung inteligenţa sclipitoare şi talentul. Dacă avem iubire, dacă avem pe cine să ţinem de mână şi dacă cineva ne ţine de mână în clipele grele contează mai mult decât miliardele. Poate că asta-i important cu adevărat într-o viaţă de om, dar nu înţelegem întot­deauna, căci – de obicei – când suntem pe creasta valului sperăm să rămânem acolo pentru totdeauna. Dacă pri­vim către viaţa publică, vom observa o mulţime de oameni căzuţi de pe creste şi n-ar fi rău să învăţăm privind către căzăturile lor. Nici funcţiile, nici prestigiul, nici banii, nici un lucru omenesc nu-i în întregime stabil. Toate lucrurile omeneşti plutesc în nesiguranţă şi se schimbă, toate trec, şi asta doar pentru ca noi să ne amintim că iubirea este ceea ce contează. Mulţi, foarte mulţi oameni sunt în viaţa noastră pentru că au de luat ceva de la noi, dar – dacă vine o vijelie – câţi dintre ei mai rămân cu mâna întinsă în sens invers, adică să ne ajute? Să ne asigurăm că ţinem cu străşnicie şi căldură mâinile copiilor noştri şi mâinile unor prieteni de caracter, ale unor fiinţe care ne iubesc şi pe care le iubim. Să ne asigurăm că suntem înconjuraţi de oameni pe mâna cărora ne putem baza şi, mai ales, că noi înşine suntem astfel de oameni pentru cineva. Căci valurile coboară într-o bună zi pentru fiecare şi, dacă n-ai o mână blândă lângă tine, curenţii te pot strivi. Iubirea contează cu adevărat în viaţa unui om, şi ea nu stă ca un far deasupra unor preferaţi, ci îi luminează pe aceia ce au îngijit-o cu răbdare, cu sacrificiu uneori, cu înţelegere, cu toleranţă şi cu înţelepciune.
Comentarii
Cineva care te ţine de mână
4 comentarii
madalina
bravo,felicitari un articol care te unge la suflet atunci cand ai nevoie
18/11/2011 15:03:06 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
EMMA
Maria felicitari! Mii de multumiri!!!
16/11/2011 14:40:01 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Daniel Răduță
Foarte bine scris. Bravo!
16/11/2011 14:26:40 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Daniel
Clipa minunata de viata surprinsa de Maria Timuc in care sotii, probabil la o varsta venerabila, se tineau de mana, pare rupta din epoca interbelica cand fidelitatea, moralitatea, politetea, sinceritatea, bunul simt erau lucruri obisnuite. Intre timp insa, in Romania, unde traditii ale acestor calitati care apartineau atunci atat unei clase aristocratice necesara in orice stat civilizat, clasa ... Citeşte întreg comentariul
16/11/2011 11:10:39 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ANM a emis avertizare de ceaţă pentru Bucureşti şi alte cinci judeţe din sudul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri seară o avertizare de ceaţă pentru ... Citește articolul
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România"
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România" Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ... Citește articolul
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ... Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ... Citește articolul
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Vila in Popesti-Leordeni

5 camere

Suprafata utila: 180 mp

140.000 EU

Apartament in Popesti-Leordeni

3 camere

Suprafata utila: 77 mp

77.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE