Ciobănescul carpatin politic, prădătorul turmei

Dornic să nu fie ridicol, să ţină ritmul, ciobănescul carpatin politic face totul pe dos. Păşeşte prea larg sau, dimpotrivă, vizibil mărunt, ca şi cum ar avea o pieliţă între picioare. Frânează o clipă mai târziu decât însoţitorul străin – invitat sau gazdă –, iar atunci când şade uită să se descheie la veston, n-are ce face cu mâinile, şi picioarele îi prisosesc dintr-o dată, aruncându-le sub scaun sau către jurnalişti. Atitudinea sa permanentă este un amestec haotic de degajare stânească şi panică năroadă că „dă ursu’”.

Conştientizându-şi parţial starea, sub rânduri de sudoare, carpatinul politic încearcă să-şi compenseze  neputinţele prin vorbe şi atitudini. Stâna şi opinca primordială se răzvrătesc însă irepresibil. În deplasare este modest, fără pretenţii, atent, dornic de sfaturi de la capitaliştii occientali, dinaintea cărora, rar şi brusc, devine peste măsură de îndrăzneţ, obraznic şi necioplit, mirându-se el de el. Şi, mândru de pantalonii lepădaţi în public, îşi consideră fundul gol drept un acces de demnitate. Acasă este însă necondiţionat amabil, ospitalier, umil, recunoscător, gudurător şi onorat de vizită. Dacă este cointeresat financiar cât de cât, devine greţos, scoţându-şi până şi mama la vânzare.

De pildă, prin  noiembrie 2005, în revista Aca­demia Caţavencu – unde scriam pe atunci – semnalasem faptul că B.C., un apropiat al prefectului de Suceava, achiziţionează de la ţărani teren arabil în zona Rădăuţi, cu scopul vânzării scumpe ulterioare firmelor austriece EGGER şi Schweighofer. Pe apro­ximativ 100 ha de teren arabil, acestea urmau să construiască mai multe fabrici de produs che­restea şi plăci fibro-lemnoase. În nr. 18/mai 2006 al aceleiaşi reviste, sub titlul Mândria de a fi român jmeker, făceam un portret al prefectului sucevean Orest Onofrei, în baza unor declaraţii şi atitudini „neinspirate” ale acestuia. Tot acolo scriam: „Promotorul din umbră al proiectului care va ucide în continuare pădurile României este inginerul de exploatare forestieră – conform facultăţii şi diplomei – Gheorghe Flutur, ministrul Pădurilor”.

În 16 octombrie 2006, oficialii bucovineni şi austrieci au înfipt cazmalele în pământul viitorului şantier EGGER – Schweighofer, punând cu mâinile lor fine prima cărămidă. Fornăind tradiţional, un sobor de popi  a binecuvîntat afa­cerea. Dintre oficialii -”muncitori” în costum scorţos, se detaşa de la o poştă Orest Onofrei, prefectul Sucevei, mai înalt cu o cască decât toţi. Cu o cască, nu cu un cap, întrucât ce credeţi că a scos pe guriţa lui funcţionarul public Onofrei, reprezentantul Guvernului României? Ei bine, a scos ceva pentru care, dacă ar fi fost prefect în Franţa, Germania sau Austria, ar fi fost demis în 24 de ore. A spus oaspeţilor austrieci că se pot simţi ca acasă în România, fiindcă Bucovina se află de fapt „în Ducatul Oriental al Austriei”.

Deşi e insuportabil să fii condus de proşti, cineva m-ar putea contrazice argumentat: realitatea românească dovedeşte că e suportabil, unu la mână, doi la mână, proşti nu există. În faţa acestor afirmaţii ar trebui să cedez, resemnarea în care vieţuim dovedindu-le adevărul: nu ieşim în stradă cu „molotoave”, asemenea ungurilor, când, ca popor, suntem sfidaţi şi minţiţi. Apoi, deşi în DEX cuvântul „prost” există, definit ca „nerod, stupid”, el nu poate fi utilizat cu adresă în cazul cocoţaţilor din politică, întrucât ar genera procese pentru afectarea imaginii prostului. De aceea,  liderii politici sunt doar „neinspiraţi” sau „emotivi”, ca să mă  opresc la doar două sinonime ale cuvântului „prost”. Şi fiindcă am scris despre ciobănescul carpatin, nu uit că la această oră, după ce a fost prefect şi deputat liberal, veterinarul Orest Onofrei este pentru a doua oară deputat: al Partidului Democrat Liberal.