Arhiva
Editorial.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ciobănescul carpatin politic, prădătorul turmei

5 februarie 2012

Pe teren propriu sau în deplasare, întâlnirile dintre politicienii români şi cei occidentali sunt un spectacol de neuitat. Evident că sarea şi piperul este românul, care, deşi în veci nu piere, pare să-şi dea duhul de la o clipă la alta. Costumul, deşi de firmă, stă pe el ca pus cu furca, ridicat pe şale, iar gulerul rigid levitează, mereu departe de ceafă.

Dornic să nu fie ridicol, să ţină ritmul, ciobănescul carpatin politic face totul pe dos. Păşeşte prea larg sau, dimpotrivă, vizibil mărunt, ca şi cum ar avea o pieliţă între picioare. Frânează o clipă mai târziu decât însoţitorul străin – invitat sau gazdă –, iar atunci când şade uită să se descheie la veston, n-are ce face cu mâinile, şi picioarele îi prisosesc dintr-o dată, aruncându-le sub scaun sau către jurnalişti. Atitudinea sa permanentă este un amestec haotic de degajare stânească şi panică năroadă că „dă ursu’”.

Conştientizându-şi parţial starea, sub rânduri de sudoare, carpatinul politic încearcă să-şi compenseze  neputinţele prin vorbe şi atitudini. Stâna şi opinca primordială se răzvrătesc însă irepresibil. În deplasare este modest, fără pretenţii, atent, dornic de sfaturi de la capitaliştii occientali, dinaintea cărora, rar şi brusc, devine peste măsură de îndrăzneţ, obraznic şi necioplit, mirându-se el de el. Şi, mândru de pantalonii lepădaţi în public, îşi consideră fundul gol drept un acces de demnitate. Acasă este însă necondiţionat amabil, ospitalier, umil, recunoscător, gudurător şi onorat de vizită. Dacă este cointeresat financiar cât de cât, devine greţos, scoţându-şi până şi mama la vânzare.

De pildă, prin  noiembrie 2005, în revista Aca­demia Caţavencu – unde scriam pe atunci – semnalasem faptul că B.C., un apropiat al prefectului de Suceava, achiziţionează de la ţărani teren arabil în zona Rădăuţi, cu scopul vânzării scumpe ulterioare firmelor austriece EGGER şi Schweighofer. Pe apro­ximativ 100 ha de teren arabil, acestea urmau să construiască mai multe fabrici de produs che­restea şi plăci fibro-lemnoase. În nr. 18/mai 2006 al aceleiaşi reviste, sub titlul Mândria de a fi român jmeker, făceam un portret al prefectului sucevean Orest Onofrei, în baza unor declaraţii şi atitudini „neinspirate” ale acestuia. Tot acolo scriam: „Promotorul din umbră al proiectului care va ucide în continuare pădurile României este inginerul de exploatare forestieră – conform facultăţii şi diplomei – Gheorghe Flutur, ministrul Pădurilor”.

În 16 octombrie 2006, oficialii bucovineni şi austrieci au înfipt cazmalele în pământul viitorului şantier EGGER – Schweighofer, punând cu mâinile lor fine prima cărămidă. Fornăind tradiţional, un sobor de popi  a binecuvîntat afa­cerea. Dintre oficialii -”muncitori” în costum scorţos, se detaşa de la o poştă Orest Onofrei, prefectul Sucevei, mai înalt cu o cască decât toţi. Cu o cască, nu cu un cap, întrucât ce credeţi că a scos pe guriţa lui funcţionarul public Onofrei, reprezentantul Guvernului României? Ei bine, a scos ceva pentru care, dacă ar fi fost prefect în Franţa, Germania sau Austria, ar fi fost demis în 24 de ore. A spus oaspeţilor austrieci că se pot simţi ca acasă în România, fiindcă Bucovina se află de fapt „în Ducatul Oriental al Austriei”.

Deşi e insuportabil să fii condus de proşti, cineva m-ar putea contrazice argumentat: realitatea românească dovedeşte că e suportabil, unu la mână, doi la mână, proşti nu există. În faţa acestor afirmaţii ar trebui să cedez, resemnarea în care vieţuim dovedindu-le adevărul: nu ieşim în stradă cu „molotoave”, asemenea ungurilor, când, ca popor, suntem sfidaţi şi minţiţi. Apoi, deşi în DEX cuvântul „prost” există, definit ca „nerod, stupid”, el nu poate fi utilizat cu adresă în cazul cocoţaţilor din politică, întrucât ar genera procese pentru afectarea imaginii prostului. De aceea,  liderii politici sunt doar „neinspiraţi” sau „emotivi”, ca să mă  opresc la doar două sinonime ale cuvântului „prost”. Şi fiindcă am scris despre ciobănescul carpatin, nu uit că la această oră, după ce a fost prefect şi deputat liberal, veterinarul Orest Onofrei este pentru a doua oară deputat: al Partidului Democrat Liberal.

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Ciobănescul carpatin politic, prădătorul turmei
16 comentarii
Inscripție pe o pancartă
De la Tisa pân-la Nistru
Controlează securistul.
08/02/2012 11:29:18 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Inscripție pe o pancartă
Structurile securiste
Fac Ponticile și mai triste.
08/02/2012 10:18:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
A.L.
Domnule, orice ai spune, ciobanescul asta carpatin mana bine la strunga si oile cu doua picioare si pe cele cu patru, cu care scrie pe dealuri. Ca are nume de goanga, de fluture, nu conteaza. Important este ca ii iese mereu socoteala cu oile.
07/02/2012 12:32:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
berbecul carpatin
Berbecule si ciumpalacule, semnatar al articolului. Nu a inteles nimeni nimic din prostia ta, mai mult dezinformezi populatia. Voi cere directorului de la Jurnalul sa te demita. Sunt din Suceava si vreau sa iti spun ca Onofrei e senator. Nu am treaba cu el, dar a miscat zona inspre bine, a adus bani in judet si a facut treaba. Voi, gunoaielel jurnalistice, va imbatati pe banii partidelor, sugeti ... Citeşte întreg comentariul
06/02/2012 10:07:00 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Corabia lui Noe
- Noe, măi Noe! Vino să stăm puțin de vorbă. Suntem sălbăticiunile din România. Nu vrei dumneata să ne salvezi?
06/02/2012 01:29:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ... Citește articolul
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul