Civilizaţie şi progres la Voroneţ

"Mănăstirile din nordul Moldovei" - iată un brand regional, care, graţie nevoii de legendă, a rămas în memoria colectivă înţepenit într-un timp voievodal unde, de veacuri, toaca răsună neschimbat peste păduri virgine, călcate încă de enigmatici zimbri. La această oră însă, pentru iubitorul clişeului pomenit, păstrarea distanţei faţă de acel ţinut pare să fie condiţia obligatorie a rămânerii în vis. Păstrarea distanţei sau, dacă tot a ajuns în nordul moldav, rămânerea strict în incinta vreunei vechi biserici.

Pe pârâul Voroneţ, de pildă, ceva după  anul '90, un întreprinzător străin a vrut să ridice, în amonte de mănăstire, un complex turistic: hotel luxos, hipodrom, piste pentru biciclete, piscine, bowling, pârtie de schi. Printr-o ONG ecologică m-am opus lucrării, ştiind ce va aduce aceasta: invadarea în patru sezoane a habitatului sălbatic, cu întregul cortegiu de "otrăvuri" ale civilizaţiei: zgomot, deşeuri, furnicarul turiştilor de ocazie prin păduri. Tot atunci, Arhiepiscopia Sucevei a fost un aliat conjunctural şi eficient cu argumentul: "Un aşezământ de pierzanie în coasta sfântului lăcaş?". Investitorul străin s-a retras şi crezusem că padina întinsă de la confluenţa Voroneţului cu Brusturosul va rămâne aceeaşi în care, dimineaţa, găseam urmele spaimelor fireşti ale codrului: goane de cerbi şi de lupi scrise în pulberea zăpezii, vegheate de tăcerile profunde ale muntelui.

Ei bine, mă înşelasem, fiindcă n-a fost să fie aşa. În ziare au apărut anunţuri: "Vând cinci ari de pădure. Loc bun pentru cabane". Toată lumea vindea. Şi mai mulţi erau cumpărătorii. Orăşenii voiau case de odihnă, nu mai suportau betonul, erau stresaţi. Trebuia să se retragă în natură, "să-şi revină". Doar câţiva ani au fost de ajuns pentru ca înfrăţirea pâraielor amintite să nu se mai zărească dintre "vile". Construcţii cu arhitectură bulibăşită, aruncate parcă de o mână parkinsoniană unele într-altele, majoritatea căsoaie cubic-ciclopice, altele mai mărunte, după punga proprietarului, cu sau fără pitici de grădină, obligatoriu cu antene parabolice pe acoperişurile de aluminiu. În curţi au apărut apoi grill-uri zidite temeinic. Aerian, peste satul de vacanţă, aveau loc nevăzute turniruri în care protagoniştii se înfruntau neînduplecaţi în "fumuri". Dar şi în fumuri  mirosind a mititei, susţinuţi de galeria maneliştilor ascunşi în boxele expuse pe terase. Apele Voroneţului purtau la vale cohortele dozelor de bere şi ale altor învinşi în războiul cu pântecul triumfal al celor veniţi să-şi refacă forţele. Adesea însă, în loc "să-şi revină", războinicii cădeau sub propriul pântec, transformat din aliat în duşman şi îmi veneau la cabinetul medical să-i pun pe picioare. Vomând sau cufuriţi nevoie mare. I-aş fi dat afară...

Un miliţian întreprinzător, fost ofiţer pe la serviciul paşapoarte, a simţit rostul timpului  şi, respirând aerul de sfinţenie al locului, a durat acolo un schit. Aproape de satul de vacanţă, menit să cureţe şi sufletul celor căzuţi în păcatul îndestulării. Şi, schimbând epoleţii şi "ţinuta" cu o rasă călugărească, a început să "practice", oferind acestora iertare, un soi de  paşapoarte pentru Rai. Faptul e firesc. Cineva trebuia să o mai facă şi pe asta, fiindcă măicuţele sunt acum ocupate. În coasta bătrânei mănăstiri a crescut un soi de SRL bisericesc. TAF-uri, drujbe, un gater, toate pesemne sfinţite, rad pădurea "mănăstirească" bornăind, contribuind - alături de automobilele călugăreşti, la suplimentarea emisiilor de bioxid de carbon din atmosfera locală.

În satul vechi, de prin curţile şi şurile luminate cu câte un bec chior, ţipătul cătrănit al circularelor şi al altor gatere se ridica noapte de noapte, ilustrând sonor, mai bine decât în orice închipuire, glasul goarnei Judecăţii de Apoi, zugrăvite în fresca vestică a mănăstirii. Cu degetele tăiate de scule şi cu feţele învineţite de rachiu, gospodarii apăreau şi ei la policlinică, aproape indiferenţi la propria nenorocire, dar teribil de grăbiţi. Chirurgul trebuia să coasă repede şi bine, căci TIR-urile aşteptau în uliţe, cu motoarele pornite, spre a fi încărcate cu cherestea pentru Portul Constanţa.

Prin ziarele locale au apărut noi anunţuri: "Vând casă de odihnă cu dotări complete la Voroneţ". I-am contactat pe unii vânzători şi am aflat că sunt stresaţi de aglomeraţie, că nu mai suportă, că vor să plece din locul unde "a venit tot prostu'", că vor să-şi facă o altă cabană într-un ţinut mai izolat, undeva cu adevărat "în mijlocul naturii". Eterni "viruşi" bipezi: infectează, epuizează gazda şi trec mai departe la alta, ucigând-o mereu cu seninătate. La drum! Ţara e mare, natura e îngăduitoare... Suntem liberi.