Dintr-o instituţie a cărei raţiune de a fi este aceea de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a transformat într-o instituţie al cărui unic scop a devenit apărarea interesului preşedintelui Traian Băsescu şi al partidului care-l mai susţine.
Acest derapaj cu implicaţii grave pentru libertatea de exprimare se produce sub presiunea unui Grup Politic din interiorul CNA, care reuşeşte să terorizeze prin ieşiri de tip schizoid şi să intimideze prin mijloace oculte pe ceilalţi membri ai consiliului. Această instituţie bugetară înghite banii cetăţenilor nu pentru a proteja în audiovizual pluralismul opiniilor, ci pentru a sancţiona drastic, prin argumente aberante, poziţia publică a realizatorilor, personalitatea lor.
În plină campanie electorală, trompetele portocalii din CNA au devenit tot mai agresive, desfăşurând o luptă tenace împotriva tuturor acelora care au îndrăzneala să-i critice pe Traian Băsescu şi camarila. Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir - numiţi de PD-L şi de Preşedinţie - au declanşat o campanie furibundă de anatemizare a unor nume importante din televiziunile de ştiri, în rezonanţă cu tătucul lor politic de la Cotroceni.
Băsescu nu scapă ocazie să nu îndemne la boicotarea Antenelor şi Realităţii TV, iar pupilele lui vigilente dau decizii după decizii de sancţionare a celor două posturi. Gabriela Vrânceanu Firea, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Dana Grecu sunt dintre ultimii amendaţi de CNA în urma acţiunilor de "vigilenţă revoluţionară" a khmerilor portocalii.
Jurnalul Naţional a declanşat o investigaţie care să lămurească societatea românească despre rolul nefast pentru democraţie care a ajuns să-l joace CNA. Ne întrebăm cum poate acest consiliu politizat integral să asigure echilibrul necesar de judecată într-un domeniu atât de sensibil cum este audiovizualul? Nu înţelegem de ce este nevoie ca în timp de criză să menţinem privilegiile unor politruci care îşi arogă şi merite de competenţă!
Dacă Băsescu Traian vrea Parlament unicameral, nu este cazul să "subţieze" şi numărul comisarilor din CNA? Aşteptăm opiniile oamenilor politici, ale realizatorilor din audiovizual şi, mai ales, ale cetăţenilor faţă de situaţia aberantă de cenzor atotputernic a CNA.

Comentarii
CNA pune botniţă criticilor lui Băsescu
40 comentarii

Valy
Acordati-i la legeri votul lui Crin cu cea maai mare incredere. Basescu a dovedit cat lucruri " bune" poate sa faca iar Geoana nu se remarca prin nimic.

nanu_mihai
base incearca sa ne impuna dictatura personala.probabil ca vom avea voie doar la 3 ore de program tv,la b1 evident,cu el invitat permanent la nasul

Sofia
Puneti stampila pe Geoana. Este cel mai bun.

ralu
Nu aveti impresia ca ne apropiem din ce in ce mai mult de dictatura? Nerespecatarea legilor tarii, incalcarea tuturor principiilor etice si morale, cenzura aplicata presei...Basescu=dictator?!?!?!

Luchian
Atentie cu cine votati . Mircea Geoana Presedinte . Este cel mai bun.
Puneti stampila pe el la alegeri . V-a pupa tati vostru
Puneti stampila pe el la alegeri . V-a pupa tati vostru
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat sâmbătă că o treime din cele circa 45.000 de ...
Citește articolul
2.000 de oameni s-au adunat la Universitate, împotriva ACTA. Vezi VIDEO ÎN DIRECT, de la Piaţa Universităţii
UPDATE 19:01 - În piaţă s-au adunat circa 2.000 de persoane, aceştia scandând lozinci ...
Citește articolul
UPDATE 19:01 - În piaţă s-au adunat circa 2.000 de persoane, aceştia scandând lozinci ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită