Cod portocaliu de oportunism şi ceaţă

Mă gândeam, totuşi amuzat, că nici Băsescu nu mai este, iată, ce a fost. Singurul efect al apelului său la "societatea civilă de bine” a fost pasul în lateral al lui Mircea Cărtărescu. Şi totuşi, aşa nu merge.

Am observat, în ultimii doi ani, o retragere în umbră, neasumată, dar simţită inclusiv de Băsescu, a celor care l-au susţinut în primii ani de mandat şi chiar la începutul celui de-al doilea. Eu cred că astfel de retrageri "tactice” nu sunt semne reale de onestitate. Pentru că onestitatea nu implică tacere, ci şi o minimă asumare a unei decizii greşite. Adică, aşa cum ai putut aduce argumente pentru a susţine pe cineva, trebuie să ieşi şi să spui de ce ai renunţat la a-l mai susţine. Pentru că, altfel, tot ceea ce rămâne este o istorie mistificată.

Şi Cărtărescu şi alţi intelectuali au făcut posibilă mistificarea din 2004-2005, când s-a creat intens imaginea unei adevărate revoluţii care ar fi avut loc într-o Românie înfuriată la culme şi pe mine şi pe PSD. Asta în condiţiile în care Băsescu câştigase la mustaţă (era să spun, la gară) prezidenţialele, iar noul guvern nu se baza pe o majoritatea reală. Această atmosferă a făcut posibil şi valul de abuzuri judiciare care a început atunci şi valul de jafuri şi de nepăsare care ne-a lasat şi ne lasă fără drumuri, fără parazăpezi sau fără spitale. Ascultând ce spuneau formatorii de opinie din acei ani erai sigur că ţara întreagă e alături de asemenea măsuri.

Mulţi au devenit băsescieni pentru că era la modă, pentru că aşa era tot anturajul, pentru că aşa dădea bine, pentru că asta te ajută social. În fond, de ce te-ai îndrăgosti, tu scriitor, de cineva care nu ştie nici măcar ce ai scris? Care se comportă vulgar sau violent în public, care insultă şcoala şi profesorii? Iar acum, are loc refluxul. E evident că societatea a întors spatele definitiv şi argumentat actualei guvernări. Să fii alături de Băsescu nu mai e la modă, nu mai e profitabil, şi anturajul şi-a schimbat părerea. Despărţirea de el e la fel de ameţită cum a fost şi "înhăitarea” iniţială. La fel de buimacă.

Tradiţional, intelectualii se puneau în fruntea mulţimilor, le lămureau, schimbau idei, argumentau tendinţe. Dar astăzi, acest gen de intelectuali, despre care vorbesc, formează ei înşişi o gaşcă, o mulţime uniformă unde oamenii, se imită unii pe alţii şi se frecventează mai mult ca să-şi vadă ideile confirmate. Nu fac istorie, încearcă doar să valorifice oportunităţi în interes personal sau pentru vanităţi mărunte.

Nici în trecut şi nici acum aceşti oameni nu au avut soluţii. În 2004-2005 au îmbrăţişat "doctrina Băsescu”, ea însăşi construită în pripă. Adică dacă e fără PSD, e bine. Băsescu e, oricum, "răul cel mai mic”. Acum sunt total buimăciţi, au descoperit că pământul e rotund, s-au îmbufnat şi s-au retras în sihăstria intelectuală a formelor pure.