Duminică, înainte de intrarea în vigoare a codului roşu de la ora 18, în Bucureşti era o băltire generală. Motiv pentru care şI primarul general a apelat la firmele de salubritate, să se concentreze pe gurile de canale.
Mocirla a fost completată de secretarul general pedelist Ioan Oltean, care, în bună tradiţie baconschiană, i-a făcut albie de porci pe primarii opoziţiei, numindu-i "handicapaţi psihic, care se ascund în manifestaţiile huliganice", cot la cot cu inepţii şi ciumpalacii.
Cu trei zile înainte de fleşcăiala de duminică, Elena Udrea adusese, indirect, un elogiu protestatarilor din Pieţele ţării, rostind celebrele vorbe: ne-am luat cu salvarea României şi am uitat de oameni. Ca şi cum pompierii ar sufla în flăcări ignorând locatarii.
Miniştrii, zicea Udrea, s-au luat cu munca până la uitarea de sine, spre binele patriei, a pârtiilor, a plajelor, a mioarelor de pe imaşurile Moldovei dedicate trup şi suflet preşedintelui. Trudeau ca orbeţii, împiedicându-se, când şi când, ba de inepţi, ba de ciumpalaci.
Boc a tăiat pensii, salarii şi panglici, dar singurii locuitori pe care îi zărea prin preajmă erau Boagiu, Udrea, Igaş... încolo, nimic, nu vedea nici un procent din populaţie. Exact ca în sondaje. Ţara era depopulată. Şi când a scos acel Audi de sub nămeţi, maşina nici n-avea şofer, doar el şi viscolul. Elena are meritul că e prima care a înţeles mesajul Pieţei, făcându-se că moare de grija populaţiei redescoperite. Pătrunzând mesajul protestatarilor, a reacţionat în consecinţă, strigând: ţara e populatăăăăăăă.... Dar atunci pe cine am salvat noi din criză?
Ministrul Branconaj a sărit şi el ca ars. Cu două mici şi consistente declaraţii a mai dat câteva peste ochi limbii române, recunoscând că, spre deosebire de restul partidului, el e singurul care a profitat de pe urma protestelor, pancartele şi strigările completându-i vocabularul.
La ora la care aşteptăm viscolul, conştiinţa pedeliştilor e coaptă. Dă să pârâie ca fructul în pârg. În consecinţă, Piaţa Universităţii s-a pus pe strâns papuci, sute de perechi de papuci, ca să le înmâneze, în cadrul solemn al codului roşu, Elenei Udrea şi colegilor de partid. Plecarea lui Boc ar fi începutul.





-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

