Arhiva
SHOP

Consilierii Poporului

Am intrat abrupt în Epoca de Aur a Consilierilor.
16 martie 2011
Foto: Cristian Marcu / Jurnalul NaţionalFoto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional
Epoca demnitarilor pare pe sfârşite. Epoca purtătorilor de cuvânt nici n-a apucat să înceapă. Am intrat abrupt în Epoca de Aur a Consilierilor.

Pentru Guvernul României, vor­beşte cu poporul doamna Vass. Pentru Preşedinţia României, face acelaşi lu­cru domnul Lăzăroiu. Ca să dau doar exemplele cele mai grăitoare (li­te­ralmente, pentru că domniile lor gră­iesc public cam de trei ori pe săptămână).

Nu există domenii care să scape acestor ziceri. Fiscalitate, refacerea or­dinii şi demnităţii de pe scena po­litică, lupta cu sărăcia, lupta cu bo­gă­ţia, conturile din Elveţia, educaţia, spi­talele, relaţiile de muncă, exportu­rile, rezultatele viitoarelor alegeri, re­forma partidelor, tezaurul naţional de basme şi de snoave, toate astea sunt abordate frontal de consilieri şi aceste abordări nasc ore de dezbateri – audio, video şi online.

Să nu fiu greşit înţeles. Cred în consilieri buni, pregătiţi, cu persona­li­tate şi chiar vocali. Tehnocraţi – ca să zic aşa. Ca premier am avut consi­li­eri. Şi români, dar şi câţiva specialişti străini, în baza unor înţelegeri cu Uni­u­nea Europeană. Numai că ei mă consiliau pe mine. Colegii mei din Gu­vern aveau, la rândul lor, consi­lieri care, aţi ghicit, îi consiliau pe ei. Pre­şe­dintele Iliescu avea, desigur, şi dânsul consilieri. Dar, în acea vreme, consilierii nu consiliau poporul.

Motivul acestor precizări e foarte simplu. Consilierul poate fi un om responsabil în sine, dar, din punct de vedere politic sau administrativ, nu are nici un fel de răspundere pentru ceea ce spune sau ceea ce propune. Poate fi, eventual, schimbat dacă nu corespunde. El nu are la îndemână nici bugete şi nici aparatul necesar ca să pună în mişcare o idee sau alta. Mai mult, consilierul nu răspunde dacă o propunere a sa nu e aplicată sau e aplicată şi dă rezultate proaste.

În mod firesc, şi mijloacele şi răs­pun­derea sunt la oamenii politici, aleşi sau numiţi în diverse funcţii. Ei iau decizii, mai bune sau mai rele, con­siliaţi mai bine sau mai rău. Ei ar tre­bui să iasă în public şi să susţină teze sau să combată teze, să propună măsuri sau să prevadă evoluţii. Doar atunci când cei care au răspunderi îţi asumă asemenea poziţii, putem tre­ce la o dezbatere reală.

Consilieri de genul celor pomeniţi mai sus vorbesc pentru că anumite per­dele de fum să ne ţină ocupaţi în timp ce Emil Boc — "eroul", "avoca­tul unui nou model de dezvoltare a ţării", nemaivăzut în ultimii douăzeci de ani, să se poată ocupa liniştit, îm­pre­ună cu ceilalţi miniştri de îm­păr­ţirea banilor, din bugetul "de rezer­vă", către  clientela PDL. Sau ca să tes­teze: "şmecherii" politice.. De exemplu, votul prin corespondenţă la u­r­mătoarele alegeri... Sau ca să îşi facă publicitate personală. Umbra per­sonajului important pe care îl con­si­liază e mereu îndărătul lor şi le oferă o anume seriozitate şi credibilitate apa­rentă. Nu-ţi poţi închipui că omul nu ştie ce spune.

În realitate nu e aşa. Toate aceste baloane de încercare sunt urmate de nimic. Consilieri fără răspundere vor­besc atunci când puterea politică n-are ce spune pentru că situaţia e gra­vă şi e greu să mai ieşi pe stradă sau la televizor. N-o să mai întreb acum în care ţară din lume consilierul po­litic al preşedintelui face bilunar pre­dicţii în legătură cu alegerile ca şi cum ar fi consultantul unei case de pa­r­iuri electorale. Toate astea au in­trat deja în folclorul curent.

Din păcate, iată, "consilierii po­po­ru­lui" sunt figuranţii pe care actuala pu­tere îi împinge, tot mai des, pe sce­na Marelui Circ Naţional, în timp ce pâi­nea se scumpeşte continuu.
Comentarii
Consilierii Poporului
un comentariu
Costreie
Dle.Nastase,de 21 de ani suntem in cadere libera.Hotia guvernantilor a ajuns virtute.Toti care v-ati perindat la PUTERE ATI JEGMANIT ECONOMIA ACESTEI TARI SI AM AJUNS IN SAPA DE LEMN.Fa un bine acestui popor si propune in parlament trei legi:1) Orice acordare de cadouri sau alte avantaje la alegatori,in perioada alegerilor este consideraqta mita si pedepsita cf.Codului Penal.Candidatul beneficiar ... Citeşte întreg comentariul
16/03/2011 08:03:16 | Îmi place (5) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ANM a emis avertizare de ceaţă pentru Bucureşti şi alte cinci judeţe din sudul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri seară o avertizare de ceaţă pentru ... Citește articolul
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România"
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România" Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ... Citește articolul
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ... Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ... Citește articolul
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Vila in Popesti-Leordeni

5 camere

Suprafata utila: 180 mp

140.000 EU

Apartament in Popesti-Leordeni

3 camere

Suprafata utila: 77 mp

77.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE