Contradicţiile UE

Principala contradicţie caracterizând actuala UE opune guvernarea economico-financiară globală şi guvernarea politică europeană. Cea dintâi este reală, ocultă şi oligarhică. Cea din urmă este emergentă, se doreşte transparentă şi poate fi democratică.

Între puterea banului (plutocraţie) şi puterea poporului (democraţie) a existat totdeauna opoziţie. Plutocraţia a încercat să scape de controlul democratic naţional prin construcţia unui "Guvern mondial" de tip oligarhic. Globalizarea pieţei a permis evadarea capitalului privat din cercul ordinii naţionale. Combinaţia lor este responsabilă de istoria războiului în ultimele secole. O dată cu piaţa s-a globalizat, însă, şi sărăcia. Aceasta reclamă "civilizarea" capitalului global.

Economia socială implicată de asemenea cereri impune ca guvernarea economică transnaţională să fie înlocuită de o guvernare politică similară. Nu poţi avea nevoi sociale globale şi instrumente politice dedicate asistenţei sociale exclusiv naţionale. În lipsa acestora, pacea socială este exclusă şi, în consecinţă, starea de pace în general devine de negestionat; războiul rămânând singura cale pentru regularizarea tensiunilor păcii.

Construcţia unei guvernări paneuropene pe baze federale urmărea punerea naţiunilor federate în situaţia de a nega guvernarea economico-financiară transnaţională oligarhică şi ocultă, aşezând în locul ei o guvernare controlată democratic şi autoreglată prin mecanismul contraponderilor de putere. Plutocraţia mondială nu a admis proiectul. Ea este veritabilul inamic al Europei politice. După ce a obţinut desfiinţarea barierelor vamale între statele membre ale UE, s-a aliat cu vechiul adversar - Guvernul naţional - spre a zădărnici integrarea politică europeană. Plutocraţia transnaţională şi guvernele naţionale: iată "monstruoasa coaliţie" care se opune democraţiei transnaţionale europene!

Împărţirea rolurilor în cadrul Comisiei Europene în curs de constituire este un ultim exemplu. Temele federatoare esenţiale ale UE sunt reglementarea pieţelor financiare, construcţia unui sistem energetic european coerent, reforma politicii agrare comune şi conceperea unei acţiuni externe europene unitare. Printr-un joc în care doar cinismul a întrecut perversitatea, câteva state mari - Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania - au negociat distribuţia în aşa fel încât posturile-cheie să revină unor persoane fie fără experienţă sau exerciţiu al instinctului european, fie fără greutate politică, fie controlabile politic.

Ceea ce va încerca să facă viitorul comisar francez pentru piaţa internă în domeniul reglementării financiare va fi bine "temperat" de directorul britanic responsabil de resort, "agreat" de City-ul londonez. Cum o atare reglementare nu poate reuşi decât dacă pe plan mondial se ajunge la o formulă concertată, ceea ce îi va scăpa acestuia din urmă va putea fi anulat de Înaltul Reprezentant pentru Acţiunea Externă, tot britanic. Cât priveşte politica energetică europeană, reforma va fi îngheţată de priorităţile Rusiei.

Dependentă de petrolul şi gazul rusesc, Germania va continua politica aranjamentelor bilaterale, în timp ce marile naţiuni atlantice, având soluţii alternative, vor accepta atare opţiune, întrucât coincide cu interesele lor geopolitice. În toate domeniile esenţiale, progresul Europei politice este improbabil.

O altă contradicţie a UE, care se conturează din cele arătate anterior, este cea dintre statele membre occidentale (atlantice) şi cele central şi est-europene (în majoritate membri de dată recentă). Cauza nu rezidă doar în diferenţa de dezvoltare, ci şi în cea de experienţă istorică şi sensibilitate geopolitică. Vestul european nu numai că dispreţuieşte aceste experienţe şi ignoră aceste sensibilităţi, atunci când nu se sperie de ele, dar şi doreşte să domine politica esticilor mai degrabă decât să-i aibă parteneri.

Acest Est, acceptat doar ca rău necesar, are, însă, atuul unui instinct istoric dezvoltat prin exerciţiul luptei mereu reluate dintre David şi Goliat. Iată de ce se poate spera că sinteza contradicţiilor menţionate, în măsura în care nu va fi o altă epocă de dictaturi şi războaie intraeuropene, va fi o Europă unită. Viitorul acesteia gestează azi în Estul UE dornic de solidaritate, iar nu în Vestul arogant, egoist şi miop.