Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriam în octombrie 2012 că PIB-ul României a fost umflat de emisiunea de monedă, pe seama unor garanţii supraevaluate. Că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde de euro ca în 2004, decât la unul de 140 ca acum, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă doar o treime din acesta, ci se găsesc peste media comunitară de 45% din PIB. Iar la două luni şi jumătate de la acel articol Institutul Naţional de Statistică vine să revizuiască PIB-ul în jos, de parcă ar vrea să-mi dea dreptate.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizează că revizuiri apar şi în ţări foarte dezvoltate, şi după câţiva ani, lui i-a sărit în ochi doar indicatorul ce evidenţiază creşterea generală a preţurilor din economie, deflatorul PIB, care s-a înjumătăţit, de la 8% la 4%. El are dreptate şi ştie acest lucru probabil din propriile statistici. Atunci când s-au revizuit datele estimative, s-a văzut că, de pildă, în perioada ianuarie-august 2011, investiţiile străine de 1,13 miliarde de euro au fost de 600 de milioane, şi n-au finanţat 34% din deficitul de cont curent, ci 15%.
Bine, dar deflatorul, cum rămâne cu deflatorul? Când am zis că veniturile fiscale doar par a fi cele mai reduse din UE, dar nu e deloc aşa pentru că PIB-ul e umflat, mi-a sărit toată lumea în cap. Mi s-a spus că aşa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt şi veniturile bugetare şi că raportul dintre ele se păstrează în orice circumstanţe. Problema este însă că veniturile fiscale şi PIB-ul nu au acelaşi deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul e împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acţionează invers asupra veniturilor, în general, şi al veniturilor fiscale, în special.
Iar o altă explicaţie pentru care veniturile fiscale nu au acelaşi deflator ca PIB-ul, e dată de cheltuielile nerentabile ale statului. Ce construieşte statul costă de cinci ori mai mult decât face. În timpul acesta nu se plătesc furnizorii de utilităţi şi de materiale. Statul face arierate, iar furnizorii sunt în incapacitate de a plăti impozite, care să se constituie venituri la buget. Lipsa de performanţă în cheltuirea banului public determină o micşorare drastică a încasările şi atunci se majorează taxele pentru ca veniturile bugetare ce reprezintă o treime dintr-un PIB umflat, să nu ajungă cumva un sfert.
Exact într-o astfel de secvenţă se plasează în momentul de faţă Guvernul Ponta, care nu ştie ce taxe să mai inventeze sau să adapteze pentru a acoperi lipsa investiţiilor străine. Din păcate însă, în România, veniturile fiscale nu se plasează, de fapt, la o treime din PIB, ci peste media comunitară de 45%. Aşadar, problema nu e micimea veniturilor statului, motiv ca guvernul să majoreze taxele şi să găsească un ţap ispăşitor la Institutul Naţional de Statistică. Adevărata cauză a relelor e corupţia, care face ca banii, când se fură, pieţele să nu mai aibă ce să realoce.
