Dame de consum cu cremă portocalie

CIORNE
Studiez cadoul căzut pe nepusă masă. Învelişul de deasupra este alcătuit integral din portretul în celuloză al doamnei Anca Daniela Boagiu. Haiti! Parcă era la Bruxelles, europarlamentar. Te pomeneşti că se ia la trântă pentru Capitală! Fosta ministresă e înfăţişată cu o privire oblic-cinematografică, zâmbitoare prin ochelari. Gura rujată şi întredeschisă vine în întâmpinarea unei prietenii. Pe cutiile cu zaharicale sunt în genere zugrăvite chipuri de bebeluşi. Aici, deasupra ingredientelor presupuse dulci, tronează o doamnă corpolentă care nu mai e demult jună (vă amintiţi, desigur, declaraţia domnului Băsescu, bănuit de o protecţie amoroasă, care se apăra spunând că i-a "văzut chiloţeii" de când era la grădiniţă).

CIORNE
Sunt metropole care îmbracă, extras din garderoba lor uzată, un singur costum în toate anotimpurile. El este invariabil de culoare cenuşie. Asta se petrece în Bucureşti mai abitir ca aiurea. Toamnă, iarnă, acelaşi stacojiu, acelaşi praf în nări, în vitrine, în aer. Chiar şi atunci când cade ninsoarea. Salvatoarea excepţie e produsă de parcuri primăvara. Parcurile cară în oraş vegetaţia pădurii, iar iarba se încăpăţânează să răsară verde. Casc gura, de pe o bancă, la lumea feminină care împinge landouri, la pensionarii revigoraţi de o rază, la puştimea zgomotoasă care se înjură blajin. Visam tocmai la dealurile mele de la Sângeru, vopsite cu o clorofilă tânără şi trădate în acest sfârşit de săptămână de ticălosul de mine, când în tabloul calm s-a petrecut o imixtiune. Din nişte dube care au înconjurat parcul au coborât grupuri de indivizi şi, o dată cu ei, pachete voluminoase din carton. Noile personaje, era clar, nu ieşiseră la plimbare. Chipurile lor exprimau o vigilenţă de gestionari de prăvălie, preocupaţi să nu li se şterpelească din marfă. S-au împărţit milităreşte pe alei, fiecare cu marfa la subsuoară. Vând ceva, mi-am zis. Vindeau şi nu vindeau. Vindeau aparent gratis. Vindeau, de fapt, cu o miză mai lungă şi un preţ umflat. Când au ajuns la mine mi-au depus în palmă o ciocolată. Cu ce ocazie? – zic. "Cu ocazia primăverii democraţiei liberale", zice unul numai miere. E şi aşa ceva? O doamnă între două vârste, care se antrenează împingând un căruţ cât o caleaşcă, primeşte două ciocolate, una pentru bebeluş, şi două afişe electorale, să înveţe şi ăla mic cum e cu politica pe Dâmboviţa. Mă amuză că doamna îi întâmpină la fiecare cap de alee, păcălindu-i de fiecare dată. În final, avea buzunarele doldora de ciocolată.


Studiez cadoul căzut pe nepusă masă. Învelişul de deasupra este alcătuit integral din portretul în celuloză al doamnei Anca Daniela Boagiu. Haiti! Parcă era la Bruxelles, europarlamentar. Te pomeneşti că se ia la trântă pentru Capitală! Fosta ministresă e înfăţişată cu o privire oblic-cinematografică, zâmbitoare prin ochelari. Gura rujată şi întredeschisă vine în întâmpinarea unei prietenii. Pe cutiile cu zaharicale sunt în genere zugrăvite chipuri de bebeluşi. Aici, deasupra ingredientelor presupuse dulci, tronează o doamnă corpolentă care nu mai e demult jună (vă amintiţi, desigur, declaraţia domnului Băsescu, bănuit de o protecţie amoroasă, care se apăra spunând că i-a "văzut chiloţeii" de când era la grădiniţă). Lângă umărul drept, paginată la aceeaşi înălţime cu şiragul de mărgele de la gâtul doamnei, stă sigla PD. Întorc jucăria electorală. În mijloc scrie: "Tabletă Lapte cu cremă Portocalie". Mai departe: "Acest produs comandat de Partidul Democrat a fost executat în 10.000 de exemplare". Şi, cu litere foarte mici, conţinutul de ingrediente – "zahăr, grăsimi vegetale, hidrogenate, alcool etilic, lapte degresat, zer praf, pudră cacao" ş.a.m.d. Nu reuşesc să citesc termenul de garanţie. O fi recuzită de la alegerile pentru Bucureşti de acum patru ani, o fi marfă din depozitul electoral inepuizabil al PD! Scot ciocolata, în staniol portocaliu, şi o las pe bancă. Păstrez ambajalul. Doamna Boagiu încape, în buzunarul meu, între legitimaţia de gazetar şi o hârtie de zece lei.


A început, care va să zică, marele tămbălău. A început dusul cu zăhărelul. În curând, pesemne, vom primi, în parcuri sau în tramvai, cârnaţi de Pleşcoi cu portretul Elenei Udrea, zahăr tos Videanu, făină Boc. De unde are partidul domnului Băsescu, declarat opozant, atâta bănet? La europarlamentare, satul meu era făcut sorcovă de portretele domnului Stolojan, de departe cel mai chipeş bărbat atârnat în sfori deasupra şoselei sau lipit pe garduri. În cutia poştală găseai calendare cu domnul Băsescu, iar ziarele erau pline de publicitate color costisitoare. Se pare însă că formula nu mulţumeşte. E nevoie de un plus de eficienţă. Un năsuc de femeie dă bine. De ce nu un sân, o gleznă, o vedere la portjartier? Electoratul masculin va fi satisfăcut. Iar dacă sânul, glezna învelesc un pachet cu făină, un sac cu cartofi, o acadea pentru puradei vor mulţumi pe toată lumea, indiferent de sex. Campania cu mici şi bere a lui Sechelariu ţine acum de arheologie. Au apărut ambalaje noi, trucuri noi. Proştii au rămas aceiaşi.