De ce am votat-o pe Elena Băsescu (II)

3) Înainte şi după scrutin, s-a spus că Elena Băsescu va face de râs ţara în Parlamentul European.
E o prostie.

Dincolo de faptul că nu prea contează ce fel de oameni ne reprezintă la Bruxelles (totul e să nu fii pitoresc balcanic), Elena Băsescu are toate datele pentru a face o figură onorabilă la Bruxelles. A terminat o facultate, ştie o limbă străină, e bine educată, are o francheţe înnăscută, care îi va fi de mare ajutor în stabilirea unor relaţii umane cu alţi europarlamentari.

Nu e Adrian Severin, Corina Creţu sau Renate Weber. Dar nici Gigi Becali nu e! Sunt sigur că va face figură frumoasă la Bruxelles. Dacă o vor cunoaşte direct, şi nu prin intermediul celor scrise despre ea în România, ziariştii străini îşi vor schimba părerea despre ea.

4) A fost din partea mea, evident, reacţia unui om de bun-simţ la campania lipsită de orice bun-simţ dusă de presă împotriva Elenei Băsescu. O campanie pe care victoria la scrutinul de la 7 iunie nu numai că n-a micşorat-o, cum ar fi cerut-o legea potrivit căreia presa trebuie să cedeze în faţa vieţii, ci, dimpotrivă, a sporit-o urieşeşte.

Această campanie a atins culmea în chestiunea aşa-zisei uniforme militare purtate de Elena Băsescu la o manifestare de campanie. Spun aşa-zisa uniformă militară deoarece, fără însemnele specifice, ţinuta purtată de Elena Băsescu nu e o uniformă militară. S-au formulat cu acest prilej acuzaţii incredibile prin raportare la ceea ce s-a întâmplat în realitate: de la cea de pângărire a bravei noastre armate până la cea de infracţiune penală.

Nu umblu prin magazine pentru a putea garanta că ţinuta purtată de Elena Băsescu se găseşte în comerţ. Pe parcursul călătoriei în Iran, am văzut magazine care aveau la vânzare uniforme ale armatei iraniene. Dacă nu mă înşel, unul dintre membrii grupului nostru chiar a negociat una. Păi, dacă în Iran ţinuta militară (fără însemne,  desigur) e liberă şi pentru civili, de ce ar fi la noi, într-o ţară membră a UE, o infracţiune?!

Să fim bine înţeleşi. Elena Băsescu nu e întruchiparea perfecţiunii.
A dus până la 30 de ani o viaţă pe care am putea s-o considerăm drept bramburită, are stângăcii de exprimare, îi place luxul, dă dovadă uneori de vanităţi tipic feminine (ca în cazul întoarcerii în PD-L, de duminică seară), calcă în străchini din când în când. Astfel de slăbiciuni, minore, dacă ne gândim că alte vedete ale României de azi sunt arogante, ţoape, bădărane, sfidătoare prin puterea şi bogăţia afişate, pot fi temeiuri pentru mustrări blânde sau cel mult ironice.

Nu însă temeiuri pentru o campanie de o rară violenţă, ale cărei resorturi nu pot fi identificate doar în antipatia faţă de Traian Băsescu (cei mai înrăiţi detractori sunt tocmai cei care l-au slujit şi-l slujesc pe Traian Băsescu) sau în gelozia tipic feminină a unor jurnaliste care arată ca nişte bucătărese de SMT.

Dacă ar fi să caut acestei campanii o explicaţie, aş găsi-o într-o slăbiciune tipică presei noastre de azi: ura pe care o stârneşte automat cineva care refuză să fie ceea ce presa îi spune că e. Presa a decis că Elena Băsescu e o toantă. Campania electorală ca independentă, apariţiile televizate au demonstrat în chip că Elena Băsescu nu e toantă.

Dimpotrivă, ca jurnalist care am stat de vorbă cu ea, atât în emisiune, cât şi în afara ei (înainte, în pauzele de publicitate şi după, cum se întâmplă cu toţi invitaţii), pot garanta că are o inteligenţă vie, care-şi găseşte expresia în capacitatea de a se autoironiza. Furioasă că, deşi i-a spus că-i toantă, Elena Băsescu nu e toantă, presa se înverşunează să-i demonstreze că aşa e.

Înaintea scrutinului, deşi sondajele arătau altceva, presa a decis: Elena Băsescu nu va câştiga. Sau, dacă va câştiga, nu o va face în calitate de independentă. Elena Băsescu a câştigat. Şi, după opinia mea, şi în ipostaza de candidat independent.

Furioasă că a fost contrazisă, presa se înverşunează să demonstreze că n-a câştigat. în 2005, dacă nu mă înşel, după ce am avut un taifas tv cu Elena Udrea, am încercat să conving mulţi confraţi că Elena Udrea e o altă persoană decât cea pe care presa ţinea să ne-o impună. Nu m-a crezut nimeni. Azi, deşi Elena Udrea continuă să stârnească uri patologice, teza că e o personalitate nu mai e contestată de nimeni. Aşa se va întâmpla şi cu Elena Băsescu.

La ora actuală, Elena Băsescu e unul dintre cei mai în înjuraţi oameni din România. Şi un politician cu experienţă, trecut prin ciur şi prin dârmon, ar claca până la urmă. Elena Băsescu n-a clacat încă. Dacă va rezista, va ieşi majoră din această încercare. Majoră şi vaccinată împotriva atacurilor presei.