De ce Grecia?

Ţările din Europa Centrală şi de Răsărit continuă să îngrijoreze la Bruxelles. Există diferenţe notabile între aceste ţări, dar dificultăţi bugetare se multiplică cam peste tot în Zonă, în condiţiile în care perspectivele de creştere economică au fost drastic limitate de criza economică. De aici şi exhortaţii privind ajustări ale execuţiilor bugetare. Dar Grecia este ţara care a ţintuit atenţia la întâlnirea la nivel înalt de săptămâna trecută. Premierul George Papandreu a făcut o declaraţie care poate că a surprins pe unii dintre cei obişnuiti cu limbajul diplomatic bruxellez, şi anume că «ţara sa are un sector public ros de corupţie». Financial Times, cunoscutul cotidian financiar britanic remarca cu o doză de ironie că, în fond, această declaraţie confirmă ceea ce toţi în sat (adică în Europa) cunoşteau. Criza economică a luat voalul de pe o realitate care era de ani, decenii, vopsită. Ministrul actual de Finanţe elen a anunţat un deficit estimat pentru 2010 de peste 12%, care trebuie să fie corectat în jos cu circa trei procente în anul ce vine. Mulţi sunt cei sceptici vizavi de putinţa guvernului socialist de a combate evaziunea fiscală, de a reforma o administraţie publică anchilozată şi lăbărţată. De mult timp sectorul public este un câmp de competiţie politică între principalele două formaţiuni politice, care şi l-au disputat prin practicarea de clientelism politic. În fapt, ambele partide politice sunt vinovate de starea actuală a finanţelor publice şi rezistenţa la schimbare (reformă) a societăţii greceşti.  

Dar Grecia nu este singura ţară din zona euro care stârneşte îngrijorare. Las deoparte Irlanda, ale cărei bănci s-au comportat precum fonduri de investiţii neglijând completamente aspecte de prudenţialitate. Mă gândesc la Portugalia şi Spania, ţări (mai ales ultima) care au fost mai atente cu supravegherea băncilor, dar care au subestimat factorii de competitivitate. De ani buni deficitele de cont curent ale acestor ţări sunt considerabile, arătând că cetăţenii şi firmele trăiesc mult peste posibilităţi. În cazul Portugaliei această situaţie s-a reflectat în deficite bugetare mari. Criza a adus şi Spania în situaţia unor deficite bugetare mari. Pentru zona euro ţările franjului mediteranean creează o mare problemă, întrucât ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea lor de a se consolida fiscal în anii ce vin. Nu au reuşit să întreprindă aşa ceva într-o perioadă liniştită (înaintea crizei), cum vor reuşi deci în ani cu creştere foarte lentă (chiar de stagnare)? Această arie de vulnerabilitate a UM măreşte reticenţa ţărilor puternice de a admite noi membri curând. În plus, complică mult coordonarea politicilor economice înăuntrul UE.

Deşi deficite bugetare mari vor caracteriza Uniunea în 2010 şi 2011 anticipez că se va accentua curentul de opinie ce va cere guvernelor ţărilor membre să realizeze consolidare bugetară (fiscală). Iar reformele, măsurile dure adoptate de unele ţări, vor stabili repere după care vor fi judecate alte ţări aflate în situaţii comparabile. Acest fir probabil al evenimentelor priveşte România. Ceea ce trebuie să facem acasă (reforma statului/ administraţiei publice, responsabilizarea bugetară, salarizarea unitară, reforma sistemului de pensii, etc) se cuvine să fie contextualizat. Adică, cu cât alţii, aflaţi în situaţii analoge, vor fi mai curajoşi, responsabili în ceea ce fac acasă la ei, cu atât mai greu va fi pentru autorităţile de la Bucureşti să obţină păsuinţă de la Bruxelles, înţelegere la ţările care dau tonul în Consiliu.