De ce nu pleacă Boc

Bun – rău, gafist, inapt, ageamiu, dar aţos, nu contează. Ia banul, nu părăseşte incinta. Ca în bancul cu scheletele din cimitir. Pentru că îi merge simbria. Ce bugetar ar fi tembel să plece dacă-i laşi retribuţia?

Boc are câteva principii de viaţă de la care nu abdică în ruptul capului. Pune-l unde vrei, dă cu el de pământ, lasă-l să se facă de toate rahaturile posibile. Nu pleacă. Se înţepeneşte pe vârfuri, la bliţ, între simţul datoriei şi sim­ţul ridicolului, şi zace în moţ dintr-un motiv foarte simplu: e plătit. E lo­gica pe care o serveşte opoziţiei. Culmea politicii, eşti plătit, nu pleci.

Îl doare-n puşcă şi cazma, ardelean cinstit, ia banul, nu-l mişti. Îşi face de lucru pe la ninsori, mai prinde-n foarfecă o inaugurare şi e încercat doar de zbuciumul slujbaşului ros în coate de frecatul dosarelor. Dacă nu era premier, Boc era amploiatul ideal de primărie.

Dar e premier, respiră la unison cu preşedintele cât timp e pe statul de plată al vaporului. Vrăjeala că Băsescu ar vrea să scape de el dar nu poate e pentru fraieri. Ba chiar diversiune. Omul e plătit pentru prestaţie şi pumni în cap, iar de aici se simte obligat să debiteze ca la inundaţii, responsabilitate, criză, datorie ş.a.m.d.
Demn când lua coate cu ghiotura de la pedelişti, şoimul de pe Someş se înălţa peste ingratitudinea de partid. Avea salar, cum zice ardeleanul.

Când Blaga i-a reproşat, marţi dimineaţă, că e brambureală în partid, că Guvernul e burduşit de incompetenţi, Boc l-a năucit cu un răspuns de şef de sală (şcoala lui Igaş): vineeee! Adică, se face, Vasile, se face... Buldogului i-au căzut fălcile. Era înfrânt. „Numai declaraţii ştim să facem.”
(Dar ce bâlci a fost tot la şedinţa de ieri! Scrie chiar Evz-ul! Muppets. Blaga dădea în Boc ca într-un sac, Funeriu o fura de la Oltean, care-i urla electoral: „Băi, antipaticule, eşti cel mai antipatic în teritoriu...”. Din piscul funcţiei pentru care e plătit, Boc a respirat aristocratic între cei doi: „Nu azi, băieţi”. Motivul era simplu: nu pentru asta erau plătiţi.)

Experţii politicii universale leşină de râs la argumentul Bocului că greva parlamentară a opoziţiei este „imatură şi iresponsabilă”, findcă – ţineţi-vă bine! – „atunci când ai o slujbă şi eşti plătit pentru ea, trebuie să-ţi faci datoria”. (Vezi istoria Marii Adunări Naţionale, roasă din scoarţă-n scoarţă.) Mare e ipocrizia tăietorului de panglici.

Cu cel mai mare număr de ordonanţe pe cap de premier, popârţacul din Răchiţele a făcut inutilă opoziţia. Căpos şi ipocrit, Boc se agaţă de pupă ca înecatul de catarg, având drept pildă personajul de la proră, care şi el a jurat naţiunii să n-o lase de izbelişte în criză, deşi oamenii tocmai asta-i cer: demisia.