De ce s-ar autodetona politic Elena Udrea?

Azi am auzit, cred, cea mai mare neghiobie politică a ultimei perioade. Speriată de amploarea dezvăluirilor privind prăduiala iresponsabilă a banilor publici pe nişte obiective investiţionale cu o utilitate cel puţin discutabilă, Elena Udrea susţine că va cere la partid desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi, la pachet, determinarea pedeliştilor să aleagă între afaceri şi politică.

În prmul rând, ideea desfiinţării CNI e cel puţin tâmpită. Pentru simplul motiv că România are nevoie, ca măsură de criză, de intensificarea ritmului realizării investiţiilor publice. Numai că ele trebuie prioritizate (spre exemplu, mai subţire cu piscinele şi cu pationarele, dar mai gros cu utilităţile şi cu drumurile) şi transparentizate (adică, dincolo de clasica lor publicare în sistemul electronic de achiziţii publice, întocmirea caietelor de sarcini astfel încât să nu se mai califice doar clienţii de partid şi de stat). Spre deosebire de majoritatea părerologilor, eu o cunosc pe Ana Maria Topoliceanu, fosta ei asociată, parte a staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu şi actuala şefă a CNI. Nu e deloc proastă şi ştie lege; poate şi fiindcă a facut facultatea la stat. Iar Elena Udrea a numit-o acolo, după părerea mea, tocmai ca să se asigure că, după experienţa contractelor tâmpite de la Ministerul Turismului, nu va mai avea probleme de legalitate pe contractele incomparabil mai mari pe care le derulează acum. Însă n-a luat în calcul două lucruri: conflictele de interese (nevasta lui Poteraş, mama lui Necula şi nu mai ştiu ce prefect fost sau actual sunt dovezile vii că unii portocalii sunt atât de tâmpiţi încât nu sunt în stare să mascheze-n off-shore firmele proprii) şi lupta internă pe care o duce cu Vasile Blaga (care nici n-o suferă şi al cărui om a fost eliberat din funcţie de la CNI de ea).

Unii clienţi au fost serviţi de Blaga în anul electoral 2009, alţii de Udrea în anul postelectoral 2010. Primii au fost momiţi în avans cu lucrări de la stat contra amabilităţii lor financiare de campanie, ceilalţi sunt răsplătiţi postfactum pentru acelaşi motiv. De plătit probabil că o să plătească ţapul ispăşitor Ana Maria Topoliceanu (cu funcţia proprie şi cariera politică), plus salariaţii CNI (lăsaţi fără slujbe în anul cel mai crunt al crizei). Iar banii prinşi în buget pentru lucrările publice în nici un caz nu se vor economisi în folosul săracilor, ci vor continua să fie drenaţi de altă structură, prin intermediul altui om.

În al doilea rând, povestea cu opţiunea fermă între politică şi afaceri a pedeliştilor nu poate decât să-mi smulgă un imens hohot de râs. Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu ori Vasile Blaga ar trebui să fie primii care să se autodetoneze politic. Or, dacă nu m-am dilit eu între timp, ei s-au dus acolo să facă bani, nu apostolat!