Declinul care ne asupreşte se vede chiar şi din Asia

Clopotele campaniei de transferări nu mai au dangătul de altă dată. Cu câteva excepţii, şi acelea umflate de comparaţii sărace, loviturile de pe piaţa forţei de muncă a fotbalului sună a tinichea. Banii se mişcă greu, în teancuri tot mai subţiri, sunt vizate rafturile cu preţ redus şi marfa de purtare modestă. Jucătorii liberi de contract sau cei aflaţi în ultimele şase luni de angajament au cea mai bună strigare. Iar trocul, ca ultimă soluţie, a devenit deliciu al sărăciei. În aceste condiţii devine evident faptul că ideea compromisului amendează sever rigoarea bunei trebuinţe. Atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Dar, chiar şi aşa, lucrurile se mişcă foarte greu. Pentru că cei care vând ţin la preţul salvării din foame în timp, dar nici cumpărătorii nu imbrâncesc calicia.

Mai multe poveşti, încărnate peste măsură de publicitatea din media, definesc convingător criza fotbalului nostru. Este clar că Europa nu prea ne mai încape. Doar despre Iasmin Latovlevici se tot vorbeşte că ar avea şansa de a merge în Franţa, la Saint Etienne, alături de răsfăţatul Bănel Nicoliţă. Dar şi în acest caz, deşi suma tranzacţiei pare destul de modestă, afa­cerea trenează. Semn că interesul pentru stelist nu-i arde prea tare în preocupări pe francezi. Zvonul conform căruia intermediarii acestei tranzacţii ar bloca exportul, prin pretenţiile lor exagerate, nu mi se pare că acoperă realitatea de fapt. Aceste acuzaţii par mai degrabă scuză a dezinteresului cu care francezii îl privesc pe Latovlevici, dezinteres care ar dispărea în condiţiile unei livrări la preţ redus, la preţ de marfă greu vandabilă.

Ofertele cât de cât mai serioase par să vină din Asia. Chinezii cotrobăie asiduu prin cantonamentele divizionarelor din liga lui Mitică. S-a vorbit mult despre faptul că Marius Nicolae şi Brandan ar dori să facă fotbal cu ochii mici. Sumele de contract oferite jucătorilor par mai mult decât tentante. Cei doi fotbalişti, aflaţi la vârsta chibzuinţei, sunt tentaţi de un răspuns afirmativ. Sutele de mii de euro au capacitatea de a mai nelinişti finalurile de carieră. Banii prin care chinezii ar dori să înduplece acceptul cluburilor sunt însă puţini. Chiar foarte puţini dacă avem în vedere faptul că ar fi vorba despre golgeterul campionatului şi despre unul dintre cei mai constanţi jucători ai Stelei. Iar aceste sume oferite cluburilor au şi o altă semnificaţie. Este evident că şi de acolo, din Asia, se vede clar declinul care ne asupreşte.

În comerţul fără vamă fotbaliştii se mişcă mai mult întâmplător. Laureaţii elogiilor de conjunctură au fost deja înregimentaţi pe la cluburile pretins mai importante. Perspectivele acestora, în condiţiile achiziţiilor la grămadă, sunt însă incerte. Cei care ştiu la ce să se aştepte sunt tot bătrânii. Milos Pavlovici a scăpat de colţii dulăului Viorel Hizo. A mers la Rapid, acolo unde speră să realizeze cuplu de maximă rezistenţă cu Alexa. Numai că cei doi ar putea să joace pe rând, fiecare dintre ei având deja câte opt cartonaşe galbene şi unul roşu. O altă mutare interesantă îl vizează pe N’Doye.

După ce a testat îngăduinţa dinamoviştilor şi a astralilor ploieşteni, rebelul senegalez mizează acum pe îngăduinţa lui Adrian Porumboiu, pe şi mai îngăduitorul Viorel Hizo, dar, mai ales, pe lipsa tentaţiilor de la Vaslui. Nu ştim ce legătură au aceste criterii de selecţie cu fotbalul. Le acceptăm însă pentru că sunt la modă. O modă forţată atât de criza financiară, cât şi de criza valorică pe care o traversează facerea cramponaţilor din campionatul intern.