Arhiva
SHOP

Democraţia SA

Cei care ajung să fie acţionari majoritari au dreptul să decidă. Patru ani fac ce vor
30 noiembrie 2011

Foto: Cristian MarcuFoto: Cristian Marcu

Să ne imaginăm pentru o clipă că democraţia ar fi un fel de bursă unde partidele licitează, o dată la patru ani, părţi mai mici sau mai mari din România. După putinţe. Un fel de acţiuni, dacă vreţi. Cei care ajung să fie acţionari majoritari au dreptul să decidă. Patru ani fac ce vor. Ac­ţi­o­na­rii minoritari stau pe margine şi chibiţează, alături de părţile lor de Românie. Se uită cum alţii iau hotărâri şi cum îşi împart dividende sau cum hotărăsc prin votul lor şi adevărul, şi binele, şi frumosul.

Tot tabloul ăsta nu are nici o le­gă­tură cu democraţia adevărată, dar el reflectă destul de corect felul în care se comportă unii oameni politici. Ceea ce e în capul lor. Auzim din ce în ce mai des că unul sau altul sunt legitimaţi de milioane şi milioane de voturi să facă ce-i taie capul. Nimeni nu se poate atinge de ei. Pentru că poporul a învestit în ei încredere. Votul e prezentat public ca un fel de cec în alb. Cu cât cetăţeanul are mai puţină încredere în putere, cu atât puterea se legitimează mai dihai cu această învestitură magică.

Spuneam că avem de a face cu un fals grotesc din cel puţin două motive. În primul rând, unul fundamental. La alegeri, cetăţeanul nu vinde ţara pe bucăţi. El alege nişte administratori. Nişte oameni care capătă nu numai maşini de serviciu, ci şi obligaţii. În rest, ţara, vorba lui Vladimirescu, rămâne a norodului.

Dar, mai mult decât atât, de­mo­cra­ţia nu presupune numai votul o dată la patru sau cinci ani. Presupune şi control permanent. Cetăţeanul are dreptul să pună sub semnul întrebării, me­reu, o decizie sau alta. Să re­di­rec­ţioneze, prin diverse forme de presiune, politicile publice. Sigur, România e încă la început din acest punct de vedere. Faţă de primii ani s-au făcut paşi mari, publicul a devenit mai atent şi mai activ, dar mai există încă destulă pasivitate şi destulă resemnare la adăpostul cărora administratorii obraznici despre care vorbeam se poartă ca stăpânii. Oare de ce le e atât de frică de alegeri, acum? De ce vor campanii electorale cât mai puţine şi mai scurte şi înghesuirea tuturor voturilor într-o singură duminică?

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Democraţia SA
8 comentarii
anna
Esti tare ,nene,la teorie.Cu practica stam mai prost.Nu poporul e de vina ,ci fripturistii si mincinosii.
01/12/2011 18:17:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Cris
Electoratul e foarte înapoiat. Nu se informează, nu se instruiește, nu vrea să-și facă o educație democratică, nu știe ce atribuții au președintele, miniștrii, parlamentarii, nu are o educație juridică minimală, nu are educație civică, nu are educație din familie. E mocofan, mitocan, se gândește la sex când cineva spune cuvântul „ouă” fiind convins că toată lumea face „glume” ... Citeşte întreg comentariul
30/11/2011 19:27:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Costin Tanasescu
Pedelistii vor toate alegerile intr-o singura zi, ca sa poata bulversa cetatenii care merg la vot si a putea fura cat mai multe voturi, ca oricum asa zisa opozitie nu va avea nici o dovada in acest sens.
30/11/2011 11:26:37 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Hook
Partea II.De poporul acesta, ce sa zic, fac parte din el, l-as fi dorit mult mai ferm, sa dea cu voi de pamant atunci cind abuzati de el, pentru interese personale sau de partid! Pacat de acest material genetic, parinti si profesori ne straduim (cei care o mai fac) sa mentinem macar baza culturala in picioare! Ati adus Romania la minima rezistenta! S-au intors vremurile, cand serviciile fac ... Citeşte întreg comentariul
30/11/2011 10:54:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
anonim
am dat din eroare un click de limbaj indecent, rog ignorati.
30/11/2011 10:34:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România"
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România" Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ... Citește articolul
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ... Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ... Citește articolul
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ... Citește articolul
Philips aduce în România televizoarele LED Seria 3500
Philips aduce în România televizoarele LED Seria 3500 Philips lansează pe piaţa românească, în luna martie, noile televizoare Seria 3500, cu ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Apartament in Soseaua Nordului

5 camere

Suprafata utila: 235 mp

600.000 EU

Apartament in Vitan

2 camere

Suprafata utila: 54 mp

58.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE