Despre adevărul izvoarelor crizei

Dacă am traduce discursul premierului Boc referitor la criză în termenii propagandei comuniste, am spune că românii suferă din cauza exploatării de clasă, ca explicaţie internă, şi a imperialismului, ca explicaţie externă. Este vorba despre magnaţii cu salarii, pensii şi profituri "nesimţite" care înrobesc poporul şi, respectiv, despre puterile străine care, după ce au provocat prin lăcomia lor criza, vor să iasă din ea impunând "reforme" ţărilor sărace. De aceea ne luptăm cu noua "nomenclatură", după caz tăindu-i veniturile sau trimiţând-o la DNA, şi introducem curbele de sacrificiu "impuse" de UE.

Expansiunea birocraţiei şi privilegiilor ei, a corupţiei şi pieţei subterane este într-adevăr sursă internă a crizei.
De asemenea, dificultăţile economice ale României sunt consecinţa prăbuşirii pieţelor externe şi a comprimării creditului, pe fundalul lipsei unei guvernări europene care să asocieze responsabilitatea cu solidaritatea. Incompetenţa elitei politice româneşti în gestionarea crizei este o circumstanţă agravantă.

Ceea ce guvernanţii nu au curajul să zică este însă că ie­şi­rea românilor din criză presupune tratarea sindroa­me­lor na­ţi­o­nale care i-au deschis uşa: nemunca şi individualismul. Este timpul să afirmăm două caracteristici tragice ale postcomunismului românesc: am consumat mai mult decât am produs; am subminat coeziunea socială în numele egoismului individual. Au apărut astfel asimetrii sociale care acum fac imposibilă pentru orice guvern o politică anticriză eficientă.

Da, UE nu se ridică la nivelul responsabilităţii necesare! Adevărat este că şi unele state membre în căutare de solida­ritate au deficit de responsabilitate. Vina nu o poartă însă doar elitele, ci şi masa care trăieşte încă în mentalitate premodernă (feudală sau tribală). România nu este singurul caz. Situaţii similare întâlnim în Grecia, Italia sau Spania - sudul european.

Atuul românilor era tocmai trecutul comunist caracterizat prin cultul muncii - chiar dacă forţată, şi al civismului - fie el şi colectivist. O bună tranziţie de la comunism la capita­lism ar fi trebuit să dea motivaţie muncii şi să transforme colectivismul în comunitarism. Au fost exaltate însă consumismul şi speculaţia, fragmentarea şi exclusivismul social. De aceea azi, măsurile Guvernului cu cât sunt mai nediscriminatorii, cu atât îi favorizează mai mult pe speculatorii bogaţi şi îi demotivează pe săracii de la care se cere mai multă muncă. Dacă ele ar fi discriminatorii, Guvernul s-ar prăbuşi sufocat de caracatiţa oligarhică.

Eficienţa politicilor de coeziune este ameninţată de dispa­ri­tă­ţile cultural-civilizaţionale mai mult decât de cele economice, sociale şi teritoriale. În UE au intrat deocamdată elitele; nu şi toate popoarele. Ceasurile istorice după care acestea se orientează trebuie sincronizate. Cu cât mai repede românii vor cunoaşte acest adevăr, cu atât mai repede vor ac­cepta ce au de făcut şi astfel vor deveni liberi, dacă nu încă fericiţi.