Despre minore şi majore

În lumea biologică sau juridică, lucrurile evoluează normal, minorii cresc şi devin majori, cu toate consecinţele de rigoare. În lumea lui Traian Băsescu, lucrurile se petrec, uneori, invers.

Acum cinci ani, actualul preşedinte definea problema corupţiei la nivel înalt ca fiind prioritatea numărul unu a mandatului său. Ca să zic aşa, o problemă majoră, nu?

Miniştrii şi oamenii de afaceri veroşi aveau promise ţepe în Piaţa Victoriei, iar toată istoria românească prebăsesciană părea să facă parte din sumbrul sistem ticăloşit. În primii ani de mandat, Traian Băsescu a şi acţionat, "provocând" dosare penale, fără discriminări şi fără jumătăţi de măsură, pentru mai toţi adversarii săi, în frunte cu subsemnatul. Europa însăşi ne era descrisă drept un continent ce urmăreşte, cu sufletul la gură, lupta pentru dreptate şi adevăr de la Bucureşti.

Anii au trecut. Întrebat astăzi despre cazul Ridzi, preşedintele declară senin că e vorba de o problemă "minoră", care ţine de Parlament sau de Guvern. Nimic de natură să merite deranjul unui preşedinte.

Problema majoră a devenit minoră peste noapte. Las la o parte vizibilul dispreţ cu care preşedintele tratează problemele care agită Legislativul sau Executivul. Devine însă interesantă brusca pasiune prezidenţială pentru separaţia puterilor în stat. Când e vorba despre adversari politici care trebuie terfeliţi public, şeful statului intervine peste toate instituţiile şi le cere direct, de pildă,  trimiterea în judecată.

"Vreţi să stau? Grupurile mafiote de interese şi-ar dori un preşedinte de paie, care să nu facă nimic!", teoretiza el atunci această atitudine.
Când e vorba de prieteni de familie, unghiul de vedere se schimbă radical. Trebuie respectate atribuţiile instituţiilor. "Vreţi să mă bag?
Presa ticăloşită vrea să încalc sfânta Constituţie?", pare să spună acum domnia sa. Pentru că grupurile de interese aflate acum în joc sunt posibili aliaţi şi ele au nevoie de un preşedinte rezervat, atras de folclor, de transhumanţă şi mămăliguţe.

Ca să fiu sincer, răspunsul lui Traian Băsescu m-a surprins chiar şi pe mine, obişnuit de mult cu piruetele chiriaşului de la Cotroceni. Puteau fi găsite nenumărate alte căi prin care preşedintele să evite o pronunţare în cazul dat.
A ales exact varianta cea mai plină de tupeu şi de dispreţ pentru stat şi pentru cetăţenii săi.

Sigur că jocul minor/major poate fi şi în sens invers în lumea băsesciană. Acum zece ani, când chiar avea atribuţii în domeniu, preşedintele actual considera autostrăzile o problemă minoră şi punea bazele situaţiei dezastruoase de acum. Astăzi, fără atribuţii, consideră autostrăzile atât de importante, că le vizitează mereu, ca pe o rudă dragă.

La ora când scriu aceste rânduri, nu ştiu dacă Traian Băsescu se va pronunţa în cazul Ridzi şi cum o va face.
Şi nici nu mai are importanţă.

Situaţia în sine a demonstrat, tuturor celor care mai aveau o urmă de îndoială, ce crede de fapt şeful statului despre lupta împotriva corupţiei, intransigenţă şi corectitudine.

Din fericire, e chiar anul în care putem să găsim o soluţie la valul de dispreţ şi de demagogie pe care actualul preşedinte îl toarnă cu microfonul pe deasupra capetelor noastre.