Deznodământul în actul III

În mod efectiv neaşteptat, Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat două reglementări în apărarea economiei naţionale! Neaşteptat, pentru că Parlamentul României nu a mai făcut de mult aşa ceva, perioada din urmă în consonanţă cu aproa­pe întreaga perioadă postdecembristă consemnând dimpotrivă acte politice de distrugere, şi nu de apărare a eco­nomiei naţionale. Cu atât mai ne­aş­teptat, cu cât cele două reglementări au fost clocite în Comisia pentru in­dus­trii şi servicii, care este sub conducerea opoziţiei, şi au fost apoi vo­tate în plen atât de cei din opoziţie, cât şi de cei de la putere.

Este vorba, pe de o parte, de in­ter­zicerea exporturilor de gaze până la di­versificarea surselor de apro­vi­zi­o­nare din import şi, pe de altă parte, de obligaţia de a se plăti aprovizionarea unităţilor de producţie la preţul „coşului de gaze”, precum toţi consumatorii.

Ambele reglementări vizează direct Petrom, compania care, după trecerea aproape pe mai nimic din proprietatea statului român în proprietatea statului austriac (care deţine controlul companiei cumpărătoare OMV), s-a apucat să secătuiască sistematic pe diferite paliere statul ro­mân şi bogăţiile acestuia (de altfel ră­mase mereu mai puţine). Sub paravanul unor prevederi contractuale de masivă şi regretabilă subevaluare a resurselor de petrol şi gaze, OMV a convertit în profituri fabuloase ex­plo­a­tarea pe scară largă a acestora. De ani buni, profiturile obţinute au ega­lat sau chiar au depăşit anual cheltuielile făcute de OMV la cumpărare pentru preluarea Petrom.

Cele mai mari profituri au fost realizate, nu în­tâm­plător, dar sfidător, tocmai în anii grei de criză. OMV şi-a folosit din plin poziţia monopolistă pe piaţa carburanţilor pentru a mări preţurile, în ciu­da reducerii consumului, obţinând pro­fituri uriaşe în sfidarea regulilor eco­nomiei de piaţă, care ar fi trebuit să antreneze scăderi de preţuri la scă­derile de cerere din cauza crizei. Dar, din­colo de toate acestea, manevrele OMV în domeniul gazelor sunt cele mai oneroase.

Nemulţumită nevoie mare de pre­ţul de decontare internă al gazelor din producţia internă, compania-mamă OMV a făcut presiuni imense asupra statului român să mărească acest preţ de decontare. N-a aşteptat însă rezultatele şi a cerut FMI şi Comisiei de la Bruxelles să oblige România să treacă la liberalizarea preţurilor la gaze, mai concret să ali­ni­­e­­ze preţurile de decontare internă a gazelor din producţie intermă la pre­ţurile gazelor din import (adică la preţurile de peste trei ori mai mari ale gazelor ruseşti, stabilite la Moscova!). A avut câştig de cauză, dar, pentru că liberalizarea urmează să se facă în trepte, a cerut aceloraşi stăpâni externi ai României să liberalizeze exporturile de gaze, astfel încât OMV să poată exporta gazele exploatate în ţară şi pe care „afară” ar putea lua mai mulţi bani.

Şi pentru că până acum n-avea pe unde exporta aceste gaze, OMV s-a şi înscris de îndată, la deschiderea conductei de gaze Arad – Szeged, pentru a exporta, chiar dacă ar fi lăsat piaţa internă fără aprovizionare. Mai rău, a ima­ginat o formulă de a-i fenta pe toţi: şi-a construit rapid o termocentrală unde viza să-şi folosească drept com­bus­tibil gazele extrase ca simplu consum propriu, adică fără costuri de achiziţie.
Cele două reglementări lovesc în plin: exporturile de gaze sunt interzise până la diversificarea surselor (din Caspica sau de aiurea), iar apro­vizionarea termocentralei nu se poate face decât la preţurile unui „coş de gaze” (deci nu doar la preţurile producţiei interne, ci şi ale importurilor).

S-a consumat, cum s-ar spune, actul I. Urmează actul II. Vor veni să ceară socoteală FMI şi Comisia de la Bruxelles, care îşi văd încălcate dispoziţiile! Derulările din actul II sunt previzibile. Cel mai important este însă actul III. Deznodământul de­pinde de autorităţile de la Bu­cureşti, cele care până recent s-au fă­cut preş în faţa tuturor absurdităţilor şi nedreptăţilor venite de pe la FMI sau de pe la Bruxelles şi care, ca o ex­cepţie notabilă, au cutezat, către sfârşitul anului 2011, să-şi apere nevoile şi neamul.