x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale DIICOT iese din porcăria 10 august. Intră Scutea

DIICOT iese din porcăria 10 august. Intră Scutea

de Dan Constantin    |    16 Iul 2020   •   08:08
DIICOT iese din porcăria 10 august. Intră Scutea

Se împlinesc peste puțin timp doi ani de la ”Mitingul Diasporei”, manifestație care a fost un vârf al tensiunilor politice alimentate de la Cotroceni pentru a exacerba confruntarea cu PSD. Violențele din 10 august 2018 au fost ”la vedere”, așa încât puține elemente puteau scăpa unei judecăți corecte a evenimentelor. Pentru mulți dintre participanți, mitingul avea valoarea de acțiune declarată a unei revoluții care urma să schimbe regimul de asuprire instaurat prin vot de ”ciuma roșie”. Comunicatori deveniți agitatori în timpul ”Revoluției 10 august” și-au câștigat în luptă ”bastonul de mareșal”, gradele politice și posturi de europarlametari, fiind apoi recompensele pentru adeziunea la cauza președintelui. Pentru miile de participanți ”recompensa” a fost primită instant sub forma unor bastoane de la jandarmi și a câtorva doze de gaz lacrimogen inhalat după intervenția forțelor de ordine.

”Pleașca” de a investiga confruntările violente a ajuns în curtea DIICOT, care a privit dosarul prin prisma plângerii inițiale a jandarmeriei, de lovitură de stat. Procurorii au încheiat ancheta și au ajuns la concluzia că ”Mitingul Diasporei” nu a fost o încercare de schimbare a ordinii constituționale, deși declarațiile de mobilizare la adunare vizau ca obiectiv ocuparea sediului guvernului. DIICOT a scos diasporenii din această acuzare periculoasă apreciind că ”nu scopul urmărit sau declarat de autorii acțiunilor violente califică ipso facto faptele săvărșite încadrate de Codul Penal, ci rezultatul acestor acțiuni constând în punerea în pericol a siguranței naționale”.

Așadar, dacă nu au ajuns la rezultatul dorit, scandat și afișat, manifestanții nu au atacat ordinea constituțională. Punctul-cheie, greu înghițit de organizatorii din umbră și de profitorii manifestației, este, cred, decizia de a-i scoate din cauză pe comandanții acțiunii de restabilire a ordinii în Piața Victoriei după ce jandarmii au fost atacați, agresați și dezarmați.

Punctul important al deciziei DIICOT se bazează pe raportul procurorului militar Pîrlog, și el câștigător al unui baston mai micuț, doar de colonel, după trecerea prin Piața Victoriei. Pîrlog s-a autosesizat în 10 august 2018, apoi a devenit un procuror activist, avansat în Parchetul Militar după schimbările politice pentru care a militat. Acum, partea din dosar care privește violențele jandarmilor ajunge la instituția unde este șef Pârlog. Momentul este sensibil pentru că Piața Victoriei a reînceput să se umple de alți manifestanți, tot în adunări neautorizate, care cer demisia lui Orban, deci nu atacă ordinea constituțională.

Se pregătește un 10 AUGUST , EDIȚIA 2020, cu diasporeni reali, reveniți acasă, fugăriți de coronavirus, gazați, umiliți la graniță, nu la ordinele ministrului de interne Carmen Dan, ci ale lui Vela? Pentru a atenua șocul unor întrebări și interpretări incomode după soluția DIICOT, intervine Gabriela Scutea, ajunsă procuror general pe valul negocierilor politice.

Declarația de presă făcută parcă la ordin, cu o Scutea scoasă pe scările instituției, a precizat că soluția DIICOT este supusă controlului ierarhic. Cine e șeful? Documentul în cauză are 253 de pagini, așa că lectura lui la Cotroceni, de unde vine mereu impulsul deciziilor proaste pentru statul de drept, va dura. Dacă între timp, un grup de manifestanți va clama că vrea să ocupe Palatul Victoria sau, Doamne ferește, chiar reședințele prezidențiale, nu credem că ar fi o infracțiune de siguranță națională. Doar dacă sunt ocupate efectiv sediile s-ar putea să vedem o încadrare în Codul Penal. Dar important este cine face raportul,ce pîrlogi trec pe acolo în drum spre casă, venind de la o berică, două, trei, nouă. Abia apoi va interveni în problemă o Scutea ca să-i scutească pe atacatorii sediilor Puterii, care o fi ea, de pușcărie.

×