Dilema nevinovaţilor

Avem următoarea situaţie: unii au făcut nişte prostii mari, au contribuit la prăbuşirea unor pieţe şi şi-au adus o contribuţie decisivă la declanşarea unei crize financiare mondiale; între timp au fost găsiţi vinovaţi şi puşi la plată. Dar ce faci atunci când o pedeapsă, meritată, odată aplicată, ar provoca şi mai multe necazuri tot celor care au suferit deja de pe urma vinovaţilor? Ca să înţelegeţi mai bine: să spunem că o companie cu care aveaţi relaţii comerciale v-a creat un prejudiciu serios. Aţi acţionat-o în judecată, vi s-a dat câştig de cauză şi acum compania care v-a înşelat trebuie să plătească o amendă mare cât propria-i valoare de piaţă. Dar nu dumneavoastră, ci unei autorităţi. Ba mai mult, dacă firma vinovată îşi plăteşte amenda, colapsează şi trage după sine şi alte companii, inclusiv pe a dumneavoastră, creând astfel o reacţie în lanţ din care vor rezulta prejudicii şi neajunsuri mult mai mari decât ţeapa iniţială. Într-un fel, cei care ar trebui să plătească amenda sunt „too big to fail”. Deci, ce faceţi? Cereţi impunerea plăţii amenzii cu riscul unui nou seism economic global? Negociaţi şi reduceţi valoarea amenzii la o valoare pe care vinovatul şi-o permite, una care nu ar genera o criză? O eşalonaţi? Sau cereţi să se modifice legislaţia, astfel încât astfel de ţepe să nu mai fie posibile? Cam acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundă foarte curând Merkel, dar şi Obama, în cazul Deutsche Bank (DBK). DBK nu mai e nici pe departe printre cele mai mari bănci din lume, în schimb e cea mai interconectată. Prăbuşirea DBK ar afecta Germania, dar şi pieţele internaţionale, poate mai mult decât orice alte bănci din top 10. Cu venituri de 33,5 mld. €, pierderi de 7 mld. € şi o acţiune prăbuşită la 11 € (cea mai scăzută valoare din ultimii 30 de ani), DBK are acum o valoare de piaţă de 17,5 mld. USD (-92% faţă de 2006!!!). Amenda pe care trebuie să o plătească, pentru jocul cu derivatele şi instrumentele toxice din perioada pre-criză, e de 14 mld. USD. Se vorbeşte, neconfirmat încă oficial, de un posibil, dar încă incert, aranjament legat de amendă, pe modelul precedentului cu Goldman Sachs, la o valoare mai suportabilă de 4-5 mld. USD. În timp ce Merkel nu se bagă încă, pentru că a promis electoratului, pe care-l va chema la anul la urne, că nu va mai băga banii contribuabililor în salvarea băncilor, şefii DBK fac naveta la Washington în speranţa că vor convinge Administraţia Obama să cadă la o înţelegere înainte de scrutinul american din 8 noiembrie, în spatele căruia se ascund riscuri şi incertitudini încă imposibil de evaluat. Unii analişti spun că dacă DBK pică, prăbuşirea Lehman sau Brexit-ul vor părea o glumă proastă. Pe asta mizează şi banca, declarându-se, în mod paradoxal, mulţumită cu o amendă de „doar” 4-5 mld. USD. Curios că, în toată această discuţie legată de amenzi, de prăbuşiri sau de crize globale, nimeni nu merge spre sursă. Adică spre reintroducerea în Statele Unite a legii Glass-Steagall (modernizată), aceea care, foarte pe scurt, interzice băncilor să speculeze cu banii deponenţilor. Acţiune reglementatoare de care e nevoie şi în UE, dar şi în alte sisteme bancare dezvoltate. Nu trebuie interzise derivatele şi nici alte intrumente auxiliare complexe, speculative sau nu. Doar că trebuie interzisă implicarea în astfel de operaţiuni financiare a banilor deponenţilor, a banilor care nu aparţin direct băncii care speculează. Cu banii proprii o bancă nu are decât să facă ce vrea şi să rişte oricât. Sunt însă sigur că nu o va mai face. Moment în care nici astfel de dileme nu ar mai apărea şi nici nu am fi puşi în postura de a fi blânzi cu un vinovat pentru că pedepsirea lui înseamnă şi pedepsirea noastră.