Diplomaţie electorală

Ne obişnuiserăm deja cu sacrificarea unor interese interne în anii electorali, cu amânarea măsurilor necesare, dar nepopulare, cu folosirea unor felii de la buget ca material de propagandă, cu ierarhizarea falsă a temelor de dezbatere publică. Iată că a venit momentul să procedăm în acelaşi fel şi în plan extern.

La sfârşitul săptămânii trecute, România a părut că dezvoltă un bizar conflict diplomatic cu Ungaria vecină. Spun bizar pentru că totul a rămas mai degrabă şoptit din vârful buzelor sau a ajuns în mass-media "pe surse". Important era ca cetăţeanul să ştie că acela aflat în fruntea statului e un român adevărat care nu se lasă călcat în picioare. În felul acesta, electoratul hoinar al PRM, dar nu numai, primea încă o indicaţie de vot pentru prezidenţiale.

Existau numeroase căi diplomatice fireşti pentru a rezolva din faşă orice diferend legat de sosirea preşedintelui Ungariei în România. În locul acestor procedee, folosite frecvent, mai ales între ţări vecine şi colege de alianţe sau uniuni, am ales să refuzăm dreptul de aterizare al avionului oficial, nu se ştie de ce, nu se ştie de către cine. ("Dacă vii cu avion militar, poţi să ai probleme!", râdea, gros, la televizor un înalt demnitar fără nici o atribuţie diplomatică). Măsura nu a rezolvat nimic, preşedintele maghiar a venit cu maşina, reuniunile de ziua maghiarimii s-au ţinut, mesajele de transmis s-au transmis. De altfel, nimic n-a fost de anvergură, au participat doar câteva mii din cei circa un milion şi jumătate de maghiari din România şi, dacă tensiunea n-ar fi fost escaladată la nivel oficial, 15 martie s-ar fi scurs în linişte şi anonimat.

Am tratat întotdeauna tema autonomiei teritoriale pe criterii etnice drept un nonsens politic şi juridic. Ea e ceva asemănător cu păpuşile ruseşti "matrioşka": în fiecare zonă cu minorităţi "majoritare" există regiuni cu alte minorităţi care pot pretinde şi ele autonomie în baza aceluiaşi principiu etc., etc. Rezultatul final ar fi absurd şi inoperant. Ceea ce eu am încurajat mereu a fost descentralizarea, pe principii europene, o autonomie administrativă funcţională în raport cu "centrul", nu în raport cu o etnie. Efortul politic şi diplomatic în acest sens se cere continuat şi amplificat. Dar "golăniile" pentru marele public nu-şi au locul aici. Dacă escaladăm tema naţionalistă vom ajunge să întărim inclusiv dreapta maghiară şi nu ştiu dacă ar fi în interesul nostru ca la Budapesta să ajungă din nou la putere Fidesz, partidul lui Orban. Prietenii ştiu de ce...

Din păcate, acesta nu e singurul "exemplu" de sacrificare a unor interese externe pentru un vot în plus. Cazul "spionului" Floricel face şi el parte din aceeaşi categorie. În relaţiile dintre state apar situaţii de genul acesta care sunt rezolvate, de cele mai multe ori, discret. Aveam vreun interes să facem public acum acel dosar? România e cea care a susţinut şi susţine intrarea Ucrainei în NATO, ca să nu mai fim graniţa de Est a Alianţei. Scandalul Floricel, menit să arate cât de eficiente sunt instituţiile româneşti de profil sub conducerea lui Traian Băsescu, ne pune astăzi într-o situaţie jenantă şi foarte pe placul unei Rusii care doreşte o Ucraină cât mai departe de NATO. Fără să mai vorbim de ansamblul relaţiilor bilaterale...

Se discută mult la noi despre "sacrificii". Despre cetăţeanul sacrificat pe diverse altare sau despre momente glorioase, când trebuie să se sacrifice numai conducătorii. Nu am iluzia că vom scăpa repede de astfel de demagogii. Dar mi se pare important să nu utilizăm politica externă drept teren de joc pentru interese electorale. Din păcate, după intrarea în Uniunea Europeană, România condusă de Traian Băsescu este mai izolată decât era înainte de aderare, iar, acum, începe să-şi (re)ostilizeze şi vecinii. Pofta de scandal a lui Băsescu nu se mai poate manifesta doar în interiorul ţării. Apetitul său se răspândeşte şi în zonele învecinate. Preşedintele României devine astfel un lider regional. Al scandalurilor.

P.S. Mă bucură faptul că tot mai mulţi colegi sau reprezentanţi ai altor partide preiau mesajul meu insistent, acela că un nou mandat al lui Traian Băsescu ar fi extrem de toxic pentru România.