Arhiva
Editorial.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Diplomele de merit ale absolvenţilor DNA

2 februarie 2012

Mehmet Ali Aydinlar a demisionat. Împreună cu el, adică împreună cu preşedintele, au mai părăsit Federaţia Turcă de Fotbal alţi doi fruntaşi ai respectivului organism: Goksel Gumustag şi Lutfi Aribogan. Informaţia în sine nu ar fi de natură să ne deranzeje la atenţie. Abia atunci când aflăm că cei trei au recurs la gestul demisiei pentru a nu fi asociaţi cu instituţiile fraudei, abia atunci când aflăm că cei trei pleacă protestând astfel împotriva imoralităţii care persecută fotbalul din Turcia, mirarea începe să ne lucreze la interes.

Apar semnele de întrebare şi o invidie care ne amărăşte. De ce la ei se poate şi la noi nu? Fiindcă şi la noi, slava Domnului, hoţia e temelie. Dar despre plecări nici nu poate fi vorba. Dimpotrivă! La noi orice reuşită în arta ciordelii înseamnă pentru trebălăii din fotbalul atestat de bună purtare. Iar dacă mai ai şi şansa de a fi anchetat pe la DNA, ale tale sunt coroniţele şi diplomele de merit.

Ultimul păţit în acest sens este Vasile Avram. Fostului preşedinte al CCA nu-i este liniştea apăsătoare după ce a absolvit internarea de bun antrenament pe la anticorupţie. Dumitru Dragomir l-a răsfăţat în protocoalele sfârşitului de an, C. Borcea l-a şampanizat cu respect, Gigi Becali îl consideră un comunicator de apreciabilă companie şi nimeni nu pleacă. A lor este eternitatea, Eternitate în care îl recuperează şi pe Vasile Avram prin postul oferit, mai nou, la Astra Ploieşti.

Acolo unde Vasile Avram va fi mâna dreaptă a lui Petrică Buduru, acolo unde Vasile Avram va da proba deprinderile de mână-n mână cu toţi ăilalţi care se recunosc după obiceiuri şi calificări. Iar Astra nu are decât a se mândri cu o asemenea achiziţie. Mai trecuse pe la Ploieşti şi un alt absolvent al experienţelor DNA. Florin Prunea. Dar Florin Prunea era doar un biet absolvent al cursurilor la fără frecvenţă. Vasile Avram, în schimb, s-a perfecţionat la frecvenţă maximă, de vreo 24 de ore pe zi.

Republica Fotbalului rămâne în graniţele sale şi în legea ei. Fără nici o teamă de deranj. Nici o asuprire n-o poate ameninţa. Fiindcă Republica Fotbalului este doar o republică federativă care cadenţează perfect în legile unei uniuni majore a viciului. Dacă îl auzi fără să-l vezi pe Mitică Dragomir, dacă îl auzi pe Mitică Dragomir vorbind despre pactul de stabilitate al fotbalului şi despre mai binele care caracterizează dintotdeauna activitatea să poţi crede oricând că respectivul discurs se difuzează de la Cotroceni. Nici o diferenţă între cei doi gradaţi.

Doar sunt amândoi preşedinţi. fii, pe deasupra, sunt crescuţi în aceeaşi şcoală, în aceeaşi învăţătură a parvenirii. Singura dife­renţă constă în faptul că miliţianul îl bate pe matelot la numărul de mandate. Iar orice ega­litate în acest sens n-ar însemna decât o realitate mai urâtă decât cele mai urâte vise.

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Diplomele de merit ale absolvenţilor DNA
un comentariu
Serban
Domnule Dumitrescu ma vad obligat sa va atentionez ca suntem in epoca "Drumul spinos al intoarcerii" (Nicolae Tic, pe la finele anilor '60). Adica dvs. credeti ca numai la conducerea statului au reveni baietii cu chii albastrii?!
Daca nu era sigur ca va fi ingropata actiunea "petarde in fulare si mingii", credeti ca mai revenea in tara Borcea?
Cum ar fi ca ... Citeşte întreg comentariul
02/02/2012 09:06:06 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul