Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare un nou regulament, care pune în ordine activitatea dealerilor primari, cele 12 bănci ce licitează pentru titlurile statului. Un astfel de act era necesar ca să înveţe instituţiile de credit să împrumute Ministerul Finanţelor Publice (MFP) la orice preţ, cât de mic. Cu alte cuvinte, BNR a decis în loc să se ocupe să aducă dobânda la “temperatura” pieţei, să impună băncilor o serie de condiţii pentru a-şi păstra privilegiul de dealer primar. De pildă, dealerii trebuie să adjudece la licitaţiile MFP, într-un an, minimum 3% din titlurile emise, să achiziţioneze 2% în nume propriu şi să tranzacţioneze pe piaţa secundară cel puţin 3% din volumul acesteia. Dealerii vor fi evaluaţi, putând obţine maximum 40 de puncte pentru activitatea pe piaţa primară, 50 pentru cea de pe piaţa secundară şi 10 pentru criterii calitative. La evaluare se va ţine cont şi de rata de acceptare a randamentelor. Adică, aceia care solicită dobânzi mari, de neacceptat pentru Finanţe, vor fi depunctaţi, iar cei care pretind preţuri mici vor fi premiaţi, putând să intermedieze emisiuni de obligaţiuni româneşti pe pieţele externe.
Din câte se observă e posibil să avem la un moment dat dealeri primari nerezidenţi, pentru că o instituţie bancară care atrage depozite de pe piaţa românească trebuie să fie atentă să nu intre în pierdere la operaţiunile cu titluri, ca urmare a dobânzilor mici oferite de stat. Pe când, o bancă nerezidentă - care are resurse atrase la 1% de pe piaţa vestică - vinde valută, cursul merge în jos, se acoperă printr-un contract forward de riscul valutar, plasează leii în titluri, unde şi aici scad dobânzile la momentul achiziţiei, şi la urmă se vede - după revenirea cursului şi dobânzilor la nivelul iniţial - că pierd dealerii secundari care nu-şi dau seama de trend. Şi mai sunt penalizaţi, fireşte, şi cei care finanţează economia reală. Important e să aibă statul bani de cheltuială pe seama îndatorării.
Îmi amintesc, într-adevăr, că am pledat în mai multe rânduri pentru intrarea de bani speculativi pe termen scurt, care să-i ofere economiei un răgaz să se restructureze, ca mai apoi să se poată micşora taxele pentru a atrage investiţii străine directe. Moment la care banca centrală s-a declarat ferm împotriva fluxurilor de “hot money”. Acum însă, BNR stimulează intrarea de bani speculativi pe termen lung şi pe baza lor încearcă să construiască o curbă a randamentelor şi chiar să o aplatizeze. Altfel spus, autoritatea monetară încurajează finanţarea bugetului statului indiferent cum evoluează economia reală, pe seama unui regulament, după principiul 5% - dobândă la noi, e mai bună decât 1%, la ei. Fără să ia în calcul că băncile se codesc să împrumute statul din cauza volatilităţii legislative, a modificării permanente a cadrului fiscal, motiv pentru care e greu să-i dai bani pe 7 sau 10 ani. Dar pe Banca Naţională, cum n-o interesează secvenţa economică, ci doar finanţarea bugetului, cheamă la ea banii speculativi, motiv pentru care nu scrie nicăieri în regulament că titlurile pe care le iei trebuie să le şi ţii, şi de aceea e punctată cel mai bine tranzacţionarea obligaţiunilor pe piaţa secundară.
Aşadar, dealerii primari sunt stimulaţi să participe la cât mai multe licitaţii şi apoi să tranzacţioneze titlurile achiziţionate, pentru a obţine punctaj bun şi pe piaţa primară şi pe cea secundară. Chit că volatilităţii legislative i se adaugă cea de pe curs şi dobânzi. Iar în felul acesta va fi foarte greu de stabilit un preţ pentru cei care vor să crediteze economia reală. Chiar şi în situaţia în care guvernul ar dori să încurajeze un anumit tip de împrumut.
Ca să conchid, dobânda de politică monetară de 5,25% e mai stabilă ca oricând ca urmare a unor inginerii financiare, care rup corelaţia de economia reală. Una dintre ele este acest regulament, cea de a doua e “foamea de lei” - oferirea către piaţă a mai puţină lichiditate în monedă naţională decât cere.
