Douăzeci la sută

Aşa li se pare liderilor PD-L, începând cu Traian Băsescu: 20% reprezintă o formulă magică. Dă bine. Arată seriozitate. Ce contează că vorbim de lucruri cu totul diferite, fiecare cu legea lui? Când nu te pricepi nici la administraţie şi nici la economie, trebuie să te arăţi ferm în detalii şi constant.

Când faci reforme, când aplici programe, când vrei să dezvolţi economia sau vrei să faci faţă unei crize, poţi proceda în două feluri. Poţi pleca de la analiza situaţiei de fapt, de la realitate şi, pe această bază, poţi aplica soluţii gândite pentru această realitate în speranţa de a obţine nişte rezultate, rezultate şi ele atent proiectate şi urmărite. Asta e varianta clasică, plictisitoare, dar câteodată aptă de succes. Mai există însă o variantă. Să pleci de la viziunea din capul tău şi de la nişte interese proprii, să transformi toate astea în propaganda groasă, fără legătură cu realitatea, fără perspectiva vreunor rezultate în lumea concretă, dar în speranţa unei victorii de moment în planul imaginii.

Această a doua variantă a avut reprezentanţi iluştri de-a lungul vremii. Lenin, cu "Toată puterea în mâinile sovietelor şi electrificarea!". Ceauşescu, cu, de pildă, "Noua revoluţie agrară". Sau Emil Boc, cu programul anticriză "20%". Personaje diferite, dar proiecte care au avut acelaşi rezultat: năruirea voioasă a sistemelor la care au fost aplicate.

Traian Băsescu şi Emil Boc solicită ferm reducerea cu 20% a numărului bugetarilor. Cum or fi ajuns la această cifră? Există studii? Poate era nevoie doar de 18%. Sau poate dădeam lovitura şi puteam reduce personalul cu pricina cu 90%. Staţi liniştiţi, ideea nu are la bază nimic coerent, nu are nici o legătură cu realitatea şi nu umbreşte gândul zelos al premierului. Domnia sa a mai cerut reducerea cu 20% a personalului de la cabinetele demnitarilor. Şi reducerea cu 20% a lefurilor miniştrilor.

Aşa li se pare liderilor PD-L, începând cu Traian Băsescu: 20% reprezintă o formulă magică. Dă bine. Arată seriozitate. Ce contează că vorbim de lucruri cu totul diferite, fiecare cu legea lui? Când nu te pricepi nici la administraţie şi nici la economie, trebuie să te arăţi ferm în detalii şi constant.

Instituţiile statului sunt nişte organisme menite să acopere anumite domenii de activitate foarte diferite.
Aşa că sunt şi ele, investiţiile, foarte diferite. Sunt convins că multe dintre ele au personal în exces. Într-o anumită măsură, adăugat după 2004, în perioada regimului Băsescu. Sunt la fel de convins că, în alte locuri, numărul funcţionarilor este insuficient. Cum să aplicăm o normă  de reducere în mod identic peste tot? Dacă un minister sau o agenţie rămase fără o cincime din personal nu mai pot funcţiona, pot să apară probleme în domeniul respectiv. Mai bine le închidem de tot. Oricum, merită notat în treacăt că multe din aceste instituţii, inclusiv agenţiile - unele dintre ele create în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană - interacţionează direct cu mediul de afaceri şi cu economia reală, adică acele domenii pe care vrem să le stimulăm. Reduse anapoda, ele pot bloca şi mai tare motoarele economiei. Şi apoi ele nu pot fi închise ca nişte aprozare. Obiectul lor de activitate trebuie transferat, altfel activitatea lor anterioară, actele lor îşi pot pierde valoarea juridică.

Oare nu ar fi fost mai firească, de pildă, o reducere a bugetelor, fie ea şi cu 20%?
Şi fiecare instituţie să decidă de unde taie? De la personal, de la deplasări, de la hârtie igienică? Această examinare ar trebui făcută nu contabil, ci în funcţie de obiective, de performanţă şi, în interiorul instituţiilor, în funcţie de competenţă. La fiecare în parte.

Oricum, nu suntem în pericol ca aceste măsuri să distrugă statul. Premierul României cere de şase luni tot felul de absurdităţi sau inutilităţi. Nimeni nu le aplică. (Cum să reduci, spre exemplu, cu 20% personalul de la un cabinet unde lucrează doi oameni? Tai câte un picior fiecărui angajat?) În final, el a ajuns să ne vorbească despre salariul uriaş al unui şofer de la nu se ştie care agenţie. Vă închipuiţi vreun alt şef de guvern european care să ţină discursuri despre leafa caloriferiştilor sau a menajerelor din instituţii?

Pentru că nu are soluţii la criză, Emil Boc încearcă să ne arate unde se risipesc banii. La şoferul cu pricina, de pildă. La 20% din funcţionari. În sporurile pe care nu reuşeşte să le taie.
În salariile pentru care nu poate finaliza o lege unică. În vremea asta, economia scade. Scăderea a ajuns deja la 8%.
Oare ţinta domnilor Băsescu&Boc să fie şi aici tot 20%?