Dumnezeu nu are apel în aşteptare

Joi, 29 decembrie 2011, 23:30, Piaţa Victoriei, după emisiunea Oanei Stănciulescu. "La mulţi ani, pupaţi-o şi pe doamna din partea mea." Se dă jos, se opreşte-n dreptul meu. "Milu, da? Chiar dacă începe cu 7. Mă simt şi eu mai tânăr. Şi hai că nici tu nu mai ai 25." Zâmbesc. "Bine, boieru’, pup-o şi pe Catrinel. Şi te aştept şi la mine-n emisiune. Hai să facem un interviu să moară lumea." Râde. "Ştii că vin. Deşi, după ce-ai făcut cu Mircea Albulescu, e greu, tată, da’ mă bag..."

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 13:00, Jurnalul Naţional, şedinţă de sumar. "A scris Mircea Albulescu un supertext pentru noi pe tema protestelor de stradă, pe cine mai invităm?" Linişte apăsătoare. După titan, e greu să propui alt nume. "Vorbesc cu Emil Hossu, a fost foarte bun la miting şi pe mine nu cred că mă refuză", mă trezesc glăsuind. "Sună-l tu şi, la nevoie, du-te până la el", zice Marius Tucă, "hai să n-o facem prin intermediari". Îi promit...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 15:18, înainte să plec la Sandra Stoicescu-n emisiune. "Boieru’, te pup, Victor sunt. Fac şi eu o rugăminte la tine. Vreau, pentru Jurnalul, un text de opinie despre ce-i zilele astea-n ţară. De fapt, două, dacă tot sunt ţigan. Şi să vii vineri la Vorbe grele. Tot pe tema asta, dacă te-ai autodemascat la mitingul USL." Râde cu poftă. "Scriu, boieru’, dar am o rugăminte mare la tine: amână-mă o zi, am treabă multă la teatru azi. Mâine, cel mai târziu la două îl ai pe mail. Nu-s eu înnebunit cu Internetul, dar ţi-l trimite Catrinel pe mail. Da’ mă suni tu pe la doişpe, să nu uităm să ţi-l trimitem, că-l scriu la noapte, după ce vin de la teatru. Şi, da, vin şi vineri la tine. Vorbesc eu cu Jeni." Plec mulţumit către Sandra...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 18:30, holul Antenei 3. Ne uităm la discursul lui Traian Băsescu. Intră Mircea Diaconu, uşor ghiduş. Îşi scoate tacticos geaca şi fularul. Le agaţă-n cuier şi vine spre mine. "Victore, omu’ e pa, l-am ascultat la radio, pe drum." Trag din ţigară şi-i răspund: "A-nviat nea Nicu!". În grabă spre platoul unde-l aştepta Dana Grecu, se întoarce şi aruncă peste umăr: "E mai rău"...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 18:45, holul Antenei 3. Mă pregătesc să plec la concertul Tarjei Turunen. Iese, ca o nălucă, pe lângă mine, Mircea Diaconu şi dispare fără să apuc să-l întreb ce-l mână-n luptă. Mă sui în maşina Antenei 3. Sms de la Oana Stănciulescu, aflată-n studio la Ordinea zilei: "Ce-i cu Emil Hossu? I s-a făcut rău la teatru, acu’ încearcă să-l resusciteze! Vezi că Mircea a plecat spre el". Deci d-aia era să mă dea grămadă pe hol. Mă  albesc, apuc să dau un sms comun şi sun la năluca-n goană spre Nottara. "Ce-i cu Milu?" Oftează, e la volan. "I s-a făcut rău pe scenă. Sunt ăia acolo. Fug, nu mai ştiu nimic, te sun."

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 18:35, în faţa Sălii Palatului. Îmi sună telefonul parcă mai isteric ca niciodată. E Andra Gavril, de la TVR Cultural. "Băi, ştii ceva în plus faţă de mine? Înnebunesc, nu răspunde nimeni. Mi-au fost profesori, el şi Catrinel, am fost la clasa lor." Fac pe bărbatul. "Stai cuminte, copile, sunt ăia de la SMURD acolo, o să-şi revină, o să fie bine. Am vorbit deja cu Mircea, e-n drum spre teatru. Te sun imediat cum mă anunţă ceva"...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 18:40, (tot) în faţa Sălii Palatului. Ascult Realitatea FM în maşină. Sunet de breaking news. Vocea stridentă a Paulei Rusu. "Suntem nevoiţi să vă dăm o veste proastă. Actorul Emil Hossu a încetat din viaţă în urma unui stop cardiac..." Mă prăvălesc din scaun pe uşă, e viscolul de pe pământ, vreau să iau aer! Apar ai mei. Încerc să par om normal, dar cred că arăt ca scos din minţi. "Ştiu", îmi spune scurt nevastă-mea. Dau din cap că aşa e. Mă străduiesc să arăt cât mai firesc, măcar de ochii lumii. Hai că nu mai durează mult, e holul ăla lat, urc repede scările şi intru în bezna aia din sală. Se apropie fiu-meu. "Am auzit că ţi-a murit invitatul, incredibil"...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 19:57, Sala Palatului. Sms de la Radu Tudor: "Eu zic s-o faci vineri. Măcar să vorbeşti despre el. E păcat să se ducă aşa". Nici nu mai ştiu ce-i răspund, dar îi răspund ceva. Parcă-s lovit în cap...

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 19:57, Sala Palatului. Sună ­ iar!!! ­ blestematul ăla de telefon. E număr de Antena 3. N-aş răspunde, da-s setat s-o fac. Nu mă pot abţine, da-mi fac cruci cu limba-n gură şi mă rog să fie ceva cu Băsescu. "Victor, sunt Andreea Munteanu, te pun în linie, Dana te roagă să intri-n direct." Ies dement din sală, sar rândul, dărâm bagajele alor mei, ajung pe hol. Îmi dau seama că mi s-au muiat picioarele. "Bună seara, Dana." Mi se pare că nu mă aud pe post. "Nu e deloc bună, Victor..." Nu ştiu ce mai bălmăjesc vreo cinci minute. Mă întorc în sală. Concertul e mişto, eu mă uit în gol până la sfârşit.

Miercuri, 25 ianuarie 2012, 23:59, acasă. Trebuie să scriu ceva, dar parcă am şi mâinile, şi minţile paralizate. Fumez ca dementul şi mă apuc. "Există zile în care cea mai înţeleaptă decizie mi se pare să mă las dracului de meseria asta nenorocită. Azi a fost una dintre ele. E prea mult, mult prea mult. Odihneşte-te-n pace şi-n cer, Milule, că Dumnezeu e mult prea ocupat să ţină toate leprele pe pământ." Asta-i tot...