E iarnă ? cade curentul

Nu ştiu cât bate „vântul schim­bării” prin peisajul politic ro­mânesc, dar ştiu că atunci când bate vântul pe-aici – pe jos, cad multe. Cad copaci, cad panouri, cad crengi, cade cablul, dar, cel mai grav, cade curentul.

S-a tot vorbit la începuturile protestelor despre libera concurenţă ca şi fundament al economiei de piaţă, şi m-am tot întrebat şi eu, ascultând, „care concurenţă?”. De la pieţari la benzinari, cât ar fi ei de mulţi şi diverşi, toţi au un factor comun – preţul. Iar când vine vorba de cabluri şi de conducte, indiferent ce-ar transporta ele, libera concurenţă este de-a dreptul sublim(at)ă (prin procedeul chimic prin care un principiu fundamental pus la focul tranziţiei şi al tranzacţiilor se volatilizează într-un vis), în lipsa ei desăvârşită.

E vai şi-amar când vântul, ploaia, chiciura sau soarta dau iama prin cablurile de curent. Re­voluţia tehnologică e de vină. Din cauza ei, omul a renunţat la sobe şi şi-a pus centrală. Care are nevoie de o pompă. Electrică. Cade curentul, cade pompa, îngheţi în casă. Şi, cu toată tehnologia, te simţi ca-n peşteră. Prima  lapoviţă din iarna asta a curentat serios reţeaua electrică. Au rămas sute de oameni fără curent, zile în­tregi. În frig, pe întuneric, fără mâncare – cea din congelator s-a stricat, iar cea din magazinul din colţ, aşijderea, fără apă, pentru că staţia de pompare se alimenta de la acelaşi fir, în frig…

Ce bucurie când am văzut cum răsar eolienele! Pe lângă energia nepoluantă, apar concurenţa, interesul. Sau măcar scade preţul. Ei, aş! A intrat curent nou pe fir a ieşit o taxă nouă pe factură – taxa de cogenerare (purtătoare de TVA!). C-aşa e-n economia de piaţă. Fiecare consumator devine un mic acţionar, participând la invesţii. Doar că nu şi la profit.  

Şi micul acţionar, stimulat de întuneric şi de frig, se gândeşte şi socoteşte printre înjurături, cum să facă să-şi încropească şi el o mică eoliană. În curte.