Ecouri la alegerile europene

Ecourile la alegerile europene continuă. Elitele informate îşi revin cu greu din starea de şoc. UE are o singură şansă din trei încercări: să continue integrarea politică în direcţia constituirii Statelor Unite ale Europei. Renaţionalizarea Europei, cu revenirea la protecţionismul naţional şi la competiţia între naţiuni - este o falsă opţiune; ca şi conservarea Uniunii în starea ei actuală, de blocaj decizional şi neputinţă operaţională. Alternativa la Europa politică - şi prin aceasta socială - o reprezintă războiul şi foamea.

Da! Războiul nu mai este exclus pe continentul european. El redevine posibil în chiar această generaţie. Or, fără sprijin popular - şi în special împotriva convingerilor populare -, consolidarea unităţii europene şi deci supravieţuirea UE sunt imposibile. Vinovaţi sau nu de euroapatia curentă şi de europopulismul naţionalist asociat ei, oamenii politici lucizi o ştiu. De aici şi spaima lor.

UE s-a născut spre a evita repetarea crizei ce condusese la război, într-un moment în care respectiva criză fusese deja depăşită. Actuala criză economico-financiară globală are însă un alt caracter decât Marea Depresiune din 1929-1933. Aceea era o criză în sistem. Aceasta este o criză a sistemului. UE nu a evoluat suficient spre a evita o asemenea criză de tip nou, dar nici spre a o gestiona, odată izbucnită.

Pe de o parte, unei crize globale trebuie să i se aplice remedii globale. O atare exigenţă impune conceperea şi aplicarea de politici transnaţionale, precum şi construirea unor instituţii şi definirea unor proceduri decizionale, de asemenea transnaţionale, care să facă posibilă adoptarea şi respectarea celor dintâi. Pe de altă parte, fie ea globală, criza se resimte concret la nivel naţional şi local. Iată de ce succesul proiectului european înseamnă totodată supravieţuirea, securizarea şi desăvârşirea proiectului naţional. Dimpotrivă, prăbuşirea UE duce la eşecul ideii naţionale cu dimensiunea sa democratică, trimiţându-ne spre oligarhismul neofeudal cu fărâmiţarea, arbitrariul şi conflictele sale specifice. Pe acest fundal ameninţător, stânga democrată europeană încearcă să articuleze trei demersuri: perfecţionarea instrumentelor europene încă în curs de construcţie şi inadecvate pentru abordarea tuturor sfidărilor; utilizarea acestor instrumente spre calmarea simptomelor crizei, astfel încât să se evite mai ales agravarea polarizării, injustiţiei şi excluderii sociale; căutarea unei alte uşi pentru ieşirea din criză decât cea pe care s-a intrat, adică, simultan cu tratarea bolii, reformarea sistemului care a generat-o. Să schimbi din mers roţile locomotivei şi totodată să o transformi din locomotivă cu aburi în locomotivă electrică nu este un lucru simplu de realizat şi nici de explicat. Aceasta în contrast cu soluţiile dreptei, care pledează pentru continuarea drumului cu actualul tren neperformant, păstrând doar vagoanele de clasa I, ori cu cele populiste, care propun îmbunătăţirea confortului general prin coborârea din vagoane a călătorilor "clandestini".

O societate complexă cu probleme complicate are nevoie de terapii complexe şi complicate. Cum să obţii asentimentul popular pentru asemenea terapii inevitabil greu de înţeles? Pentru aceasta este nevoie de un grad înalt de educaţie şi informare a masei, precum şi de o mare încredere în lideri. Cu toate lipsesc. Aşa se explică de ce avansul extremei populiste în alegerile europene s-a produs în special pe seama stângii democrate. Electoratul tradiţional al acesteia, neînţelegând mecanismele sărăciei lui de azi şi împins de teama pentru ziua de mâine, s-a deplasat în mult mai mare măsură către extremă decât electoratul de centru-dreapta. Nefastul proces interbelic se repetă; şi asta la un nivel de progres tehnologic la care politicile confrontaţionale şi exclusiviste pot avea consecinţe fatale la scară planetară.

A-i blama pe cei care văd în extremism salvarea este inutil. A deplânge lipsa unor răspunsuri adecvate nu ajută. Să punem cel puţin corect diagnosticul: democraţia naţională este pe moarte şi statul naţional nu mai funcţionează; democraţia transnaţională (europeană) nu s-a născut încă şi guvernarea globală nu a fost nici măcar proiectată; ordinea globală este asimetrică. Pornind de aici trebuie căutat tratamentul!