Editorialiştii-n mină, să ne dea lumină!

Toată ţara pare a se învârti, în ultimele zile, după desfăşurarea "cazului Becali”. N-o să fiu eu cel care să vă mai plictisească reluând detaliile. Probabil că le-aţi văzut şi le ştiţi pe dinafară, în măsura în care vă interesează povestea, din amplele transmisii televizate şi din talk-show-urile dedicate momentului.

Ceea ce mă frapează pe mine în această poveste sulfuroasă - cu interlopi care iau lecţii filmate de conduită civică de la faimosul latifundiar, autorităţi trezite subit din somnul cel de moarte şi oameni care-şi dau cu părerea ca după un meci de fotbal - este echivocul motivării arestării notoriului personaj. Sub mâna unei deja contestate judecătoare, instanţa scrie, pur şi simplu, un text de natură social-moralizatoare menit să justifice necesitatea recluziunii lui Becali. Dacă lunga ciorbă scrisă s-ar fi oprit după paragraful în care se accentuau instigarea de către marele bogat a gărzilor sale de corp şi "procedurile judiciare paralele" pe care acesta le-ar fi derulat, ambele bazate de probe solide şi coroborate cu articole din Codul Penal încălcate, era OK. Dar n-a fost aşa, fiindcă, pe lângă descrierea în amănunt a unei poveşti într-adevăr terifiante, Judecătoria Sectorului 1 a produs un soi de editorial bun de stors lacrimile fanilor telenovelei de succes "Regina".

Am citit stupefiat textul cu pricina şi m-am frecat la ochi. Nu-mi venea să cred. L-am luat de la capăt şi l-am dus la sfârşit, aceeaşi senzaţie de uluire. Se face vorbire despre notorietatea lui Becali, apropierea acestuia faţă de Biserica Ortodoxă, statutul de persoană publică şi de formator de opinie capabil să influenţeze, prin exemplul personal, largi categorii sociale. Dumnezeule, vineri s-a judecat doar dacă Gigi Becali reprezintă un pericol social sau nu! Procedura de urgenţă nu se referea la alcătuirea profilului psihologic al individului şi nici nu viza judecarea pe fond a procesului în care patronul Stelei are calitatea de inculpat. Ce-are sula cu prefectura? Dacă nu-l ştia lumea, nu era "formator de opinie" şi nu credea-n Dumnezeu, îl lăsau în libertate şi îi dădeau liber la sechestrări de persoane? Să-nţeleg că faimosul dom' Costel de la Craiova, care şi-a exersat talentele de fotoreporter pe nişte indivizi umiliţi care n-aveau libertate de mişcare nici cât ţestoasa-n acvariu, dar la fel de nevinovat ca şi Becali până la emiterea unei sentinţe judecătoreşti definitive care să-l demonstreze infractor, e ateu şi n-are valenţe de exemplu pentru semenii de rând care-l înconjoară?

O parte dintre caracteristicile pe care i le atribuie judecătoarea celui mai faimos arestat al momentului le îndeplinesc, spre exemplu, şi eu. Televiziunea m-a făcut suficient de notoriu şi de persoană publică, formator de opinie m-au poreclit unii care n-au loc de mine prin ziare, iar diverse persoane particulare (care nu ştiu dacă, însumate, alcătuiesc măcar o categorie socială) mă cred pe cuvânt de onoare sau pun bază pe ceea ce scriu/vorbesc. Să înţeleg că tot acest complex de însuşiri mă face arestabil imediat? Că tot s-a apucat Marian Venghelie, misterios cum îl ştim, de propăvăduit la televizor iminentele săltări ale unor "importanţi" din mass-media, fix cât să mai genereze de-o nouă isterie într-o ţară oricum bolnavă cu nervii. Dacă pe argumentul că-n aproape 40 de ani de viaţă n-am făcut nimic ilegal nu contez, mă-ncurajez, totuşi, că nu prea le am eu cu bisericile şi donaţiile şi că nu-s chiar vreun aisberg al presei româneşti.

Dincolo de rezultatul recursului de astăzi, iniţiat de avocaţii lui Gigi Becali, acest caz relevă încă o dată faptul că nu avem autorităţi, că sistemul de stat nu funcţionează. Când organele nu-s în stare sau nu vor să găsească autorii furturilor, iar un personaj cu maximă expunere media îşi rezolvă dintr-un telefon recuperarea bunului furat, tentaţia haiduciei de masă devine din ce în ce mai mare. Justiţia nu trebuie să se facă nici în stradă, nici la televizor, nici în barul din Pipera al familiei Becali. Jafurile, furturile sau tâlhăriile trebuie prevenite şi, dacă totuşi se-ntâmplă, pedepsite de componentele instituţionale ale statul de drept, nu de brigăzi ad-hoc de justiţiari. Chiar dacă Zorro, D'Artagnan şi Iancu Jianu sunt plecaţi demult pe fericitele plaiuri ale vânătoarei, tentaţia imitaţiei întru anarhie e mare.

Pe un fond politic electoral dominat de isterie şi de efectele palpabile ale crizei economice, arestările-n masă pot asigura porţia de circ care să ţină poporul ocupat, dar nu şi pe aceea de mâncare. Faptul că diverşi cetăţeni, mai simpatici sau nu, mai bogaţi au ba, cu gura mare ori mai tăcuţi, se-ncolonează disciplinat către arestul Direcţiei Cercetări Penale nu dă lefuri, nu plăteşte facturi şi nu ţine loc (măcar) de-o ciorbă. Istoria ne-a demonstrat că popoarele ţinute sub teroare sunt mai uşor de condus. Dar aceeaşi istorie ne-a învăţat şi că rabufnirile de demnitate ale celor ţinuţi cu capetele-n ţărână sunt crunte.