Eminescu în tuxedo

Un tânăr cu fruntea ieşindu-i strălucitoare de sub părul negru, cu o tăietură fină a nasului, mişcându-şi ritmic mâna neîngrijită, poate nespălată. Muşcă dintr-un măr şi se plimbă fără cauză şi scop pe strada mare (nu contează care), în week-end.

N-are un sfanţ în buzunar, dar e îmbrăcat într-un smoking mai mult ca sigur împrumutat. Fetele se uită după el găsind că are un ceva, un şic urban, şi că nu i-ar strica un outfit casual. Lui nu-i pasă, nu priveşte pe nimeni, se uită visător în depărtare, dând impresia că vine de la o petrecere black tie, când el săracul doar cugetă la acea îndepărtată Unire a Principatelor Române din 24 ianuarie. Alţii ignoră pantofii lui scorojiţi, suspectându-l ca fiind un extravagant bogătaş mulat pe teoria specialiştilor cum că drumul spre succes începe la cinci dimineaţa.

Tânărul de mai sus reprezintă portretul-robot realizat parţial pe baza descrierii aparţinând unei femeiuşti fermecătoare, Mitte Kremnitz pe numele ei. Acesta ar fi domnul Mihai Eminescu, dacă ar mai trăi. Aproape că nu mai are rost să ne întrebăm ce ar fi făcut astăzi dacă ar mai fi trăit. Nici nu ştim: să ne bucurăm că nu mai trăieşte, ca să nu fi mirosit a prost, când el ar fi mirosit doar a Eminescu pierdut printre miasmele cu vână proastă ale timpului sau să ne bucurăm de himera că, dacă ar mai fi trăit, ar fi muşcat cu nesaţ din haite?

O "simpatică" dilemă de week-end, pe care vi-l dorim la fel de interesant precum o ciocolată newyorkeză.