Enşpe tipuri de capitalism

Sunt convins că în România fiecare trăieşte capitalismul în felul său propriu. Că avem pe aici vreo douăj’două de milioane de tipuri de capitalism. În fine, nouăşpe milioane juma’, după ultimul recensământ. Fiecare vieţuitor neaoş de pe meleagurile astea, zic eu, îşi lasă amprenta inconfundabilă asupra capitalismului, cu economia lui de piaţă implicită. Facturile, spre exemplu, sunt trăite în mod individual, sunt abordate şi integrate într-un univers specific şi irepetabil. De la extaz la agonie, de la indiferenţă la curiozitate delirantă, de la speranţă la deznădejde, între­gul spectru infinit de emoţii umane este stârnit de această mică (dar extrem de importantă) rotiţă a capitalismului. De aici pornind, rezultă în mod evident că, escaladând fenomenul, ca­pitalismul în ansamblul său, în deplinătatea puterilor sale cum ar veni, provoacă reacţii unice în pieptul fiecărui român. Care fie se aruncă vitejeşte în luptă, fie tatonează cu atenţie terenul, fie (asta e, există şi compatrioţi de ăştia) se ascunde în boscheţi, fie sare la bătaie, da’-i lasă la înaintare pe alţii. Din războiul ăsta unii ies victorioşi, alţii răniţi – unii mai grav, alţii mai puţin grav, alţii mutilaţi pe viaţă – alţii mor – unii cu glorie, alţii acoperiţi de ruşine.

Carevasăzică, deşi avem enşpe milioane de tipuri de capitalism în România, totuşi se pot decela câteva tipuri reprezentative. Ăl înţelept vorbea la începuturi despre "capitalismul de cumetrie". Adică biznis la botu’ calului, edvărtaizing din poartă-n poartă, Pi Ar printre veri şi, ofcors, cumetri, cum îi spune şi numele. Ca­pitalismul ăsta de cumetrie rezistă şi în zilele noastre, numa’ că acum el a căpătat o transparenţă desăvârşită, nu-l mai vezi. Te uiţi prin el şi nu-ţi dai seama că e în faţa ta, te dai cu capu’ de el şi nu ştii de ce te doare şi de ce te-ai dat cu doi paşi înapoi.

Mai există capitalismul rafinat. Tras la Rolls Royce, Bentley, vile proiectate de arhitecţi aduşi din Italia, Spania ori Franţa, ţoale de firmă, priviri printre gene, strângeri de mâini molatece, zâmbete condescendente şi amante proaste cu crăci (ori amanţi cărora li s-au lipit ganterele de palme, lasă-lasă că nu ne-am născut nici noi ieri).

Capitalismul grobian. De aprozar. Gip, burtă, copii burduşiţi cu bani ca să epateze la liceul de cartier unde sunt corigenţi. Tata are magazin la colţu’ blocului. Domnu’ patron care-şi canoneşte cei patru angajaţi ca să le intre în bine în cap că între locul lor de muncă şi cel de la o mul­ti­naţională nu sunt decât câteva staţii de metrou (plus o călătorie cu autobuzul de la un capăt la altul, în funcţie de situaţia de pe teren).

Capitalismul de circumstanţă. Ăia de n-au firmă, da’ au spirit corporatist. Sunt eficienţi ca la balamuc la serviciu, cuvântu’ "carieră" le provoacă un spasm neuronal şi manipulează banii de parcă ar lucra cu nitroglicerină. Maşini miştoace, de bun-gust, vacanţe prin locuri deosebite, alese cu grijă, locuinţă decentă şi acasă în general de căcat.

Capitalismul jalnic, patetic, de doi lei. Ăla care lucrează la patron şi când se duce în cârciumă e investitor strategic. În supermarket are viziune economică globală. În concedii e un fel de cap de familie mafiotă.

Şi mai e şi capitalismul casnic. Uşurel-uşurel, pe lângă casă. Desfăşurat sub deviza "bine că iau şi nu dau". Business-ul e locuinţa proprie în care ai ca angajaţi propriii membri ai familiei. Bineînţeles, numai cei conlocuitori. Concediile, o aventură! Buşteni, Eforie Nord. Sau o escapadă prin proximitate: Bulga­ria, Grecia and Turcia SRL.

Am simplificat într-un mod grosolan, lipsit de sensibilitate, diversitatea infinită a felurilor de capita­lism vivant din România. Universul de trăiri şi experienţe personale pe care acesta le naşte. Iată! Capitalismul cu faţă umană e viu, are 21 de ani şi reprezintă ţara asta în lume.