Eşec istoric al unui proces istoric (III)

Criza a făcut România harcea-parcea şi, în cel de-al cincilea an de apartenenţă la UE, România nu poate constata decât că este o anexă de tip bananier de la periferie a centrului. Nu este cumva un atelier de la peri­fe­rie al centrului, ci doar o anexă de consum. Gradul de integrare econo­mi­că a României în UE este mai slab acum decât la intrarea ţării în UE. Criza a decuplat şi mai mult decât era România de vestul Europei, cu toa­tă dependenţa totală a României de vestul Europei. Pare, dar numai apa­rent este un enunţ contradictoriu! România n-a făcut parte, nu face parte şi nu se conturează deloc că va face parte din sistemul economic oc­ci­dental, în ciuda apartenenţei (ju­ri­dice şi oficiale) la UE!

Nu discutăm aici de interdependenţele reciproce care ar trebui să existe în cazul apartenenţei unei componente la un sistem! Nucleul de forţă al UE nici nu consideră România o parte a sistemului. Când a intrat în criză, în cea mai mare parte din cauza politicilor vestice, România a fost trimisă în braţele FMI. Care altă grjă nu a avut decât să salveze băncile străine! În rest, a gâtuit şi mai mult pia­ţa şi producţia, a mai forţat niscai ce­dări de piese strategice către capi­ta­lul străin, consolidând prin toate acestea poziţia de anexă bananieră a României.

Vorbim doar de dependenţele uni­laterale ale României faţă de UE. De­pendenţa este totală în plan financiar-bancar. Aceasta contrastează însă cu cea în plan economic, creând o disfuncţie organică. Comercial, Ro­mânia depinde de partenerii din UE în proporţie de 60%-70%. Dar aceas­tă parte de dependenţă reprezintă atât de puţin în ansamblul economiei din România, încât, de pildă – aşa cum au arătat în mod semnificativ evoluţiile din 2010 –, revenirea pieţelor din vestul Europei, tradusă într-o creştere remarcabilă a exporturilor din România, n-a reuşit să oprească declinul economic în continuare al României. De fapt, în ciuda dependenţei absurde, total disproporţionate de băncile occidentale, România este atât de puţin integrată în sistemul economiei vestice, încât oscilează o dată cu aceasta doar din mimetism, şi nu ca rotiţă a unui ansamblu!

Toate acestea pentru că este vorba despre o dependenţă financiar-bancară, şi nu de una economică. In­ves­ti­ţiile directe vest-europene în România sunt derizorii şi de altfel cantonate în exploatări de resurse şi activităţi poluante, în timp ce toate activităţile cu aport cât de cât de va­loare adă­u­ga­tă au fost oprite sau descurajate pentru a face loc importurilor (de unde din altă parte decât din vestul Europei?!). Creşterea economică în­re­­gistrată de România a fost obţinută nu din investiţii directe, ci în principal din consum pe credit bancar acordat de subsidiare din România ale unor bănci din Vest.

Poate nu statutul de anexă bananieră este ceea ce deranjează şi îndurerează cel mai mult, ci faptul că, aşa cum se desfăşoară lucrurile, nu există nici o perspectivă de a schimba ceva în domeniu. Oricât de naiv ai fi, nu poţi aştepta schimbarea de la cel care are pâinea şi cuţitul, respectiv capitalul străin. Căci dezvoltarea României nu este treaba lui! Iar, după cedarea poziţiilor strategice către capitalul străin, statul român, oricât de competent, devotat şi nehoţ ar deveni, nu mai are pârghii de a întreprinde ceva în materie. Nu mai există pârghii economice, dar nici administrative, căci, prin apartenenţa la UE, sunt interzise facilităţile sectoriale, monetare sau fiscale, în dirijarea investiţiilor, în promovarea exporturilor sau descurajarea importurilor. Toate, folosite din plin de corifeii actuali ai UE şi interzise apoi tot de ei, după ce au ocupat poziţiile dominante pe piaţă pe care le ocupă! Iar a aştepta mântuirea de la fondurile europene este chiar naivitate la pătrat! Să observăm că structura lor nu are absolut nici o corespondenţă cu ceea ce ar fi necesar spre a schimba statutul de anexă bananieră al României.

La cinci ani de la aderarea la UE, bilanţul pentru România este dramatic. Avem de a face cu un eşec. Un eşec al României, dar deopotrivă al UE! Că România nu avea alternativă sau că UE însăşi poate ajunge pe ducă sunt alte probleme. Aceste fapte nu schimbă cu nimic bilanţul care este cum este!