Eşti ceea ce priveşti

Unul dintre cele mai tainice principii iniţiatice spune că "energia urmează atenţia". În consecinţă, acolo unde îţi este atenţia, îţi este şi... energia. Dacă privim fiinţa umană din acest unghi, din unghiul fascinant al "atenţiei", o putem vedea ca pe un investitor. Conştient sau inconştient, fiinţa umană investeşte energia sa în orice lucru căruia îi dă atenţie. Se întâmplă de la sine, este un dat, este un har sau o nefericire, este ceva ce se întâmplă, fie că vrei sau nu, fie că ştii sau nu, fie că eşti conştient sau inconştient. Natura ne-a conceput investitori, dar – pentru că nu înţelegem prea bine harul nostru – se întâmplă să-l folosim distructiv.

O femeie îi dă mare atenţie frumuseţii sale exterioare. Are în minte trusa de machiaj, manichiurista, coaforul, rochiile, parfumurile, bijuteriile şi, peste toate, banii. Ea investeşte energie în acţiunea de înfrumuseţare exterioară pe măsură ce investeşte atenţie şi invers. Ce se întâmplă în acest timp în Eul femeii? Ce se întâmplă în mintea sa, în sentimentele sale, în trăiri, în preocupări, în comportamente, în viaţa de zi cu zi? Energia investită prinde viaţă până acolo unde toate resorturile psihologice împrumută vibraţia preocupării pentru frumuseţea exterioară. Preocuparea predominantă a femeii devine ea însăşi, devine Eul său. Dacă într-o zi femeia ar începe să fie atentă la filozofie, de exemplu, şi filozofia ar intra în centrul atenţiei sale, atunci şi activităţile de zi cu zi, şi gândurile, şi sentimentele, şi toată fiinţa sa ar suferi o schimbare radicală. Mai mult, s-ar modifica anturajul în viaţa de zi cu zi, preocupările sociale şi, înainte de toate, structura Eului acestei persoane. Ceea ce vreau să spun este faptul că noi devenim ceea ce ne interesează în mod esenţial. Eul nostru se transformă de la sine sub puterea atenţiei, a dorinţei, a convingerii, a preferinţei pentru ceva anume.

Dacă energia urmează atenţia noastră, ce şi cine devenim noi atunci când privim intens şi cu patimă răul din lume? Cine şi ce devine omul care priveşte doar starea conturilor, doar ineficienţa orândui­rilor sociale, doar vremea rea şi doar nefericita experienţă omenească? Pe de altă parte, dacă ne transformăm pro­fund şi inconştient în ceea ce pri­vim, ce am simţi dacă într-o bună zi ne-ar preocupa stelele şi frumuseţea universului? Ce Eu s-ar crea în noi  dacă am face din propriile minţi nişte faruri capabile să vadă departe, în adâncurile fiinţei, şi nu doar la un centimetru de scara blocului sau de poarta casei? Dacă "ce sunt eu" depinde de "ce privesc profund, ce mă interesează în mod special, ce văd în existenţă", atunci când mă simt rău, când sunt deprimat, când pare că alunec şi îmi pierd echilibrul, când acţionez împotriva existenţei şi, poate, chiar împotriva firii sau a vieţii mele n-aş putea să mă vindec începând să privesc în altă direcţie? Să-mi dau seama că privesc un tsunami şi, prin aceasta, investesc energie în existenţa lui? N-aş putea să aduc schimbări în Eul meu, în ceea ce am crezut că sunt Eu, căutând o preocupare de suflet, dar atât de puternică, atât de atractivă şi de fenomenală, încât să mă poată extrage, pur şi simplu, din vechile metehne, să pot evada din vechiul Eu, din vechiul fel de a fi şi, mai ales, din suferinţa care l-a acompaniat?

S-ar putea răspunde "da" acestor întrebări! O sincopă existenţială se poate anunţa printr-o deprimare persistentă, printr-un blocaj sau percepţia unui blocaj. Se poate ca nimic să nu te mai mulţumească. Se poate să devii din cale afară de suspicios şi conflictual în tine însuţi. Se poate ca ceea ce vezi în lume să te deranjeze continuu. Ar fi doar semnul distinct al faptului că ai fost atent în mod constant, mult timp, poate şi ani, într-o direcţie care te-a transformat în nemulţumitul, depresivul, suspiciosul sau derutatul ce eşti. Ai investit energie în aceste stări, iar acum – în loc să lupţi cu ele, în loc să doreşti uciderea lor, ar trebui doar să-ţi îndrepţi atenţia către altceva. Dacă te atrag stelele, dacă iubeşti muzica, dacă o lectură anume te poate acapara, dacă ceva îţi răsuceşte bucuria înlăuntru ca pe-un bisturiu vindecător, atunci fii atent acolo. Caută tot mai mult şi mai mult să fii prins, să fii captivat, să te închizi în această nouă lume a predominantei tale preocupări, căci pe măsură ce preocuparea te absoarbe, tu devii lucrul de care eşti preocupat. Eul tău capătă substanţa, robusteţea şi lumina oricărui subiect care-ţi atrage atenţia. Gândurile, sentimentele, emoţiile se înfrumuseţează pe măsură ce priveşti lucruri, situaţii, subiecte şi fiinţe care-ţi plac. De aceea se poate spune că "Eşti ceea ce priveşti (aici «a privi» nu înseamnă doar a vedea cu ochii fizici, cât mai degrabă a percepe)"!