Europa şi-a pierdut busola

Un nou summit, de data asta informal, demonstrează nevoia de acţiune şi de decizie fermă pe care o resimte bătrânul continent, mai ales în ceea ce priveşte zona financiară. Urmărind aceste frământări pe termen scurt şi foarte scurt nu pot să nu mă întreb totuşi dacă Europa mai are vreun plan ade­vărat cu ea însăşi. Dacă mai există viziune şi proiecte pe termen mediu şi lung.

Mai ales în ultimele două decenii, Uniunea Europeană şi-a de­păşit condiţia iniţială de aso­ciaţie economică şi şi-a afirmat tot mai explicit vocaţia politică şi ci­vilizaţională. Nu a fost un proces uşor, iar lucrurile s-au complicat pe măsură ce au pătruns în organizaţie state noi, cu diferenţe fundamentale faţă de membrii fondatori. Astăzi, această ten­din­ţă pare uitată şi ne întoarcem la bază, la elementele economice şi atât. E doar un efect de mo­ment? Sau abandonăm voit nişte perspective şi nişte seturi de valori?

Sistemele democratice şi drepturile omului mai sunt resorturi fundamentale ale UE? Sau stabili­tatea sistemelor bancare şi disciplina bugetară le-au acoperit cu totul? Cum am mai întrebat aici, o guvernare bună e una care nu depăşeşte un anumit deficit? Indiferent ce face în rest?

Sistemul de valori al UE ar trebui să fie azi mai important ca niciodată. Continentul e înconjurat cu zone problematice, aflate în fierbere. Nordul Africii, Orientul Mijlociu, Rusia sunt spaţii care caută o identitate, o afirmare şi care, până una- alta, generează instabilitate sub diverse forme. Inclusiv relaţia transatlantică cu Statele Unite trebuie gestionată pornind de la nişte idei şi principii foarte clare.

Cândva, Uniunea a pus bazele unei structuri unitare de acţiune diplomatică. Astăzi însă statele membre acţionează aproape separat, se aud voci contradictorii şi interesele par atât de distincte şi de greu de împăcat, încât cu greu putem vorbi de o voce aparte în concertul internaţional. Mai este extinderea un obiectiv actual pentru UE? La un mo­ment dat se părea că nu. Dar acum dis­cutăm despre integrarea Croaţiei. Care e, de fapt, strategia şi în această privinţă? Dar pentru Turcia?

După anii ’90, în care a defilat triumfător pe scena diplomatică şi economică a lumii, UE pare astăzi mai degrabă o organizaţie care îi încurcă pe mulţi dintre membrii ei. Privind problema din toate unghiurile care contează, eu nu cred că Uniunea Europeană a devenit un proiect epuizat sau inutil. El e nefinisat, fără îndoială. Şi se află la răscruce. Ca să depăşim momentul trebuie să alegem o direcţie în această răspântie. Şi oricare ar fi direcţia, nu cred că merită să întoarcem spatele ideii de bază, construcţiei însăşi, atât de generoasă şi fertilă în bazele ei.