Există bani pentru măsuri anticriză?

Cu toate că, spre deosebire de cel guvernamental, planul anticriză conceput de AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România) nu beneficiază de implicarea factorului politic – altfel indispensabilă –, merită totuşi o mare atenţie pentru că are avantajul că, venind de la o structură apolitică, neutră, ar putea fi avut în vedere şi de noul guvern. Propunerile AOAR sunt judicioase şi de luat în considerare, îndeosebi prin faptul că atacă zonele cele mai sensibile în faţa crizei.

O cerinţă de bun-simţ ar fi, în concepţia AOAR, reducerea cheltuielilor administraţiei publice, atât la nivel central cât şi local, care au ajuns în momentul de faţă să constituie un adevărat jaf. AOAR propune în acest sens adoptarea unui buget special pe perioada 2010-2013 care să stabilească reducerea cheltuielilor de funcţionare ale administraţiei publice cu minimum 10% anual. Cheltuielile birocratice economisite ar fi evident destinate investiţiilor.

De departe poate cea mai importantă propunere a AOAR este stimularea fiscală a economisirii, acţiune care ar fi trebuit demarată de mult de către autorităţi. Din păcate, AOAR o vede legată de obiective imobiliare – cum ar fi majorarea la minimum 2.000 euro/an a creditului fiscal acordat persoanelor care economisesc pentru achiziţionarea primei locuinţe –, deşi măsurile în domeniu ar trebui să vizeze ansamblul economisirii, care se găseşte la niveluri deosebit de mici în România, ce pun în pericol pur şi simplu viitorul ţării. În acest sens, se cere anulată impozitarea dobânzilor la depozite, cel puţin atât timp cât a fost deja retrasă impozitarea câştigurilor din piaţa de capital. Acestea din urmă pot deveni substanţiale în cazul redresării bursei, dar de o asemenea neimpozitare ar beneficia eventual câteva mii de oameni, fără practic nici un impact pozitiv serios pentru economie, în timp ce de stimularea economisirii prin depozite bancare pot beneficia milioane de oameni şi economia în ansamblu. În acest domeniu, planul guvernamental merge direct la ţintă, prevăzând scutirea totală de impozitare a dobânzilor la depozitele la termen. Şi ar fi o greşeală dacă viitorul guvern, eventual format fără liberali, nu şi-ar însuşi o asemenea măsură doar pentru că nu vine de la o formaţiune politică agreată. AOAR cere să se asigure creşterea cu minimum 100% a volumului de lucrări în infrastructura rutieră. Din păcate, la nivelul potenţelor şi abilităţilor autorităţilor publice în materie şi, bineînţeles, în cazul menţinerii actualelor standarde de furt din resursele alocate achiziţiilor publice, ar însemna să se construiască în 2009 nu mai mult de 18 km de autostradă, faţă de cei 9 km din 2008! Şi iarăşi din păcate, situaţia este complicată rău pe ansamblu. De fapt, statul român şi-a lichidat aproape toate poziţiile din economie, oricum în axa majoră a acesteia nu mai contează, fiind înlocuit cvasiintegral de către capitalul străin şi nemaiavând practic pârghii cu care să ducă la îndeplinire o strategie, indiferent cât ar fi de minunată aceasta. Singura pârghie care i-a mai rămas este cea fiscală, dar, acum, bugetul, prin intermediul căruia se manifestă politica fiscală, este atât de cotropit de agresiuni de tip electoral, care lasă urme grele şi după alegeri, încât nu se mai pot găsi practic resurse pentru orice fel de măsuri de sprijinire a economiei reale.