Faţă în faţă cu Olga Kurylenko

Joi după-amiază m-am aflat faţă în faţă cu Olga Kurylenko, cea mai recentă dintre fetele Bond, partenera lui Daniel Craig în Quantum of Solance.

Stătea pe o canapea în lobby-ul Vilei Campari din Milano, îmbrăcată în dantelă neagră, cu părul prins la spate şi bretonul coafat în valuri, ca în Franţa anilor '40.

Nu era personaj în nici un film, nu era nici o echipă de filmare în jurul ei, îşi citea mesajele pe Blackberry şi, oricât de ciudat ar părea, mă aştepta. Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost: "Am o foarte bună prietenă din România.

O cheamă Anca, e actriţă şi cântăreaţă. E foarte posibil să nu o cunoşti pentru că stă de foarte mulţi ani la Paris".  

A spus asta cu o voce clară, într-o engleză minunată, în timp ce-mi întindea mâna. Conversaţia s-a dus apoi către copilăria ei, prietenii din Ucraina, mama profesoară de desen, care a plimbat-o de mică pe la muzee, deşi erau foarte sărace şi nu-şi permiteau prea multe discuţii.

"Ţi-e dor de ceva din Ucraina?", am întrebat-o gândindu-mă că e plecată din ţara ei natală de mai bine de 15 ani. A răspuns scurt, ferm şi foarte autoritar: "NU". Abia după ce mi-a văzut reacţia intrigată de pe chip a adăugat: "Am plecat de atât de mult timp, toată educaţia mea post adolescenţă mi-am făcut-o în Franţa, încât mă simt mai mult franţuzoaică decât rusoaică".

Am continuat să ne conversăm alte câteva minute, timp în care şi-a menţinut spatele drept, picioarele aliniate elegant unul peste celălalt, aşezându-şi din când în când fusta scurtă de dantelă. Atitudinea părea scoasă din poze, doar zâmbetul şi mâinile îi trădau o parte oboseala, o parte relaxarea.

Peste câteva ore am revăzut-o la lansarea mondială a calendarului Campari 2010 a cărui imagine este. Fotografiile calendarului (conceput anul acesta cu multe transformări sub tema O femeie. Un oraş. O băutură. Posibilităţi nelimitate erau expuse pe pereţii lobby-ului fostei fabrici Campari din Milano. Olga a intrat în expoziţie şi-a captat atenţia tuturor. Purta o rochie de mătase roşie, îşi schimbase coafura şi machiajul şi-avea chipul pe care-l ştiam din revistele mondene. A zâmbit oficial câteva minute bune, în timp ce fotografii şi televiziunile îşi luau material de ilustraţii pentru viitoarele ştiri.

Când a trecut însă pe lângă fotografia care reprezintă luna martie, a zâmbit ca atunci când îmi povestea de prietena româncă şi-a spus uşor cuiva de lângă ea "e preferata mea".

Fotograful care realizase cadrele spectaculoase din calendar stătea într-un colţ, ignorat de camerele televiziunilor. Olga era vedeta.

Orice ar face, o să rămână o Bond Girl.