Filmul unui interviu care face istorie

Sâmbătă, la 6 decembrie, Vali Petcu s-a trezit la ora 6:00 dimineaţa. Era o zi de lucru. Mergea să-l intervieveze pe preşedintele ţării. Negociase o săptămână, dar încă nu era sigur că va avea interviul. Când a decis să plece spre capitală, şi-a spus: "Dacă nu-l fac, ce pierd? Drumul de la Braşov la Bucureşti: două ore dus şi două întors". Nu ştiau decât patru persoane de interviu. Familia şi doi prieteni.

A respectat rutina oricărei alte dimineţi de muncă: s-a bărbierit, a mâncat şi s-a îmbrăcat. A ales haine cu care se îmbracă atunci când merge la Bucureşti, dar a fost atent la culori: un tricou albastru cu roşu şi un pulovăr negru, ca să se asorteze cu blugii. Avea să fie un interviu filmat.

Pe drum a încercat să treacă în revistă ce va urma. Îşi notase cu o seară înainte câteva direcţii de dialog, după ce se documentase, cum are obiceiul de fiecare dată. În maşină s-a gândit cum să facă legătura între întrebări, cum să evite lucrurile pe care le-a mai spus preşedintele - să nu fie redundant. Putea să întrebe orice. În negocieri a cerut să nu arate nimănui întrebările. La schimb, echipa preşedintelui a vrut ca interviul să fie publicat fără alte comentarii. I s-a părut o înţelegere onestă.

La 10:00 a intrat în Bucureşti. La 10 jumătate era la sediul de campanie din Lahovari. Interviul a început la 11:15 minute.
Era faţă în faţă cu Preşedintele, sub obiectivul camerei Creative Vado HD, pe care şi-a fixat-o singur pe trepiedul adus de acasă. N-a folosit lumină artificială, nici lavaliere. Sala mare, decorată cu două machete de nave montate în sticlă ca nişte peşti mari în acvariu, l-a încurcat: înregistrarea avea ecou. A trecut peste asta, avea oricum emoţii.

În cele 30 de minute de interviu s-a întors la foaia pe care-şi notase ce vor discuta de 21 de ori; cel mai des doar ca să pună cu pixul un punct pe hârtie. De sprijin.
Băsescu l-a impresionat, i-a părut mai puternic şi mai decis decât în fotografii sau pe ecranele tv. Se gândise cum e în realitate un om care ţine în mână 20 de milioane de oameni. Asta îl fascinează: puterea de a şti să administrezi mulţimile. De asta a şi vrut interviul. Când a terminat, Vali s-a dus acasă la părinţii săi, în Militari, ca să descarce filmarea. Mama nu ştia că venise la Bucureşti să-l intervieveze pe preşedinte. L-a pupat când a aflat.

La 13:20, Traian Băsescu era în carne şi oase pe zoso.ro, blogul lui Vali. Avalanşa de reacţii pe twitter, facebook şi bloguri s-a pornit: un blogger care n-are niciun trust /ziar /revistă /televiziune în spate l-a intervievat pe preşedinte. Tinerii au început să facă trimiteri către interviu.

Vali n-a urmărit reacţiile. A închis computerul, a stat la poveşti cu mama, şi-a schimbat roţile de la maşină şi-a plecat înapoi către Braşov. Pe drum, la volan, şi-a evaluat munca. S-a gândit la ce a omis şi că şi-ar mai fi dorit o jumătate de oră în plus, când se obişnuise cu intervievatul.

A ajuns la Braşov la 6:00 seara şi abia atunci a văzut reacţiile de pe web. A citit mail-urile şi comentariile de pe blog. La interviu, în schimb, nu s-a uitat. S-ar putea
să o facă peste câteva luni, când nu va mai duce cu el tensiunea întâlnirii.

Săptămâna trecută, Vali Petcu a scris o parte din istoria blogosferei româneşti cu interviul lui cu Traian Băsescu.
Şi a deschis drumul pentru alţii: indiferent de opţiunea politică, tinerii care-şi spun opiniile pe net cu speranţa că o să-i asculte cineva au avut confirmarea că unul de-al lor a reuşit. Un blogger de 29 de ani a ajuns la cel mai important om din stat şi l-a întrebat ce a vrut el.
Filmul zilei interviului e un exemplu că în spatele lucrurilor care sparg tipare se află, de fapt, simplitate, emoţie şi perfecţionism.