Firică, tatăl şi fiul, întemeietori de spitale de urgenţă

Cu ani în urmă, un congres mondial de ortopedie punea în discuţie câteva curente privind rezolvarea fracturilor. Una dintre tendinţele ştiinţifice venea de la americani, a doua de la nemţi, al treilea curent era propus de japonezi, iar al patrulea era curentul revoluţionar propus de profesorul doctor de ortopedie român, Andrei Firică. Marele ortoped român pleda pentru introducerea în canalul de măduvă al osului a unei tije fine, subţiri, din metal, care să susţină refacerea osului rupt, renunţându-se la piesele metalice, la plăcuţe, şuruburi, cleme ce trebuiau scoase după o vreme şi, bineînţeles, la trecerea în planul secund a imobilizării de luni şi luni în ghips. Renumitul Andrei Firică era un nume apreciat în ortopedia mondială. A operat o arhitectă adusă pe braţe după 17 intervenţii chirurgicale nereuşite şi, după intervenţia profesorului Firică, fosta pacientă a dansat la o sărbătoare cu salvatorul care a pus-o pe picioare. A fost ales și membru de onoare a Academiei de Ortopedie a Franţei. În materie de implantarea protezelor în articulaţiile deteriorate ale picioarelor profesorul Firică a prezentat la congresele mondiale mai multe operaţii făcute cu acel tip de proteză ce nu sacrifica os, mai numeroase succese decât inventatorul britanic al noii proteze. Profesorul a fost şi 18 ani directorul general al Spitalului de Urgenţă Floreasca. Împreună cu tatăl lui, Firică senior, la rându-i profesor de medicină, au condus spitale de urgenţă peste jumătate din anii de existenţă. „Cât am condus Spitalul de Urgenţă Floreasca am îmbunătăţit fluxurile, organizarea şi am prins mari evenimente, cutremurul, revoluţia, inundaţiile, explozia de la Policolor, incendiul de la magazinul Victoria. Erau aduşi cu salvările sute de răniţi deodată. Am făcut faţă unor cataclisme! În zilele Revoluţiei, au fost aduşi 17 tineri, 13 băieţi şi 4 fete, legaţi cu cătuşe de pat, catalogaţi ca terorişti. Vorbeau incoerent, cuvinte străine, bolboroseli. S-a intensificat tirul asupra spitalului şi am dat telefon la secretariatul Ministerului Apărării, unde a răspuns din secretariat colonelul Popescu, și l-am rugat să-i evacueze pe cei bănuiţi de terorism. I-a luat un autobuz. A doua zi am telefonat iarăşi la secretariatul ministrului Apărării să mulţumesc, mi s-a răspuns că acel colonel Popescu nu există”.