Gloata cere sacrificiul suprem

Faimosul episod al pumnului electoral din 2004 al lui Băsescu, scos la lumină abia-n 2009 fiindcă aşa se face peste tot în lumea unde alegerile-s presupuse a fi libere, dincolo de reacţiile grotesc-anecdotice pe care le-a generat în agora, a consfinţit oficial trecerea lui Traian Băsescu din postura de favorit al turului doi de scrutin în cea de outsider. Preşedintele în exerciţiu însuşi, după ce a reuşit să se umple de ridicol în singura emisiune tv nearanjată la care a participat în această campanie electorală, s-a pus benevol în această poziţie. Schelălăielile jalnice la adresa lui Mircea Geoană (care n-are nici un interes să se confrunte zilnic cu un ins disperat, capabil de orice, oricum mult mai antrenat în gherila pe sticlă decât el şi pe care-l acuză ca un ţânţăr enervant că stă ascuns în spatele mogulilor de frica lui) nu fac altceva decât să-i devoaleze disperarea.

A citit şi el sondajele, nu doar noi. Dacă până şi ai lui îl dau perdant, e groasă rău. Cât a fost pe cai mari, da' nu aşa falnici cum îl minţeau pe el ţucălarii portocalii care-l înconjoară, şi-a permis să sfideze tot şi să bată ţara-n lung şi-n lat la bătut pe burtă cu poporenii tocmiţi în avans de propriu-i anturaj. Rar de tot, a participat la nişte simulacre de emisiuni. Acolo unde nişte bănuiţi pe nedrept de exercitarea legitimă a profesiunii de moderator tv începeau confruntarea de idei, încă din culise, cu un sincer şi demn "săru' mâna, şefu', ce serveşte domnu'?" Azi, când s-a lămurit şi el ce mândreţe de profitori prostovani a hrănit până acum şi cât a greşit lăsându-se pe mâna lor, are nevoie de o minune.

Chestia cu singur împotriva tuturor mai convinge câţiva puţintei la minte, dar nu mai urneşte din case poporul suveran. Aşa că, în scurtele pauze în care nu împrăştie duhoare ca sconcsul înspre mogulii cei răi care şi-au sporit averile de cinci ori în mandatul lui, trage isteric de contracandidatul său, doar-doar o muşca fraierul. Ce n-ar da el să se arunce Mircea Geoană şi să vină la o spontană de pus poalele-n cap sub reflectoarele pline de căldură? Cred că la ora asta ar fi în stare să ajungă târâş la mine-n studio, cu Oana Dobre-n dreapta şi cu Mircea Badea-n gând, cu gradenele pline cu alde Dan Voiculescu, Sorin Vântu şi Dinu Patriciu. Pentru că, dacă nu punctează rapid şi decisiv, mai are o săptămână până să devină istorie. Din scălâmbăielile tradiţionale cu mogulii (care, ştim, sunt gata să dea iama-n gaze, sare şi cutia de scrisori), din bunăvoinţa tradiţional-pragmatică a lui Cătălin Tolontan şi din maneaua portocalie a lui Guţă de pe Taraf TV nu se pot câştiga noi intenţii de vot, ci (maxim) consolida cele existente. E chestie de aritmetică electorală, mult mai complicată decât tabla înmulţirii averii Elenei Udrea.

Când stai cu sula-n coaste, când te vezi nonstop la televizor plesnind un copil şi făcându-te că plouă când vine vorba de coaliţiile de la Grivco, când nu mai ai încredere că anturajul nu te vinde pentru o imunitate (eventual) bănoasă, singura mişcare posibilă nu e te încui în palat şi să înghiţi cheia, ci să încerci să faci pe gladiatorul. Dacă tot nu mai ai speranţe de supravieţuire, măcar să te prăbuşeşti glorios în ţărână, în aplauzele furibunde ale gloatei. Care, după ce-şi va fi terminat porţia de circ, va constata că nu mai are pic de pâine-n cămară...