Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, dacă s-au mai liniştit apele, e bine să ne reamintim de greci şi de obiceiul lor de a trăi pe datorie. Grecii ciprioţi, în loc să admită că statul lor e falit pentru că a achiziţionat bondurile afectate de “haircut” ale statului elen, au aruncat vina asupra băncilor. Cu alte cuvinte, Marea Grecie şi-a externalizat datoria cu ajutorul UE, iar cea mică - Cipru - prin intermediul pieţelor. Fără să-şi asume cineva răspunderea, deşi s-a ajuns la aberaţii greu de anticipat în urmă cu câţiva ani, când contractele abuzau de termeni ca “garantare” sau “garanţii”. Acum se spune implicit: Cine v-a pus să ne credeţi, nu ştiaţi în ce vă băgaţi?! Şi până ca fenomenul să se generalizeze asupra bondurilor cu scadenţă la 30-50 de ani, în care au plasat marile fonduri banii de pensie, nu mai e decât un pas.
Aşadar după cum operează “paradigma” actuală e indicat să trăieşti pe banii altora şi să nu-ţi respecţi cuvântul, altfel spus “să dai ţeapă”, după cum sună vorba românească moştenită parcă din vremea fanarioţilor. Dar dacă tot refuzaţi să credeţi că a face datorii reprezintă un comportament vicios - chiar dacă şcolile ne învaţă să angajăm împrumuturi - e bine să vedem şi opinia lui Nassim Nicholas Taleb. El atrage atenţia în eseul său “Despre robusteţe şi fragilitate” că o astfel de atitudine e contrară oricărei tradiţii istorice. Culturile mediteraneene au dezvoltat o dogmă împotriva datoriilor, de aceea romanii obişnuiau să spună “Felix qui nihil debet”, adică “Fericit cel care nu datorează nimic”.
Taleb readuce în memorie că încă de pe vremea babilonienilor există documente care atestă racilele datoriei; religiile Orientului Apropiat interziceau datoriile. Ceea ce înseamnă - remarcă eseistul - că scopul religiei şi tradiţiei a fost acela de a proteja oamenii de propria aroganţă epistemică. De ce? Fiindcă datoria presupune un angajament ferm pentru viitor şi un grad ridicat de încredere în prognoze. Dacă împrumutaţi o sută de dolari într-un proiect, sunteţi în continuare dator, chiar dacă acesta eşuează. Deci datoria e periculoasă dacă sunteţi prea încrezător şi orb la accidente de tipul “Lebedelor Negre”. Iar prognoza e dăunătoare, de vreme ce oamenii (şi mai ales guvernele) împrumută ca răspuns la o prognoză (sau folosesc o prognoză ca scuză pentru un împrumut). Taleb conchide spunând că Scandalul Predicţiei (adică al predicţiilor mincinoase, care par să existe pentru a satisface nevoile psihologice) este amplificat de Scandalul Datoriilor: împrumuturile pe care le luaţi vă fac vulnerabil la erorile de predicţie.
Ca să explicăm mai clar spusele lui Taleb, politicienii sunt cei care au imprimat oamenilor acest comportament dăunător de a se îndatora. Politicienii greci, de pildă, au furat împrumutând bani timp de 30 de ani, după care au dat vina pe estimările analiştilor şi pe pieţe pentru ceea ce li se întâmplă. Dar ceea ce ar trebui să ştie “omologii” lor români, care încearcă să meargă pe aceeaşi reţetă, e că dacă grecii au putut fura trei decenii, până la o datorie publică de 140% din PIB, nu înseamnă că le va ieşi şi lor. N-o pot face toţi!
