Guvern Ungureanu sau Templeton-Gitenstein?

Votarea fără mari emoţii şi în regim de galop a Cabinetului Ungureanu a făcut ca bucuria opoziţiei pentru căderea lui Boc să fie de scurtă durată. Pentru pute­re, dar şi pentru opoziţie se aşază iar fronturile şi este greu de apreciat cine va câştiga din retragerea greilor PDL din Guvern. Noul Cabinet are de rezolvat în primul rând câteva probleme de identitate. Răzvan Ungureanu va avea nevoie de ceva timp să reţină numele unor miniştri veniţi de la PDL. Şi reciproca este valabilă, echipa de „tinere speranţe” va da de multe ori cu capul de uşile neştiute din ministere sau din Palatul Victoria până să se dumirească despre ce-i vorba. Ungureanu are de lămurit dacă trimişii PDL decid chiar ei în treburile administraţiei sau repezintă doar interfaţa cu titu­larii care au ieşit din joc, dar conduc de facto în continuare, rezolvând interesele proprii, apoi ale partidului şi mai la urmă pe cele ale ţării.

Rămâne o necunoscută şi continuitatea la nivelul secretarilor de stat şi prefecţilor. Boc a acceptat ca figurile 2 sau 3 din ministere sau şefii multelor agenţii să fie trimişii baronilor locali cu greutate sau mari obligaţii faţă de partid. Majoritatea sunt mai uzaţi şi mai compromişi decât miniştrii demisionaţi şi ei propagă imaginea Guvernului aşa încât vom vedea cum rezolvă Ungureanu această problemă doar aparent exterioară Palatului Victoria. În acest sens, „cazul Blejnar” devine un prim test.

Premierul are, evident, agenda lui în calendarul evoluţiei politice. „Servim Patria” nu este doar o formulă deprinsă la avansarea în grad prin decrete cu anexe care se comunică instituţiei interesate. Este şi un crez al politicienilor care îşi asumă rolul, dar importantă devine în primul rând întrebarea „de pe ce cracă servesc această Patrie?”.

Mihai Răzvan Ungureanu este privit în multe cercuri drept un prezidenţiabil pentru 2014. În lipsa de inspiraţie a Dreptei, care s-a veştejit în umbra lui Băsescu, Mihai Răzvann Ungureanu devine, prin plasarea lui în fruntea Guvernului, candidatul-speranţă. Dar este mult până departe. Prezentul imediat înseamnă o avalanşă de dosare care  presează şi pot strivi gândurile de mărire.

Până să se apuce de treabă, Guvernul se vede cuplat la problemele UE pe care Băsescu Traian le-a tras spre Cotroceni, lăsându-l pe Boc în postura de provincial perpetuu. În săptămânile care vin ne lămurim dacă Băsescu îl va trimite la Bruxelles pe premier, aşa cum este normal, sau îl va ţine acasă la curăţat zăpada. Guvernul are de trecut examenele Schengen şi ale monitorizării pe Justiţie, pe care Mihai Răzvan Ungureanu este infinit mai pregătit să le absolve. De asemenea, relaţiile cu Germania şi mai ales cu Franţa, intrate într-un con de umbră, pot fi încălzite printr-o nouă abordare în cuplul Ungureanu-Diaconescu, în zona Executivă a diplo­maţiei. Deciziile din zona economiei sunt şi ele aşteptate pentru a vedea dacă noul Cabinet are idei proprii sau toate mutările sunt lăsate în plic de Franks, aplicarea lor fiind urmărită pas cu pas de Fondul Templeton. Ambasadorul SUA, intrat în dizgraţia populaţiei pentru declaraţiile lui jignitoare la adresa manifestanţilor, s-ar putea să mai scadă puţin presiunea care a sufocat în ultimele luni deciziile din Ministerul Economiei, ghidate exclusiv spre folosul Fondului Proprietatea. Să sperăm că echipa de consilieri ai premierului va da cel puţin impresia că există şi o politică în interesul naţional pe această felie.

Până se dumireşte Guvernul că a trecut iarna, rămânem cu marea întrebare, de fapt singura necunoscută din ecuaţia crizei româneşti: se vor potoli protestele? Dacă mai vorbeşte puţin Ponta, Cabinetul MRU va avea o viaţă mai lungă şi mai uşoară.