Guvernarea "pe chemate"

Parlamentul - în forma lui legitimă, aşa cum a fost ales de cetăţeni, este exclus total

Ca să conduci o ţară, mai ales într-un moment greu, ai cu siguranţă nevoie de chemare. Dar n-ai nevoie să fii "chemat" acolo de Traian Băsescu. Din păcate, una dintre cauzele pentru care ţara noastră se află în situaţia-limită de astăzi este tocmai acest mod de a pune la cale guvernări. Traian Băsescu nu glumeşte, el chiar a practicat tot timpul "guvernarea pe chemate". Şi acum îl auzim pe şeful statului povestind cum o să-i "cheme" el pe unii la guvernare în toamnă, speriindu-i niţel că s-ar putea să nu le convină. Precizare necesară: Traian Băsescu nu vorbeşte despre fabrica lui de îngheţată şi despre viitoarea conducere a fabricii, ci despre Guvernul României, care, conform Constituţiei (art. 103), trebuie să obţină "încrederea Parlamentului", şi nu a preşedintelui.

Să ne reamintim: În decembrie 2004, când a început dezastrul fără ca nimeni să bage de seamă, noul preşedinte a înjghebat, "pe chemate", un guvern din cioburi, doar pentru a refuza dreptul PSD-ului de a forma Executivul. A pus în aceeaşi oală Alianţa D.A. cu UDMR şi "a chemat" alături de ei PC-ul, după ce i-a arătat în prealabil o pisică, probabil portocalie. Stabilitatea unei asemenea guvernări s-a văzut. Chiar în primul an de după intrarea în UE, ţara a fost, practic, paralizată.

În 2008, povestea se repetă. E următorul moment în care Traian Băsescu poate forma un guvern după capul lui şi împotriva Constituţiei. Atunci "a chemat" la guvernare PSD-ul, alături de PDL, iar PSD-ul a făcut greşeala să accepte. E adevărat, şi datorită faptului că PNL, după alegerile parlamentare, timp de o săptămână, în negocierile cu PSD, a continuat să solicite un premier liberal pentru guvernul de alianţă. Deşi PNL, cu 20% locuri în Parlament, îşi menţinuse guvernul minoritar liberal şi premierul cu sprijinul parlamentar al PSD - care avea de două ori mai mulţi deputaţi şi senatori! Se ştie, iarăşi, ce a urmat. În primul an de criză, administrarea ţării a mers mai mult în zigzag, resursele adevărate au rămas în mâna PDL-ului, iar folosirea lor a avut ca scop real realegerea aceluiaşi preşedinte. Bună mişcare pentru Băsescu. Proastă pentru ţară şi pentru PSD.

În sfârşit, în decembrie 2009, preşedintele proaspăt reales a început să "cheme" la guvernare indivizi din partidele de opoziţie care aveau o singură calitate: un vot în Parlament. În felul ăsta a mai izbutit să compună, din bucăţi, un guvern Boc.

Această atitudine, care nu are de-a face cu nici o idee legată de statul modern, are origini îndepărtate. Le găsim în feudalismul românesc. Atunci când Vodă se încruntă, arată cu degetul un boier, şi boierului i se tăia capul. Sau Vodă zâmbea, arăta cu degetul alt boier, şi acela era înălţat în dregătorie. Acest mecanism a funcţionat, într-o bună măsură, şi în spaţiul constituţional interbelic, când regele "chema", din când în când, la guvernare partidele din opoziţie, iar alegerile se făceau abia după instalarea noului guvern. Şi, invariabil, câştiga guvernul care organiza alegerile...

Guvernarea "pe chemate" exclude total Parlamentul - în forma lui legitimă, aşa cum a fost ales de cetăţeni. Nu mai au importanţă nici ponderile partidelor, nici compatibilităţile doctrinare, nici capacitatea sau incapacitatea lor de a coopera la un moment dat. Dacă votul nu a ieşit bine, lucrăm, după aceea, la acordul fin. Traian Băsescu e un fel de bucătar politic care vrea să folosească partidele parlamentare ca pe ingrediente. Puţin de aici, două picături de acolo şi PDL cât cuprinde. În felul ăsta el vrea să pună pe masă, indiferent de ceea ce vor cetăţenii, salata lui preferată, o guvernare Boc. După şase ani de asemenea gastronomie, nu e de mirare că greaţa naţională a atins un nivel greu de prevăzut chiar şi pentru analiştii cei mai serioşi.