Meteorologii spun că o iarnă ca asta am mai avut prin 1985. Încerc să-mi aduc aminte cum a fost atunci. În mass-media vremii, despre viscol nu se vorbea mare lucru, autorităţile aveau un fel de nepăsare "oficială", păreau să spună că ierni grele au existat de când lumea, că priorităţile ţării sunt altele, că adevăratul revoluţionar mai pune o haină pe el şi trece la treabă. Sau merge la culcare.
Iar oamenii adăugau, automat, greutăţile aduse de viscol la cele cotidiene, la lipsa de alimente, la oprirea curentului sau a căldurii. Nu se invocau responsabilităţi. Nu existau exigenţe. Nimeni nu aştepta vreun primar voinic şi curajos care să se lupte, de la egal la egal, cu nămeţii.
După un sfert de secol, realităţile româneşti sunt, în bună măsură, altele chiar dacă viscolul a rămas la fel. Spre deosebire de trecut, avem acum coduri galbene, portocalii sau roşii, televiziuni care transmit starea şoselelor minut cu minut, oameni care se plâng în direct pentru că sunt blocaţi în traficul auto, în trenuri sau în aeroporturi. Avem autorităţi centrale şi locale care dau raportul oră de oră. Aflăm imediat cât e de rău şi aflăm şi toate motivele ştiinţifice pentru care nu poate fi mai bine.
Viscolul e şi un test. El scoate la iveală fragilitatea unui sistem bazat pe proiecte neduse până la capăt sau terminate de mântuială. Nu există ţară care să nu sufere când mari cantităţi de zăpadă se revarsă pe străzi. Dar România înfruntă iarna grea cu un sistem de drumuri publice în care nu există încă nici o autostradă terminată şi demnă de acest nume. Cu drumuri naţionale şi judeţene lipsite de orice formă de protecţie, fără parapeţi, fără perdele de arbori. Ce a fost s-a distrus.
Nu a apărut nimic în loc. În mediul urban, substanţele cu care se aruncă pe jos distrug asfaltul. Nici un oraş european nu iese din iarnă aşa cum ies oraşele româneşti, ca după bombardament, cheltuind, ulterior, sume uriaşe pentru reparaţii şi pentru îmbogăţirea câtorva drumari privaţi, mereu fericiţi când ninge vârtos. Ne-am obişnuit însă ca, înainte de alegeri, să "vopsim" drumurile cu asfalt. Şi atât.
De ani buni, beneficiem de o administraţie aflată parcă în şomaj tehnic, lipsită de proiect, mai ales în acest domeniu al infrastructurii. Radu Berceanu e un adevărat model al acestui gen de ministru care explică mereu ferm, autoritar şi cu o anume voluptate de ce nu se poate face nimic sau cât de puţin se va face în anul în curs, dintr-un motiv sau altul.
Dacă urmăreşti cronologia guvernărilor româneşti, capeţi senzaţia că miniştrii sunt puşi în funcţie doar ca să schimbe grăbit şefii din agenţii şi deconcentrate. Pe urmă, organizează o conferinţă de presă şi anunţă, zâmbitori, câteva planuri de anvergură. Apoi, din şase în şase luni, explică de ce nu le-au putut finaliza.
Viaţa omului e prea scurtă pentru un asemenea ritm de guvernare. Emil Boc, premierul perpetuu, se luptă, din vorbe, de doi ani, cu "pensiile nesimţite", şi elimină privilegii care se încăpăţânează să revină la locul lor, pe poarta din dos. În vremea asta, ţara se descompune fără ca premierul să bage de seamă. Trenurile merg, an de an, mai încet ca să nu deraieze, autostrăzile începute odinioară acumulează, an de an, întârzieri tot mai mari şi costuri sporite pe măsură. Iar impresia mea e că planul de guvernare al actualului cabinet va fi definitiv epuizat odată cu relansarea marilor programe "Rabla" şi "Prima Casa".
Spuneam în urmă cu un an, că această criză economică reprezintă pentru România un bun prilej de dezvoltare a infrastructurilor, pentru că depăşirea ei presupune investiţii publice serioase. Am ratat acest prilej. Viscolul viitorului ne va găsi la fel de nepregătiţi.

Comentarii
Guverne în şomaj tehnic
27 comentarii

stefy
dar Edgar, dar Pitu Adrian, dar Margareta, dar Bula, dar eterna si fascinanta Clio,Edgar, Suedezul, unde sunteti voi constiinte-pupin couriste vii ale golanelii, al minciunii si smecherelilor, vai cum, acum cand trebuie sa implementati marile directive ale domnului Boc, dispareti in nameti? se poate asa ceva?

marcus
sadicu' e cu noi, da' l-a lucrat Aliodor cu flacara violet si acum prezenta sa este ca la messenger: "sign in as invisible to everyone". Cu alte cuvinte s-a mascat la teren. Mai semneaza uneori mara, violeta, si nu a renuntat neam la "marcus", insa "sadicului" i-a zis chiombu' sa "ciocu' mic !", ca prea mult ca.,c.,at mancase sub nick-ul asta si pu.,tea al ...
Citeşte întreg comentariul

Lucifer
...chiar aşa,unde este acest cap de limbric portocaliu?!L-o fi lovit flacăra violetă,l-a luat DNA-ul şi l-a închis cu Ridzi,sau l-a împuşcat băSSecu?!Îmi pare rău,îi promisesem că-l fac sac de box,dar încă nu dădusem de el.Sadiculeeee,unde dra,cu eşti oranjgutanule?!

marcus
ce ma mana-n lupta? speranta ca din cand in cand apare o id.,oa.,ta suparata catran pe inscrisurile mele si ma intreaba ce ma mana-n lupta? doare, soro, doare?

un neutru
nu se poate, acel monument al simularii gandirii a disparut de pe forum, cel mai mare l-ingau pe care l-au cunoscut forumurile de pe toate meridianele si din toate timpurile, incepand cu epoca romana nu mai este? sa cred ca sistemul de pensii si de sanatate i-au venit de hac?
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită