Îmbrăţişarea de la Katyn

Cu câteva zile înainte ca avionul în care călătorea Preşedintele Poloniei Lech Kaczynski împreună cu suita sa, să se prăbuşească lângă Smolensk, în pădurea Katyn din apropiere s-a desfăşurat ceremonia oficială de comemorare a elitei militare şi intelectuale poloneze ucise din ordinul lui Stalin în 1940 în acel loc. Specific evenimentului era caracterul bilateral. Desfăşurat în prezenţa primilor miniştri ai Poloniei şi Rusiei, el trebuia să se constituie într-un act de reconciliere istorică între două popoare având un trecut comun încărcat de profundă inamiciţie, rezultat al războaielor dar mai ales al ocupaţiei, oprimării, reprimării, trădării, umilirii şi altor asemenea (adesea cu caracter genocidar) cu care imperialismul rus a copleşit o naţiune poloneză al cărui nemăsurat orgoliu a făcut-o să nu rateze şansa nici unei confruntări (sic!).

Chiar dacă nu a avut aceeaşi nobleţe senină, a tot tămăduitoare, iertătoare şi mărturisitoare ca ţinerea de mână a Preşedinţilor Franţei şi Germaniei, Francois Mitterand şi Helmuth Kohl, care în 1984 s-au recules împreună pe câmpul de luptă de la Verdun, discursurile rostite în pădurea martiriului polonez de către Premerii Donald Tusk şi Vladimir Putin - cu toate ezitările, rezervele şi subînţelesurile - au ambiţionat să întoarcă pagina urii în relaţiile dintre naţiunile lor.

Peste numai câteva zile cei doi prim-miniştri aveau să se întâlnească în acelaşi loc, de data aceasta în faţa trupurilor carbonizate ale şefului statului polonez, comandanţilor armatei, capilor bisericilor, liderilor principalelor partide politice şi urmaşilor victimelor de la Katyn. De ce nu veniseră toţi cei amintiţi la ceremonia oficială desfăşurată cu puţin înainte? Explicaţia exactă lipseşte. Cel mai probabil întrucât discursul şi politica Preşedintelui Kaczynski nu fuseseră nici o clipă cele ale reconcilierii ci ale confruntării cu o Rusie considerată de neiertat şi totodată incapabilă să îşi accepte şi regrete păcatele trecute, precum şi să renunţe la ambiţiile sale geo-politice. Că liderii ruşi au considerat nepotrivit şi neverosimil ca un act de reconciliere să se consume cu cei nedispuşi să uite trecutul sau că şeful statului polonez a decis că nu este potrivit să participe la un ritual lipsit de sens împreună cu cei nedispuşi să regrete acel trecut, nu este esenţial. Fapt este că evenimentul unilateral ce urma să se desfăşoare la Katyn pe 10 aprilie 2010 era străin ideii de împăcare. Dacă este să dăm o semnificaţie mistică acestui Katyn după Katyn ori să ataşăm un simbolism pozitiv acestui sacrificiu involuntar survenit după sacrificiul criminal de acum şapte zeci de ani, este că martirii confruntării de atunci i-au tras după ei pe adepţii confruntării de azi, cerând adversităţii să înceteze şi să facă loc compasiunii.

În atare context momentul cel mai semnificativ, inclusiv spre a marca diferenţa dintre timpurile de altă dată şi cele de azi, este îmbrăţişarea spontană a Premierului Tusk de către Vladimir Putin în faţa noilor morţi de la Katyn. Acest gest poate echivala cu îngenuncherea lui Willy Brandt în 1970 în faţa monumentului dedicat victimelor revoltei din ghetoul Varşoviei. El spune mai mult decât orice discurs atent măsurat. Privirea lui Putin sugera că nici o adversitate politică nu justifică moartea şi cu atât mai puţin crima. Îmbrăţişarea lui recunoştea că acceptarea trecutului şi reconcilierea pe această bază este singura temelie a unui viitor mai bun pentru toţi.

Ar fi bine ca în anii ce vin polonezii să aibă în minte această îmbrăţişare mai mult decât crucea martiriului de la Katyn şi să nu confunde urna de vot cu cartea de condoleanţe.