În goana de a fi mai buni…

Ce n-au reuşit cazurile de pedofilie, salariile ciuntite, tăierea subvenţiei de căldură şi reforma sănătăţii au reuşit câinii comunitari – dezbină naţiunea (e o glumă amară, naţiunea n-a fost unită nicicând)!  De la „oh, ce uşurare! În sfârşit, ne plimbăm liniştiţi!” la „moarte criminalilor care-au votat această lege şi celor care sunt de acord cu ei! Lor, fami­liilor lor şi urmaşilor urmaşilor… „. În goana de a fi mai buni, oamenii pot deveni de o răutate feroce.

Cel mai bun prieten al omului este câinele pe care-l ai în curte, nu în stradă. Cel din stradă este bun prie­ten cu cei care-l hrănesc şi duşman celor care-i invadează teritoriul – trecătorii. Sterilizarea a eşuat. Fondurile s-au scurs prin diverse buzu­nare, neputând fi controlaţi sub coa­dă toţi câinii capsaţi. Cei care se apleacă atât de fervent asupra pro­blemei ar fi putut s-o monitorizeze, dar zâmbeau încântaţi când câinii capsaţi ascultau totuşi chemarea naturii. Ba chiar mai şpăguiau steri­lizatorii să pună doar capsa fără să sterilizeze nimic. Comunitatea a continuat să ducă puii în stradă sau să-şi lase masculul la maidaneza din colţ. În România, educaţia civică nu există decât în manuale. Acum s-a ajuns în acel punct în care nu mai există posibilitatea de a alege ce e mai bine, mai corect. A rămas o singură opţiune crudă, dură, apăsătoare. Acum nu mai e vorba despre dreptul la procreere, ci de dreptul la viaţă.

Se strigă în continuare că steri­lizarea e singura soluţie (deşi de

15 ani nu s-a soluţionat nimic). Dar pe lângă sterilizare, câinii ar trebui vaccinaţi, deparazitaţi şi trataţi. Sunt plini de boli. Nu îndrăznesc să pro­pun să se pună în balanţă sănătatea copiilor cu existenţa câinilor pe străzi, dar lucrurile trebuie prioritizate dacă vrem să se ţină cont de oameni în normele care ni se impun.

Despre metoda eutanasierii… aici tot organizaţiile de profil au de lucru – ele pot urmări modul în care se pune în practică această lege. Dacă provoacă sentimente de vi­no­văţie prin tot felul de spoturi făcute de specialişti în marketing, nu ajută la nimic.

Maidanezul devenit comunitar, produs al societăţii demolatoare ce se voia dezvoltată pe verticală – la bloc – n-are alt duşman natural, fiind crescut pe străzile oraşelor, în afara  automobilului (deşi mulţi şoferi feresc câinii şi intră-n pomi)). Ar fi fost mai uman ca stăpânii să-i omoare când au fost siliţi să-şi lase casele? E mai uman să îneci puii cu care nu ai ce face? Nu! Dar nu se vede.

Când urşii, lupii sau mistreţii se-nmulţesc prea tare, se înmulţesc partidele de vânătoare. De când omul a intervenit asupra echilibrului în natură, trebuie să regleze ce-a stricat. Nici unuia nu ne-ar plăcea să dăm nas în nas cu ursul în faţa casei la drum de seară. Se spune că nu avem drept de viaţă şi de moarte asupra altor fiinţe. Şi totuşi o facem de când ne ştim. Acesta a fost darul Celui care ne-a creat: ne-a pus în capătul lanţului trofic. O dovedeşte mâncarea din farfurie.

Iar paralela cu Vestul şi cum şi-a rezolvat el problema câinilor vaga­bonzi e… paralelă cu situaţia de la noi. Nu există nici un punct comun. Noi avem zeci de mii de câini mai­danezi, iar ei aveau vreo… zece?